O recentă decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) tranșează o dispută esențială în relația dintre asigurători și brokerii de asigurări: de când începe să curgă termenul de prescripție pentru o acțiune în despăgubiri a asigurătorului împotriva brokerului care a emis eronat o poliță? Răspunsul instanței supreme aduce clarificări importante privind interpretarea și aplicarea instituției prescripției dreptului la acțiune în noul Cod Civil.
I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1233 din 1 iulie 2020
Speța analizată aduce în discuție una dintre cele mai delicate probleme ale prescripției extinctive: stabilirea momentului de început al cursului acesteia. Conform principiului actioni non natae, non praescribitur(prescripția nu curge împotriva celui care nu poate acționa), simpla existență a unei încălcări a unui drept nu este suficientă pentru ca termenul de prescripție să înceapă să curgă.
ÎCCJ a fost chemată să stabilească dacă, în cazul unei acțiuni în răspundere contractuală a unui asigurător împotriva brokerului, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care asigurătorul a aflat de emiterea eronată a poliței și de existența unei potențiale pagube (când a fost chemat în judecată de terți) sau de la data la care paguba a devenit certă și actuală, adică atunci când asigurătorul a fost obligat definitiv la plata despăgubirilor.
Obiectul dosarului și solicitările părților
Reclamanta, societatea de asigurări A. S.A., a chemat în judecată pârâta, brokerul de asigurări B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.117.832,72 lei. Această sumă reprezenta despăgubirile pe care asigurătorul a fost nevoit să le achite ca urmare a emiterii, în opinia sa, eronate a unei polițe de asigurare de către broker. Pe lângă suma principală, reclamanta a solicitat și dobânda legală aferentă și cheltuielile de judecată.
Starea de fapt relevantă
Litigiul a pornit de la o poliță de asigurare RCA intermediată de pârâta B. S.R.L. în numele reclamantei A. S.A. În urma unui eveniment asigurat petrecut la data de 16.02.2012, terții păgubiți au inițiat acțiuni în justiție împotriva asigurătorului A. S.A. pentru a obține despăgubirile cuvenite.
În cadrul acelor procese, asigurătorul A. S.A. s-a apărat, contestând valabilitatea poliței. Cu toate acestea, prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în aprilie 2016, instanțele au obligat asigurătorul la plata unor despăgubiri substanțiale către terții păgubiți.
Ulterior acestor plăți, la data de 20.07.2017, asigurătorul A. S.A. a introdus acțiunea de față împotriva brokerului B. S.R.L., considerând că prejudiciul suferit (plata despăgubirilor) a fost cauzat de executarea necorespunzătoare de către broker a contractului de intermediere.
Temeiurile legale invocate
Disputa juridică s-a purtat în jurul următoarelor articole din Codul Civil:
- Art. 2517: Termenul general de prescripție de 3 ani.
- Art. 2523 (regula generală): „prescripția dreptului la acţiune începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”.
- Art. 2528 alin. (1) (regula specială pentru acțiuni în repararea pagubei): „prescripția dreptului la acţiunea în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.”
Argumentele părților
Argumentele reclamantei-recurente (Asigurătorul)
Asigurătorul a susținut că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă abia în momentul în care paguba sa a devenit certă, lichidă și exigibilă. Acest moment nu putea fi data la care a fost notificat sau chemat în judecată de terți, deoarece la acea vreme existența și întinderea prejudiciului erau incerte și contestate în instanță. Paguba s-a concretizat efectiv doar la data la care, prin hotărâri judecătorești definitive, a fost obligat să plătească despăgubirile (aprilie 2016). Prin urmare, acțiunea introdusă în iulie 2017 se afla în interiorul termenului de 3 ani.
Argumentele pârâtei-intimate (Brokerul)
Brokerul a argumentat că termenul de prescripție a început să curgă mult mai devreme, respectiv la data la care asigurătorul a fost notificat de terți sau, cel mai târziu, la data la care a fost chemat în judecată în dosarele anterioare (2013-2014). La acel moment, asigurătorul cunoștea deja toate elementele necesare pentru a acționa: cunoștea fapta ilicită (emiterea eronată a poliței) și cunoștea persoana responsabilă (brokerul). Astfel, la data introducerii acțiunii (2017), termenul general de prescripție de 3 ani era deja împlinit.
Istoricul speței
- Tribunalul Bistrița-Năsăud: A admis excepția prescripției invocată de broker și a respins acțiunea asigurătorului, considerând-o tardiv formulată.
- Curtea de Apel Cluj: A menținut soluția primei instanțe, respingând apelul asigurătorului. Instanța de apel a considerat că dreptul la acțiune s-a născut în momentul în care asigurătorul a fost notificat cu privire la pretențiile terților, având de atunci posibilitatea să se îndrepte împotriva brokerului.
- Înalta Curte de Casație și Justiție: Asigurătorul a formulat recurs, criticând interpretarea greșită a legii privind începutul cursului prescripției.
Motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție
ÎCCJ a admis recursul asigurătorului, oferind o motivare detaliată și extrem de relevantă.
Distincția fundamentală: Acțiune contractuală vs. Acțiune în regres
Instanța supremă a clarificat, în primul rând, că acțiunea asigurătorului nu este o acțiune în regres specifică raporturilor de asigurare, ci o acțiune în răspundere contractuală distinctă, fundamentată pe încălcarea obligațiilor din contractul de intermediere încheiat cu brokerul. Această distincție este esențială, deoarece regulile aplicabile sunt diferite.
Interpretarea art. 2528 C. civ.: Cunoașterea cumulativă a pagubei și a vinovatului
Punctul central al deciziei ÎCCJ este interpretarea art. 2528 C. civ. Instanța subliniază că textul de lege folosește conjuncția „și” („a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea”), ceea ce impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții pentru ca prescripția să înceapă să curgă.
Chiar dacă asigurătorul cunoștea persoana responsabilă (brokerul) încă de la început, cealaltă condiție – cunoașterea pagubei – nu era îndeplinită. ÎCCJ argumentează că „a cunoaște paguba” înseamnă mai mult decât a cunoaște o vătămare potențială sau o pretenție litigioasă. Paguba devine cunoscută în sensul legii abia atunci când ea este certă.
Când devine paguba certă?
Pe parcursul litigiilor cu terții, paguba asigurătorului era incertă, deoarece acesta contesta însăși obligația sa de plată. Doar în momentul în care instanțele au pronunțat hotărâri definitive și executorii, prin care l-au obligat la plată, paguba a dobândit un caracter cert și actual. Abia din acel moment asigurătorul a avut posibilitatea reală, materială și juridică, de a acționa în mod util împotriva brokerului.
Prin urmare, momentul de referință pentru începutul cursului prescripției dreptului la acțiune este data pronunțării hotărârilor definitive (aprilie 2016), nu data formulării cererilor de despăgubire de către terți.
Soluția finală
În lumina acestor argumente, Înalta Curte de Casație și Justiție:
- A admis recursul formulat de asigurătorul A. S.A.
- A casat (a anulat) decizia Curții de Apel Cluj și, în parte, sentința Tribunalului Bistrița-Năsăud.
- A trimis cauza spre rejudecare la prima instanță (Tribunalul Bistrița-Năsăud) pentru a analiza fondul cauzei, adică pentru a stabili dacă brokerul se face sau nu vinovat de executarea defectuoasă a contractului.
Decizia reprezintă un reper important, stabilind că, în materie de răspundere pentru pagube, prescripția nu poate începe să curgă înainte ca prejudiciul să devină cert, oferind astfel o protecție echitabilă titularului dreptului la acțiune.
