Într-o lume juridică ideală, actele emise de autoritățile publice ar trebui să fie un bastion de legalitate și predictibilitate. Dar ce se întâmplă atunci când o autoritate publică realizează că a emis un act administrativ nelegal, care a intrat deja în circuitul civil și a produs efecte? Poate aceasta să se întoarcă împotriva propriei decizii și să solicite în instanță anularea ei?

Această întrebare complexă se află în centrul unei decizii recente a Curții de Apel, care a analizat o speță în care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.) a cerut anularea unor avize și autorizații emise chiar de către o direcție regională din subordinea sa. Decizia oferă clarificări esențiale privind dreptul autorității emitente de a-și corecta propriile erori, interesul public invocat și natura juridică a actelor premergătoare.

Obiectul dosarului

Reclamanta, în calitatea sa de administrator al infrastructurii rutiere naționale, a inițiat un demers judiciar complex, solicitând instanței de contencios administrativ următoarele:

Anularea unui pachet de acte administrative: Acțiunea a vizat anularea în integralitate a unui aviz, a două acorduri prealabile și a două autorizații emise de către direcția sa regională, pe motiv că acestea ar fi fost nelegale.
Anularea actelor subsecvente: S-a cerut constatarea lipsei de validitate a două contracte de utilizare a zonei drumului, încheiate în baza actelor menționate anterior, precum și a oricăror altor acte derivate.
Desființarea lucrărilor: Obligarea pârâților (beneficiarii actelor) să demoleze, pe cheltuiala lor, toate lucrările deja efectuate în baza acestor acte și să readucă terenul la starea inițială.

Starea de fapt relevantă

Cazul a pornit de la emiterea de către o Direcție Regională de Drumuri și Poduri (D.R.D.P.), o subunitate fără personalitate juridică a reclamantei, a unui aviz pentru un Plan Urbanistic Zonal (PUZ). Acest plan viza construirea unui spațiu de servicii complex (parcare securizată, stație de carburanți, stații de încărcare electrică, etc.) pe un teren privat, adiacent unei autostrăzi.

Pe baza acestui aviz inițial, aceeași direcție regională a eliberat ulterior acorduri prealabile și autorizații specifice de amplasare și acces în zona drumului public. În baza acestor documente, beneficiarii direcți (pârâții) au încheiat un parteneriat cu un investitor major (intervenienta în interes propriu), care a demarat lucrările de construcție, ajungând la un stadiu avansat.

Ulterior, în urma unui control efectuat de Corpul de Control al Ministrului Transporturilor, reclamanta (structura centrală) a ajuns la concluzia că actele emise de subunitatea sa sunt nelegale. Motivul principal invocat a fost acela că legislația națională și europeană nu ar permite dezvoltarea unor astfel de spații de servicii, deservind o autostradă, pe terenuri proprietate privată. Astfel, autoritatea a decis să se adreseze instanței pentru a obține anularea propriilor acte administrative.

Temeiurile legale invocate

Litigiul a mobilizat un arsenal larg de prevederi legale, reflectând complexitatea sa:

Din partea Reclamantei:
- Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: În special art. 1 alin. (6), care conferă autorității publice emitente dreptul excepțional de a cere instanței anularea unui act propriu nelegal, intrat în circuitul civil.
- O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor: Invocată pentru a demonstra regimul juridic strict al zonei drumului public.
- O.U.G. nr. 84/2003: Privind înființarea C.N.A.I.R., pentru a-și justifica rolul și interesul strategic național.
- Regulamente Europene: Privind dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și cerințele pentru parcările sigure.
Din partea Pârâților și a Intervenientei:
- Legea nr. 554/2004: Invocând prescripția dreptului la acțiune (termenul de 1 an prevăzut de art. 1 alin. (6)) și lipsa de interes a reclamantei.
- Codul de Procedură Civilă: Art. 33 (condițiile interesului de a acționa), art. 488 (motivele de casare în recurs).

Argumentele părților implicate

Pozițiile părților au fost diametral opuse, fiecare aducând argumente juridice solide.

