În practica judiciară, una dintre cele mai frecvente provocări este delimitarea clară între o faptă penală și una contravențională. Această distincție este cu atât mai importantă în domeniul infracțiunilor vamale, unde consecințele pentru făptuitor sunt drastic diferite. O recentă decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) vine să consolideze și să clarifice elementele care definesc infracțiunea de contrabandă în forma sa asimilată, tranșând o problemă des întâlnită: transportul de țigări fără timbru de accizare românesc.
Articolul de față își propune să analizeze în profunzime Decizia nr. 60/RC din 14 februarie 2020 a Secției Penale a ÎCCJ, explicând pe înțelesul tuturor raționamentul juridic din spatele acestei hotărâri și implicațiile sale pentru oricine ar putea fi implicat în astfel de fapte.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 60/RC din 14 februarie 2020
Introducere, privind chestiunile de drept dezbătute în speță
Chestiunea centrală de drept supusă analizei instanței supreme a fost dacă fapta de a prelua și transporta țigări de proveniență neunională, cunoscând că acestea au fost introduse ilegal în țară, constituie infracțiunea de contrabandă asimilată, indiferent de valoarea prejudiciului, sau poate fi considerată o simplă contravenție fiscală.
Dezbaterea a vizat interpretarea și aplicarea corectă a articolului 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (Codul Vamal) și a condițiilor de tipicitate ale acestei infracțiuni, în special elementul subiectiv: cunoașterea de către făptuitor a provenienței ilicite a bunurilor.
Obiectul dosarului, solicitările făcute în fața instanței
Dosarul a avut ca obiect soluționarea unui recurs în casație, o cale extraordinară de atac, formulat de un inculpat condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată. În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a solicitat casarea (anularea) deciziei de condamnare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, respectiv faptul că „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”. În esență, acesta a susținut că fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, ci se încadrează în sfera unei contravenții.
Starea de fapt relevantă
Pentru a înțelege pe deplin contextul juridic, este esențială prezentarea situației de fapt reținută de instanțele inferioare și confirmată în calea de atac:
La data de 7 octombrie 2017, inculpatul A., în baza unei înțelegeri telefonice prealabile cu un alt inculpat (B.), a preluat de la o a treia persoană (inculpatul D.) o cantitate de 300 de pachete de țigări. Aceste țigări erau de proveniență elvețiană (neunională), nu aveau aplicat timbrul de accizare românesc și, cel mai important, inculpatul A. avea cunoștință că acestea provin din contrabandă. Ulterior preluării, inculpatul a transportat țigările cu autoturismul personal pe raza municipiului Constanța, cu scopul de a le comercializa.
Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului prin neplata taxelor aferente a fost calculat la 3.383 de lei.
Temeiurile legale invocate
Principalul fundament legal al acuzației și al condamnării a fost art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, care stipulează:
„Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.”
În apărarea sa, inculpatul a invocat dispozițiile art. 449 alin. (2) lit. k) din Codul Fiscal, care reglementează o contravenție pentru deținerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.
Argumentele fiecărei părți implicate
Argumentele inculpatului (recurentului)
Inculpatul a susținut că fapta sa nu se circumscrie infracțiunii de contrabandă, ci ar trebui încadrată ca fiind contravenția prevăzută de Codul Fiscal. Critica sa principală se baza pe ideea că simpla deținere și transport al unei cantități relativ mici de țigări netimbrate, chiar și cu un prejudiciu calculat, nu este suficientă pentru a atinge pragul de gravitate al unei fapte penale. Acesta a încercat să demonstreze că nu există o corespondență deplină între fapta comisă și tipicitatea infracțiunii pentru care a fost condamnat.
Argumentele acuzării (implicite, susținute de instanțe)
Poziția acuzării, confirmată de instanțele de fond și de apel, s-a concentrat pe îndeplinirea tuturor condițiilor legale ale infracțiunii asimilate contrabandei:
- Obiectul material: existența unor bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal (țigări de proveniență extra-comunitară).
- Elementul material: acțiunea de a prelua și transporta aceste bunuri.
- Condiția de tipicitate esențială: inculpatul cunoștea că bunurile provin din contrabandă, adică au fost introduse în țară prin eludarea controlului vamal.
Acuzarea a argumentat că, odată ce această cunoaștere este dovedită, valoarea prejudiciului devine irelevantă pentru existența infracțiunii.
Istoricul speței
- Judecătoria Constanța: Prin sentința penală nr. 1237 din 26 octombrie 2018, l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
- Curtea de Apel Constanța: Prin decizia nr. 406/P din 19 aprilie 2019, a admis apelul inculpatului, însă doar într-o măsură limitată, constatând că prejudiciul a fost achitat. Hotărârea de condamnare a fost menținută în rest.
- Înalta Curte de Casație și Justiție: Inculpatul a formulat recurs în casație, calea finală de atac, care a fost respins ca nefondat prin decizia analizată.
Motivarea instanței actuale
Înalta Curte de Casație și Justiție și-a fundamentat decizia pe câteva argumente juridice clare și de o importanță deosebită:
Limitele recursului în casație
În primul rând, instanța supremă reiterează că recursul în casație este o cale de atac ce vizează exclusiv legalitatea hotărârii, nu și starea de fapt. Curtea nu poate reanaliza probele pentru a stabili dacă inculpatul știa sau nu de proveniența țigărilor. Acest aspect a fost stabilit definitiv de instanțele inferioare, iar ÎCCJ este obligată să îl accepte ca atare.
Interpretarea noțiunii de „proveniență din contrabandă”
Punctul central al motivării îl reprezintă referirea la o altă decizie obligatorie a ÎCCJ (Decizia nr. 32/2015), care a lămurit ce înseamnă sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă”. Potrivit acestei interpretări, condiția este îndeplinită atunci când bunurile au fost introduse în țară:
- prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal; sau
- prin locurile stabilite, dar prin sustragere de la controlul vamal.
Instanța subliniază că, pentru existența infracțiunii de contrabandă asimilată, este irelevantă valoarea în vamă a acestor bunuri. Ceea ce contează este cunoașterea caracterului ilicit al provenienței lor.
Recunoașterea faptei de către inculpat
Un detaliu procedural decisiv a fost faptul că inculpatul beneficiase de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției (art. 396 alin. 10 C. proc. pen.). Prin aceasta, el și-a însușit întreaga stare de fapt descrisă în rechizitoriu, care includea și mențiunea explicită că „avea cunoștință de proveniența țigărilor”. Astfel, inculpatul și-a anulat practic singur posibilitatea de a contesta ulterior acest element esențial.
Prin urmare, critica sa privind încadrarea faptei ca o simplă contravenție a fost considerată neîntemeiată, deoarece fapta sa, așa cum a fost recunoscută, întrunea perfect elementele de tipicitate ale infracțiunii de contrabandă asimilată.
Soluția finală
În lumina acestor considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpat. În consecință, condamnarea acestuia la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru infracțiunea de contrabandă asimilată a rămas definitivă.
Decizia reprezintă un memento important că, în materie de contrabandă, elementul cheie care poate face diferența între o contravenție și o infracțiune cu consecințe severe este cunoașterea provenienței ilicite a mărfurilor, un aspect ce poate fi dovedit prin diverse împrejurări de fapt, iar odată stabilit, valoarea bunurilor devine secundară.
