Anularea unei decizii de returnare

În practica dreptului administrativ, în special în materia dreptului imigrației, echilibrul dintre suveranitatea statului de a controla accesul pe teritoriul său și drepturile fundamentale ale individului este adesea pus sub semnul întrebării. O speță recentă, soluționată de Curtea de Apel Timișoara, aduce în prim-plan o situație complexă: poate fi îndepărtat de pe teritoriul României un cetățean străin, tată al unui minor român, care a suferit o condamnare penală?

Analiza de față vizează o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus anularea unei decizii de returnare, oferind clarificări esențiale asupra interpretării și aplicării OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, în special a dispozițiilor menite să protejeze viața de familie.

Dosarul înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara a avut ca obiect o contestație formulată de un cetățean străin (reclamantul) împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Județean (pârâtul).

Concret, reclamantul a solicitat instanței de judecată să dispună anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României, un act administrativ prin care autoritatea i-a impus obligația de a părăsi țara într-un termen stabilit. O astfel de decizie este emisă atunci când autoritățile constată că șederea unui străin pe teritoriul național a devenit ilegală.

Starea de fapt relevantă

Reclamantul, un cetățean străin, este tatăl unui copil minor, cetățean român. În urma divorțului de mama minorului, o instanță judecătorească a stabilit în sarcina sa obligația de a plăti o pensie de întreținere în favoarea copilului.

Complexitatea cazului a fost dată de faptul că reclamantul fusese condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de peste 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, pe care a și executat-o. La scurt timp după expirarea permisului său de ședere, Inspectoratul pentru Imigrări a emis decizia de returnare, considerând că șederea sa a devenit ilegală și că antecedentele sale penale reprezintă un impediment pentru prelungirea dreptului de ședere.

Temeiurile legale invocate

Cadrul normativ care a guvernat speța este reprezentat, în principal, de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Dispozițiile cheie în acest litigiu au fost:

• Art. 82 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 194/2002: Acesta este articolul fundamental pe care s-a bazat atât apărarea reclamantului, cât și raționamentul instanței. Textul prevede explicit că măsura returnării nu poate fi dispusă împotriva străinului care este părinte al unui minor cetățean român, dacă minorul se află în întreținerea sa sau dacă există obligația plății pensiei de întreținere, obligație pe care străinul și-o îndeplinește cu regularitate.
• Art. 8, Art. 50 și Art. 52 din OUG nr. 194/2002: Aceste articole au fost invocate de autoritatea pârâtă pentru a justifica legalitatea emiterii deciziei de returnare, ele reglementând condițiile generale de ședere și situațiile care atrag constatarea șederii ilegale.

Argumentele părților implicate

Argumentele reclamantului

Reclamantul a susținut că decizia de returnare este nelegală și netemeinică, deoarece autoritatea a omis complet să îi analizeze situația personală și familială. Acesta a argumentat că:

1. Se încadrează perfect în situația de excepție prevăzută de art. 82 din OUG 194/2002, fiind tatăl unui minor român și având stabilită, printr-o hotărâre judecătorească, obligația de plată a pensiei de întreținere.
2. Măsura este abuzivă și disproporționată, ignorând legăturile sale de familie și reședința stabilă pe care o are în România alături de partenera sa și copil.
3. Deținerea unui permis de ședere valabil într-un alt stat membru al UE (Italia) face ca măsura îndepărtării sub escortă în țara de origine (Pakistan) să fie cu atât mai absurdă.

Argumentele pârâtului (Inspectoratul pentru Imigrări)

Autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, considerând că a acționat legal. Argumentele sale au fost:

1. Reclamantul nu poate beneficia de protecția art. 82, deoarece, fiind încarcerat pentru o perioadă de peste trei ani, s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a-și îndeplini “cu regularitate” obligația de plată a pensiei de întreținere.
2. Prin condamnarea penală, reclamantul nu mai îndeplinea condițiile legale pentru șederea în România, motiv pentru care emiterea deciziei de returnare a fost o consecință firească a respingerii cererii de prelungire a dreptului de ședere.
3. Instanța de judecată nu se poate substitui atribuțiilor autorității administrative, încălcând principiul separației puterilor în stat. Rolul său este doar să verifice legalitatea actului, nu să impună acordarea unui drept de ședere.