Argumentele reclamantei (Administratorul drumurilor)

Interesul Public: A susținut că acțiunea sa nu urmărește un interes privat, ci protejarea interesului public și restabilirea legalității, având obligația de a asigura administrarea corectă a rețelei de drumuri naționale.
Nelegalitatea Actelor: A insistat că actele au fost emise cu încălcarea legislației, care ar rezerva dezvoltarea spațiilor de servicii pentru autostrăzi exclusiv domeniului public.
Natura Avizului: A argumentat că avizul inițial nu este un act administrativ de sine stătător, ci o simplă operațiune premergătoare, motiv pentru care prescripția nu ar trebui să blocheze analiza legalității autorizațiilor ulterioare, care sunt actele ce produc efecte juridice reale.

Argumentele pârâților și ale intervenientei (Investitorul)

Prescripția: Au susținut că dreptul reclamantei de a cere anularea avizului inițial s-a prescris, acțiunea fiind introdusă la mai mult de un an de la emiterea acestuia.
Lipsa de Interes: Odată ce actul principal (avizul) rămâne în vigoare din cauza prescripției, reclamanta nu mai are un interes legitim să anuleze actele subsecvente, care depind de primul.
Principiul Securității Juridice: Au acuzat reclamanta de încălcarea acestui principiu fundamental, arătând că aceasta și-a schimbat opinia în mod abuziv, după ce anterior confirmase legalitatea demersului și după ce investiții masive fuseseră deja făcute.
Prejudiciul: Intervenienta a subliniat prejudiciul imens pe care l-ar suferi în cazul anulării actelor și a solicitat despăgubiri condiționate de admiterea acțiunii reclamantei.

Istoricul speței

Prima instanță (Tribunalul) a soluționat cauza fără a analiza fondul problemei (dacă actele erau sau nu legale). Soluția sa s-a bazat pe excepții procedurale:

A admis excepția prescripției pentru cererea de anulare a avizului inițial, considerându-l “actul principal”.
Ca o consecință, a admis excepția lipsei de interes pentru anularea celorlalte acte, considerându-le “subsecvente” și dependente de primul.
A respins acțiunea reclamantei ca fiind, în esență, lipsită de interes și parțial prescrisă.
A considerat inadmisibilă cererea de despăgubiri a intervenientei.

Nemulțumite, atât reclamanta, cât și intervenienta (pe anumite aspecte) au declarat recurs la Curtea de Apel.

Motivarea Curții de Apel: O răsturnare de perspectivă

Curtea de Apel a casat integral sentința primei instanțe și a retrimis dosarul pentru rejudecare, oferind o motivare detaliată și tranșantă pe mai multe paliere.

1. Calificarea juridică a avizului

Acesta este punctul cheie al deciziei. Curtea a statuat că avizul inițial nu este un act administrativ principal, ci o operațiune administrativă premergătoare (un act preparator). Acesta nu produce efecte juridice de sine stătător, ci doar pregătește emiterea actelor finale (autorizațiile). Prin urmare, raționamentul primei instanțe, care a construit întreaga soluție pe prescripția dreptului de a ataca acest “act principal”, a fost fundamental greșit.

2. Interesul autorității publice

Curtea a clarificat că, atunci când o autoritate publică acționează în baza art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004, interesul său este prezumat de lege. Acest interes constă în însăși obligația de a menține starea de legalitate obiectivă și de a nu lăsa un act nelegal să producă efecte în circuitul civil. Prin urmare, prima instanță a greșit când a respins acțiunea pentru lipsă de interes.

3. Lipsa de motivare a primei instanțe

Instanța de recurs a constatat că sentința atacată a fost nemotivată pe anumite aspecte esențiale (cum ar fi excepția inadmisibilității), încălcând dreptul la un proces echitabil și normele de procedură civilă.

4. Admisibilitatea cererii de despăgubiri

Contrar opiniei primei instanțe, Curtea de Apel a stabilit că o cerere de despăgubiri este perfect admisibilă în cadrul unei cereri de intervenție principală. Dreptul la despăgubiri este strâns legat de soarta acțiunii principale, iar instanța este obligată să îl analizeze.

Soluția finală: Trimiterea spre rejudecare

În lumina acestor considerente, Curtea de Apel a admis ambele recursuri, a casat sentința tribunalului și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului.

Concret, acest lucru înseamnă că procesul se reia la prima instanță, dar de data aceasta, judecătorul va fi obligat să treacă peste excepțiile procedurale și să analizeze miezul problemei: sunt sau nu sunt legale actele administrative emise? De asemenea, va trebui să se pronunțe și asupra cererii de despăgubiri a investitorului, în cazul în care ar ajunge la concluzia că acțiunea reclamantei este întemeiată.

Această decizie subliniază un aspect vital: deși autoritățile publice au pârghia excepțională de a-și ataca propriile acte, acest demers trebuie analizat de instanțe pe fond, cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale, pentru a găsi un echilibru corect între nevoia de legalitate și protejarea securității raporturilor juridice.

Hotărâre conținut integral

Hotarâre nr. 97/2024 din 26.01.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cod RJ 724759624 (https://www.rejust.ro/juris/724759624)

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2024:016.######

#######

CURTEA DE APEL TIMIŞOARA OPERATOR 2928

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR. #####/3/2022-27.09.2023

DECIZIA CIVILĂ NR. ##

Şedinţa publică din 26 ianuarie 2024

Complet constituit din:

PREŞEDINTE: ###### ####

JUDECĂTOR: ########-######## #######

JUDECĂTOR: ####### #####

GREFIER: ##### ##########

S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta-reclamantă ######## NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A ############### ####### S.A. – C.N.A.I.R. – S.A. şi recursul incident formulat de recurenta-intervenientă în interes propriu ### ###### ######### SRL, împotriva sentinţei civile nr. ###/30.05.2023 pronunţată de Tribunalul #### în dosar nr. #####/3/2022, în contradictoriu cu intimaţii-pârâți ###### ##### ȘI ###### #####, având ca obiect – anulare act administrativ.

Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 11.01.2024, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie şi prin care s-a amânat pronunţarea cauzei la data de 26.01.2024. La data de 23.01.2024 recurenta-intervenientă în interes propriu ### ###### ######### SRL a depus pe adresa electronică a instanţei concluzii scrise, iar la data de 26.01.2024 recurenta-reclamantă ######## NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A ############### ####### S.A. – C.N.A.I.R. – S.A. a depus pe adresa electronică a instanţei concluzii scrise.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Bucureşti la data de 20.04.2022, reînregistrată la Tribunalul #### la data de 10.10.2022 ca urmare a declinării competenţei teritoriale în favoarea Tribunalului #### dispusă prin sentinţa civilă nr. #### din 06.09.2022 în dosarul de mai sus, reclamanta ######## Naţională de Administrare a ############### ####### SA -C.N.A.I.R. S.A (fosta ######## Naţională de Administrare a ############### ####### S.A.-C.N.A.D.N.R. S.A.) a cerut în contradictoriu cu pârâţii ###### ##### şi ###### #####, următoarele:

Anularea în integralitate a avizului nr.###########.07.2020, a acordurilor prealabile nr.##########.10.2021 și nr. ##########.10.2021, precum și a autorizațiilor nr. 8017/13.12.2021 și nr. 8018/13.12.2021, emise de către C.N.A.I.R.-S.A., prin D.R.D.P. Timișoara, ca nefiind legale;

Anularea/constatarea lipsei de validitate a contractelor de utilizare zonă drum nr.46/14.12.2022 și nr. 47/14.12.2021, ca fiind încheiate în baza unor acte administrative nelegale, precum și a tuturor celorlalte acte subsecvente emise/obținute/încheiate în baza avizului, acordurilor și autorizațiilor a căror anulare o solicită;

Obligarea pârâților la demolarea/desființarea, pe cheltuiala acestora, a tuturor lucrărilor realizate în baza actelor administrative nelegale asupra infrastructurii drumului public și a elementelor sale, astfel cum sunt definite de art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, cu consecința readucerii terenului/drumului la situația anterioară, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. ###/31.05.2023 pronunţată în dosar nr. #####/3/2022, Tribunalul #### a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C.N.A.I.R. – S.A., invocată de intervenienta în interes propriu ### ###### ######### SRL.