Istoricul speței

Litigiul a fost inițiat direct la Curtea de Apel Timișoara, instanță competentă material să judece în primă instanță litigiile privind actele administrative emise de autoritățile centrale sau, în acest caz, de structurile specializate în domeniul imigrației. Procesul s-a judecat în procedură de urgență, specifică acestui tip de cauze, finalizându-se cu pronunțarea unei sentințe definitive.

Motivarea instanței actuale

Curtea de Apel a oferit o motivare limpede și extrem de relevantă pentru practica în domeniu, demontând argumentele autorității pârâte.

În primul rând, instanța a clarificat obiectul judecății: analiza legalității deciziei de returnare, nu a oportunității prelungirii dreptului de ședere. Argumentele pârâtului legate de acest din urmă aspect au fost considerate lipsite de relevanță pentru cauza de față.

În al doilea rând, și cel mai important, instanța a interpretat corect și a aplicat direct dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. b) din OUG 194/2002. Raționamentul a fost următorul:

• Legea instituie o interdicție clară de la returnare pentru părintele străin al unui minor român, dacă există o obligație de întreținere stabilită legal.
• Reclamantul avea o astfel de obligație, stabilită printr-o sentință civilă definitivă.
• Susținerea pârâtului, conform căreia reclamantul nu și-ar fi putut îndeplini obligația din cauza încarcerării, este o prezumție nefondată. Instanța a subliniat un aspect juridic esențial: “eventuala sa neîndeplinire poate fi invocată doar de persoanele care au interes sub acest aspect” (adică, mama minorului, în numele acestuia).
• Faptul că reclamantul a fost încarcerat nu anulează existența obligației legale și nu poate conduce la concluzia automată că aceasta nu a fost îndeplinită. Autoritatea administrativă nu are competența de a se substitui creditorului obligației de întreținere pentru a constata neexecutarea acesteia.

Prin urmare, de vreme ce reclamantul se încadra în ipoteza legală care interzice returnarea, actul administrativ emis de pârât a fost considerat nelegal.

Soluția finală

În baza acestor considerente, Curtea de Apel Timișoara a admis contestația formulată de reclamant.

A dispus anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României, emisă de Serviciul pentru Imigrări. Hotărârea este definitivă.

Această soluție reprezintă o victorie importantă pentru protecția dreptului la viață de familie și reiterează principiul că normele de protecție specială, cum sunt cele care vizează interesul superior al copilului, trebuie interpretate și aplicate cu prioritate, chiar și în fața unor argumente de ordine publică, precum existența unei condamnări penale. Pentru cetățenii străini aflați în situații similare, această hotărâre constituie un precedent valoros în contestarea unei decizii de returnare.

Hotarâre

Hotarâre nr. 777/2023 din 27.12.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cod RJ ee745278g (https://www.rejust.ro/juris/ee745278g)

COD ECLI    ECLI:RO:CATIM:2020:010.######

DOSAR NR. ####/59/2023

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ NR. ###/2023

ŞEDINŢA ####### DIN 27 DECEMBRIE 2023

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREŞEDINTE: ##### #######

GREFIER: ######## ###### ######

Pe rol fiind amânarea pronunţării asupra contestaţiei formulată de reclamantul ##### #### #####, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL ####### PENTRU IMIGRĂRI-SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI ####, având ca obiect-litigiu privind regimul străinilor.

Se constată că mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 14 decembrie 2023, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru deliberare, a fost amânată pronunţarea pentru data de 21 decembrie 2023 şi, ulterior, pentru azi, 27 decembrie 2023.

CURTEA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. ##########.11.2023,  reclamantul ##### #### ##### a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL ####### PENTRU IMIGRĂRI-SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI ####, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea deciziei de returnare de pe teritoriul româniei nr. 5264808 din 10.11.2023, emisă  de pârât.