A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantei cu privire la cererea de anulare în integralitate a avizului nr.###########.07.2020 emis de reclamantă, prin subunitatea sa, D.R.D.P. Timișoara şi a respins excepţia prescripţiei dreptului cu privire la restul actelor administrative a căror anulare s-a solicitat pe calea acţiunii principale.

A admis excepţia lipsei de interes a reclamantei şi a inadmisibilităţii cererii de anulare a actelor subsecvente emise de reclamantă în baza actului principal reprezentat de avizul nr.###########.07.2020.

A admis excepţia inadmisibilităţii capătului 3 al cererii de intervenţie principale formulată de intervenienta în interes propriu ### ###### ######### SRL privind obligarea reclamantei C.N.A.I.R. – S.A., pe calea intervenţiei principale, la repararea pagubei în cuantum de 16.548.365 euro, reprezentând valoarea investiţiei intervenientei, la care se adaugă contravaloarea beneficiului nerealizat cauzat prin atacarea actelor administrative emise în beneficiul acesteia, după intrarea lor în circuitul civil, la plata dobânzii penalizatoare între profesionişti calculate începând de la momentul realizării investiţiei şi până la plata efectivă a sumelor datorate cu titlu de daune.

A respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta ######## NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A ############### ####### S.A. – C.N.A.I.R. – S.A., în contradictoriu cu pârâții ###### ##### ȘI ###### #####, având ca obiect:

Anularea în integralitate a avizului nr.###########.07.2020, a acordurilor prealabile nr.##########.10.2021 și nr.##########.10.2021, precum și a autorizațiilor nr. 8017/13.12.2021 și nr. 8018/13.12.2021, emise de către C.N.A.I.R.-S.A., prin D.R.D.P. Timișoara, ca nefiind legale;

Anularea/constatarea lipsei de validitate a contractelor de utilizare zonă drum nr.46/14,12.2022 și nr. 47/14.12.2021, ca fiind încheiate în baza unor acte administrative nelegale, precum și a tuturor celorlalte acte subsecvente emise/obținute/încheiate în baza avizului, acordurilor și autorizațiilor a căror anulare o solicită;

A admis în parte, pe fond, cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta în interes propriu ### ###### ######### SRL, în sensul respingerii pe cale de excepţie a acţiunii reclamantei, ca urmare a admiterii excepţiilor prescripţiei, lipsei de interes a reclamantei şi a inadmisibilităţii acţiunii.

A respins ca inadmisibil capătul 3 al cererii de intervenţie principală formulată de intervenienta în interes propriu ### ###### ######### SRL privind obligarea reclamantei C.N.A.I.R. – S.A., pe calea intervenţiei principale, la repararea pagubei în cuantum de 16.548.365 euro, reprezentând valoarea investiţiei intervenientei, la care se adaugă contravaloarea beneficiului nerealizat cauzat prin atacarea actelor administrative emise în beneficiul acesteia, după intrarea lor în circuitul civil, plata dobânzii penalizatoare între profesionişti calculate începând de la momentul realizării investiţiei şi până la plata efectivă a sumelor datorate cu titlu de daune.

Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei de mai sus, a declarat recurs recurenta-reclamantă ######## NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A ############### ####### S.A. – C.N.A.I.R. – S.A. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii în raport cu incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 si 8 Cod Procedura Civila şi în rejudecare, admiterea cererii de chemare in judecată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea atacată a fost dată cu nerespectarea normelor de procedură care atrag nulitatea hotărârii – art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă. ##### că prima instanţă s-a pronunţat cu încălcarea prevederilor art. 22, art. 33 art. 254, 260, 261 şi urm, art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod Procedură Civilă: “Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5) când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;” Potrivit art. 174 alin. (1) Cod procedură civilă: “Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă”. Conform art. 176 pct. 6: “ Actul de procedură nul sau anulabil este desfiinţat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii lui. Nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor le sale referitoare la: …6. alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel.;”

În pronunţarea hotărârii recurate, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţa nu a manifestat deloc un rol activ, conform art. 22 Cod Procedură Civilă, nu a analizat condiţia interesului în raport cu calitatea ##### SA dată de art. 1 din OUG 84/2003 şi cu interesul public pe care doreşte să-1 protejeze prin cererea de anulare a actelor administrative, nu a administrat întreg probatoriul existent la dosar, în temeiul art. 254, 260, 261 şi urm Cod Procedura Civila, pronunţând o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) Cod Procedură Civilă.

Susţine că în hotărârea pe care a pronunţat-o instanţa de fond a reţinut lipsa de interes a recurentei-reclamante în formularea cererii de chemare în judecată şi inadmisibilitatea acţiunii, totodată, aplicând în mod greşit, în mod special, dispoziţiile art. 33 Cod Procedură Civilă, privind interesul de a acţiona.

Conform prevederilor art. 33 din Cod Procedură Civilă, privind interesul de a acţiona “Interesul trebuie sa fie determinat, legitim, personal, născut si actual. Cu toate acestea chiar daca interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.”

Recurenta-reclamantă susţine că interesul unei autorităţi de drept public este reprezentat de faptul că în desfăşurarea activităţii, activitate care conţine şi emiterea de acte administrative, trebuie să se asigure respectarea cadrului legal. Prin cererea de chemare în judecată aferentă prezentului dosar, doreşte să corecteze acţiunea subunităţii DRDP Timişoara, care a emis actele administrative cu nesocotirea textelor de lege la care a făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Recurenta-reclamantă nu şi-a justificat interesul de a acţiona vis-a-vis de faptul că ######### ########## SRL a notificat C.N.A.I.R. S.A. cu privire la faptul ca s-a avizat discreţionar accesul la Autostrada A1, în vederea construirii spaţiului de servicii în discuţie, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de judecată. În niciun moment, recurenta-reclamantă nu a susţinut cererea de chemare în judecata, nu şi-a justificat interesul de a acţiona pe acest aspect.

Interesul recurentei-reclamante este determinat şi legitim, fiind reprezentat de obligaţia de a respecta cadrul legal atunci când emite un act administrativ, sau de a cenzura, pe cale legală, un astfel de act administrativ, atunci când a fost emis cu nerespectarea unor dispoziţii legale. Contrar susţinerilor instanţei de fond, pe care le apreciază contradictorii şi neclare, recurenta-reclamantă reiterează faptul că această acţiune a promovat-o în calitate de Administrator al reţelei naţionale de drumuri din #######, iar interesul de a acţiona este dat, în primul rând de această calitate, care rândul ei este conferită de lege.

Potrivit art. 1 din OUG 84/2003, C.N.A.I.R. este persoană juridică română, de interes strategic naţional cât timp statul este acţionar majoritar, care se organizează şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, conform legilor în vigoare şi statutului prevăzut în anexa nr. 1. C.N.A.I.R. are, la înfiinţare, în structura sa 7 subunităţi denumite direcţii regionale de drumuri şi poduri şi un centru de studii şi cercetare, fără personalitate juridică. C.N.A.I.R. poate înfiinţa filiale, sucursale, reprezentanţe, agenţii şi alte asemenea subunităţi în ţară şi în străinătate, în condiţiile legii şi ale statutului. ##/09/2016 – alineatul a fost modificat prin Ordonanţă de urgenţă 55/2016. Filiale ale C.N.A.I.R. pot fi înfiinţate la propunerea adunării generale extraordinare a acţionarilor, potrivit legii şi statutului, iar actele constitutive ale unităţilor menţionate la alin. (3) se adoptă prin hotărâri ale acesteia, în condiţiile legii. ##/09/2016 – alineatul a fost modificat prin Ordonanţă de urgenţă 55/2016. C.N.A.I.R. desfăşoară în principal activităţi de interes public naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale şi autostrăzilor, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Din aceste dispoziţii legale, recurenta-reclamantă susţine că are interes legitim de a acţiona în anularea în instanţă a oricărui act care încalcă legislaţia privind administrarea infrastructurii rutiere şi siguranţa participanţilor la trafic. ######### ##### SA este personal în toate acţiunile în care protejează interesul public, cum este şi cazul prezentei cereri. Actele administrative a căror anulare a solicitat-o au fost emise de către structură a recurentei-reclamante, care nu are personalitate juridica după cum arată şi alineatul 3 din textul de lege mai sus invocat, respectiv DRDP Timişoara.