În motivarea cererii, reclamantul arată că decizia de returnare contestată este netemeinică şi nelegală, menţionând că motivarea acesteia se bazează în mod exclusiv pe faptul că  a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de peste 3 ani, pentru săvârşirea pe teritoriul României a infracţiunii de trafic de migranţi.

Reclamantul consideră că a fost omisă, în mod nejustificat, analizarea situaţiei sale personale, care, dacă ar fi fost verificată, ar fi relevat motive temeinice pentru prelungirea dreptului de şedere.

Astfel, reclamantul învederează că deţine o locuinţă stabilă pe teritoriul României, având reşedinţa stabilită în sat Zădăreni, nr. 525, ####### ####; la adresa indicată, locuieşte împreună partenera sa, numita  ##### #### ########, şi cu minorul rezultat din căsătoria cu aceasta, ##### #### ####, născut la data de ##########; astfel, cum are în întreţinere un copil minor pe teritoriul României, în conformitate cu dispoziţiile legale, nu este permisă deportarea sa din ţară, şederea sa fiind în continuare legală, sens în care face trimitere la incidenţa prevederilor art. 82 din OUG nr. 194/2002.

Menţionează şi că deţine şi un permis de şedere valabil pentru ######, unde are reşedinţa stabilită în ###### ##### ########, provincia #######, str. ##### della Repubblica; astfel, ar fi nejustificată şi abuzivă măsura îndepărtării sale sub escortă în Pakistan aşa cum se menţionează în decizie; menţinerea deciziei atacate ar conduce la o situaţie absurdă, întrucât i s-ar impune să părăsească teritoriul european, în ciuda faptului că are drept de şedere în două state membre ale Uniunii Europene.

În drept, s-au invocat prevederile art. 85, art. 82 din OUG nr. 194/2002.

Cererea a fost timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru.

Pârâtul INSPECTORATUL ####### PENTRU IMIGRĂRI-SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI ####, legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.

În exprimarea poziţiei sale procesuale, pârâtul, după o prezentare a stării de fapt, arată că străinul a fost încarcerat o perioadă de peste trei ani, motiv pentru care apreciază că nu îi sunt incidente prevederile art. 82 alin. 1, lit. b din OUG nr. 194/2002, republicata, actualizata, privind regimul străinilor in #######, întrucât acesta a fost in imposibilitate de a-şi fi îndeplinit cu regularitate obligaţia de plată a pensiei alimentare; astfel, acestuia îi sunt incidente prevederile art. 8, alin. 1 lit. a din OUG nr. 194/2002, republicată, procedându-se în conformitate cu disp. art. 52, art. 50 alin. 2, lit. b, alin. 8 alin. 2, lit. a si art. 62, alin. 3, lit. d, coroborat cu art. 83, alin. 1 din OUG 194/2002, republicată, la emiterea deciziei de returnare şi la respingerea prelungirii dreptului de şedere.

Nu în ultimul rând, pârâtul invocă şi prevederile art.  56 şi art. 71 din OUG nr. 194/2002, învederând că, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care autoritatea ar fi obligată la emiterea prelungirii dreptului de şedere temporară pe teritoriul României, respectiv al permisului de şedere pe numele străinului, în raport de situaţia actuală a acestuia, s-ar ajunge la încălcarea principiului constituţional al repartiţiei puterilor în stat, instanţa de contencios administrativ având căderea, în speţă, doar să analizeze şi să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ contestat de reclamant, raportat la motivele avute in vedere de autoritatea pârâta la emiterea acestuia, neputându-se substitui in atribuţiile comisiei special constituite conform art. 71 din OUG nr. 194/2002.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, OUG. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în #######, republicată, O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.

În probaţiune, s-a administrat proba cu înscrisuri.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr. ##########.11.2023 contestată de reclamant, s-a stabilit în sarcina acestuia obligaţia de a părăsi teritoriul României în termen de 30 zile de la data luării la cunoştinţă, întrucât s-a constatat că şederea sa a devenit ilegală începând cu data de 10.11.2023, fiind incidente prevederile art. 52 al. 1, al. 2, art. 50 al. 2 lit. b coroborate cu cele ale art. 8 al. 2 lit. a şi art. 82 al. 4 din OUG nr. 194/2002, republicată.