Acţiunea a fost promovată pe baza unui raport de control corpului de Control al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, deci acţionarul ##### SA, raport care a fost depus la dosar odată cu cererea de chemare în judecată, dar instanţa de fond nici măcar nu l-a studiat, susţinând că nu a fost depus.

Argumentele instanţei de fond cu privire la faptul că interesul nu ar fi personal şi determinat din moment ce acţiunea vizează anularea unor acte administrative emise de către o structură subordonată recurentei-reclamante, fără personalitate juridică, nu au susţinere legală. Susţine recurenta-reclamantă că tocmai faptul că ##### SA acţionează în calitate de autoritate ierarhic superioară în anularea unor acte care au fost emise cu încălcarea legislaţiei naţionale şi europene în materia administrării infrastructurii rutiere demonstrează că interesul este unul legitim şi personal. Cererea în anularea unor acte nelegale, emise chiar de angajaţi ai unei instituţii publice sau asimilate este pusă la dispoziţie de legiuitor prin art. 1 alin (6) din Legea 554/2004, tocmai pentru situaţiile în care actul administrativ a intrat în circuitul civil şi nu mai poate fi retras.

Susţine recurenta-reclamantă că o primă regulă fundamentală în materie o constituie cea potrivit căreia orice persoană poate solicita organului jurisdicţional constatarea intervenirii sancţiunii. Desigur, sub aspect material, regula menţionată nu suscită discuţii, însă domeniul său de aplicabilitate este restrâns sub aspect procesual, când este necesar a se întruni o altă condiţie a acţiunii civile, şi anume interesul. Dar limitarea evocată nu poate fi înţeleasă ca o coincidenţă între două condiţii diferite de exercitare a acţiunii civile, anume calitatea procesuală şi interesul. ##### îşi are izvorul în dreptul material, în regimul juridic al instituţiei disputate, iar cealaltă are relevanţă sub aspect faptic, semnificând folosul practic urmărit de parte. Iar dreptul material, având la bază raţiunea ocrotirii interesului public, ce aparţine societăţii în ansamblu, şi nu numai unui individ, a acordat legitimare procesuală (calitate procesuală activă) oricui.

Referitor la excepţia lipsei interesului, condiţie de exercitare a acţiunii civile constând în folosul practic urmărit de către titularul acţiunii civile, recurenta-reclamantă susţine că cercul persoanelor care pot cere constatarea nulităţii se restrânge în raport cu condiţiile evocate, necesar a fi întrunite sub aspectul folosului practic urmărit. În cauză, cercetarea existenţei interesului trebuie să pornească de la obiectul cererii de chemare în judecată, iar îndeplinirea acestei condiţii va trebui să se raporteze la finalitatea ipotezei admiterii acestei cereri, având în vedere şi natura dreptului pârâtei în legătură cu obiectul actului juridic a cărui nulitate se cere.

Actele administrative în cauză încalcă legislaţia naţională şi cea europeană privind parcările sigure şi securizate şi se află în totală contradicţie cu viziunea României privind strategia naţională privind parcările sigure şi securizate, Strategia care a fi fost adoptată în anul 2022 prin O.M.T. nr. ######### pentru aprobarea strategiei Companiei Naţionale de Administrare a ############### ####### # S.A. privind dezvoltarea parcărilor sigure şi securizate pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri expres din Administrare, din 08.12.2022. Recurenta-reclamantă susţine că parcările sigure şi securizate nu pot funcţiona pe terenuri private şi să deservească autostrăzile, nefiind în concordanţă cu legislaţia naţională (Anexa 2 din OUG 84/2001, art. 1-1-10 din OG 47/1997, art. 17 alin.(3), art. 18 şi art. 39 alin (3) din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013. Susţine că instanţa de fond a avut toate elementele şi pârghiile necesare pentru a intra pe fondul litigiului dar s-a limitat la chestiuni de procedură, judecând superficial o cauză care vizează strict protejarea interesului general.

Conform practicii instanţelor de judecată, recurenta-reclamantă susţine că o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, care vizează restabilirea legalităţii înfrânte prin încălcarea unor norme imperative, poate fi introdusă chiar dacă partea respectivă nu are interes de a solicita şi predarea în posesie. Rezultă, aşadar cu atât mai mult, că o instituţie publică sau una asimilată, investită prin lege cu protejarea interesului public are interes în promovarea oricărei acţiuni care vizează protejarea acestui interes, fiind un interes personal si legitim, folosul practic fiind acela amintit anterior.

Instanţa de fond nu poate susţine că o instituţie publică sau asimilată, cum este cazul ##### SA, care este investită prin lege cu o anumită calitate, nu are interes şi acesta nu este legitim si personal. Acest tip de interes este caracteristic în special persoanelor fizice, care urmăresc protejarea drepturilor subiective. Susţine recurenta-reclamantă că în cazul entităţilor juridice care prin lege sunt investite să protejeze un interes public general, cum este si cazul ##### SA, instanţa de judecată nu trebuie să verifice decât calitatea de a acţiona, interesul fiind redat chiar de lege.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) Cod Procedură Civilă, recurenta-reclamantă solicită instanţei de recurs să constate că hotărârea urmează a fi casată atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sentinţa civilă atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 din Codul de Procedură Civilă şi dispoziţiilor art. 6 din #### întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit.b) din Codul de Procedură Civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În prezenta speţă, recurenta-reclamantă susţine că maniera extrem de succintă în care se exprimă considerentele soluţiei face ca hotărârea dată să fie criticabilă din perspectiva legalităţii, în măsura în care nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care explică şi justifică dispozitivul şi nu arată, prin raportare la situaţia concretă supusă judecăţii, care a fost parcursul logico-juridic al concluziei exprimate. ##### că motivarea hotărârii atacate nu îndeplineşte exigenţele minime prevăzute de legiuitor, explicitate în mod unanim şi constant în doctrina si jurisprudenţa relevantă.

Recurenta-reclamantă susţine că toate demersurile efectuate de încercare a anulării actelor administrative considerate nelegale, au fost făcute ca urmare a Raportului Corpului de Control al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 5565/03.03.2022, prin concluziile căruia s-a recomandat anularea, ca nelegale, a avizelor, autorizaţiilor emise pentru realizarea obiectivelor în zona autostrăzii Al km. 569+442 – km. 569+770 dreapta şi între km. 569+657 – km. 569+865 stânga, precum şi încetarea contractelor pentru utilizare şi acces în zona drumului public nr. 46/14.12.2021 şi nr. 47/14.12.2021, aceste măsuri urmând a fi duse la îndeplinire de către C.N.A.I.R. S.A.

Instanţa de fond, în cuprinsul hotărârii recurate a specificat faptul că recurenta-reclamantă nu a depus în probaţiune acest raport al Corpului de Control al Ministrului Transporturilor si Infrastructurii, cu toate ca acesta a fost depus odată cu cererea de chemare în judecată, fiind încărcat şi în dosarul electronic, astfel că recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nici măcar nu a studiat documentele pe care le-a depus, din moment ce a susţinut faptul ca raportul susmenţionat nu a fost depus, acesta aflându-se la dosarul cauzei.