În privinţa temeiului de drept ce a stat la baza emiterii Deciziei de returnare, Curtea constată că autoritatea pârâtă a făcut referire la disp. art. 81 al. 2 lit. c  din OUG nr. 194/2002, republicată – dispoziţii care prevăd că: „,Situaţiile în care se dispune returnarea (1) Inspectoratul ####### pentru Imigrări dispune returnarea împotriva străinilor pentru care constată şederea ilegală, prin emiterea deciziei de returnare. (2) Inspectoratul ####### pentru Imigrări constată şederea ilegală a străinilor aflaţi în oricare dintre următoarele situaţii…c) străinul nu mai îndeplineşte condiţiile de intrare şi/sau de şedere prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;”.

După cum rezultă din actele dosarului, Curtea reţine că reclamantul este tatăl minorului ##### #### ####, născut la data de # ###### ####, în ######### ########, localitatea ####, fiind posesorul unui permis de şedere pe teritoriul României nr. RO0446276, cu valabilitate până la data de 10.11.2023.

De asemenea, reclamantul a fost obligat în urma desfacerii căsătoriei de către mama minorului, la plata unei pensii de întreţinere lunară în favoarea minorului, prin sentinţa civilă nr. ###/29.01.2019 pronunţată de Judecătoria ####.

În atare situaţie Curtea reţine că în speţă, devin incidente prevederile art. 82 al. 1 lit. b din OUG nr. 194/2002, republicată, în conformitate cu care: „Interzicerea returnării (1) Măsura returnării nu poate fi dispusă împotriva străinilor aflaţi în oricare dintre următoarele situaţii:…b) străinul este părinte al unui minor care are cetăţenia română, dacă minorul se află în întreţinerea acestuia sau dacă există obligaţia plăţii pensiei de întreţinere, obligaţie pe care străinul şi-o îndeplineşte cu regularitate;”.

Astfel, cum reclamantul a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului, acesta având şi reşedinţa în #######, Zădărani, #### ####, împotriva acestuia nu poate fi emisă o decizie de returnare de pe teritoriul României.

Curtea nu poate primi susţinerea autorităţii pârâte în sensul că, întrucât reclamantul a fost în executarea unei pedepse privative de libertate pe o perioadă de 3 ani, acesta nu şi-a putut îndeplini obligaţia de întreţinere în favoarea minorului, deoarece această obligaţie este una care există, iar eventuala sa neîndeplinire poate fi invocată doar de persoanele care au interes sub acest aspect. Faptul că reclamantul a fost încarcerat nu înseamnă că obligaţia de întreţinere a minorului nu mai există şi nici nu conduce la concluzia automată că aceasta nu ar fi fost îndeplinită.

În fine, susţinerile autorităţii pârâte referitoare la prelungirea dreptului de şedere a reclamantului sunt lipsite de relevanţă în economia cauzei, din moment ce reclamantul a solicitat prin cererea dedusă judecăţii, doar anularea deciziei de returnare.

Aşa fiind, Curtea constată că în cazul concret al reclamantului, măsura de returnare dispusă de pârât este nelegală, impunându-se anularea ei.

Raportat la cele ce preced, reţinând temeinicia pretenţiilor reclamantului, contestaţia acestuia va fi admisă. În consecinţă, se va dispune anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. ##########.11.2023 emisă de Serviciul pentru Imigrări al judeţului ####.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite contestaţia formulată de reclamantul ##### #### #####, cetăţean străin, cu reşedinţa în sat Zădăreni, nr. 525, #### ####, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL ####### PENTRU IMIGRĂRI-SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI ####, cu sediul procesual ales în ####, #### ######### ### #, #### ##### ## ##########:

Dispune anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. ##########.11.2023 emisă de Serviciul pentru Imigrări al judeţului ####.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 27.12.2023.

PREŞEDINTE,                               GREFIER,

##### #######                                 ######## ###### ######

Red., DL, 11.01.2024

Tehnored.:

#### 3 com./