Instanţa de fond, în mod eronat a reţinut faptul ca recurenta-reclamantă doreşte anularea actelor administrative pentru motive de oportunitate, în realitate, solicitarea de anulare a acestor acte făcându-se pe motive de nelegalitate, aşa cum raportul de control amintit mai sus a recomandat. #### ar fi apreciat motivele de oportunitate, recurenta-reclamantă ar fi lăsat actele administrative să producă efecte, proiectul să fie dus la bun sfârşit, ar fi obţinut taxa pentru utilizarea drumului public, dar toate aceste lucruri ar fi avut loc cu încălcarea flagranta a legii, tocmai din acest motiv, a intreprins demersurile pentru anularea respectivelor acte administrative. Toate aceste aspecte duc la concluzia recurentei-reclamante ca instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată bazându-se pe motive străine de natura cauzei, din moment ce Raportul Corpului de Control al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii a recomandat demararea demersurilor pentru anularea actelor administrative pe motive de nelegalitate, nu de oportunitate, recurenta-reclamantă solicitând prin intermediul cererii de chemare în judecată, anularea actelor administrative, exclusiv pe motive de nelegalitate.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond, în hotărârea recurată, afirmă faptul că investitorul OMV ar suferi un prejudiciu material în cazul în care actele administrative în discuţie s-ar anula, prejudiciu reprezentat de demolarea construcţiilor efectuate pe terenul sau proprietate privată, prejudiciu care ar urma să fie suportat de către recurenta-reclamantă. Consideră aceasta afirmaţie ca fiind bazată pe motive străine de natura cauzei, dat fiind faptul ca recurenta-reclamantă nu poate fi răspunzătoare de prejudiciul material suferit de către cei de la OMV, în cazul anularii actelor administrative. Instanţa de fond se află într-o gravă eroare, întrucât recurenta-reclamantă nu a solicitat demolarea construcţiilor pe care OMV le-a făcut pe terenul sau proprietate privată, solicitarea C.N.A.I.R. S.A. a fost în sensul că cei de la OMV să înlăture toate construcţiile pe care le-au făcut pe ampriza si/sau zona de siguranţa a drumului public, deci pe terenul proprietate publică, în cazul în care există astfel de construcţii.

Potrivit clauzei contractuale de la art. 7 lit. f) din ambele Contracte de utilizare şi acces în zona drumului public, încheiate între ##### S.A., prin DRDP Timişoara şi soţii ######, prin care se afirmă faptul că “Utilizatorul este obligat să nu cesioneze, închirieze sau subînchirieze, să nu exploateze, în afara condiţiilor din autorizaţie, contract şi lege si să nu folosească în comun cu alte persoane, fizice sau juridice, ‘amplasamentul’ identificat la art. 2, precum şi să nu exploateze în niciun fel şi în nicio măsura subsolul aferent, fără acordul prealabil al Administratorului. “

De asemenea, în cuprinsul autorizaţiilor de amplasare si/sau acces în zona drumului public nr. 8017 si 8018, la Condiţiile Speciale punctul 2, se prevede faptul că “Lucrările nu vor începe înainte de preluarea prin proces – verbal a amplasamentului, reprezentând ampriza si/sau zona de siguranţa a autostrăzii, pe care urmează a se realiza lucrările autorizate, în caz contrar urmând a se aplica sancţiunile prevăzute de O.G. nr. 43/1997, republicată, cu modificările ulterioare. Beneficiarul are obligaţia de a notifica în scris Secţia de Autostrăzi care are în administrare sectorul de drum, cu cel puţin 48 de ore înainte, asupra datei de începere a lucrărilor, şi să preia amplasamentul (ampriza si/sau zona de siguranţa a drumului) pe care se vor realiza lucrările autorizate, pe baza de proces – verbal de predare -primire, înainte de începerea lucrărilor. “

##### în vedere cele doua dispoziţii amintite mai sus, recurenta-reclamantă susţine că rezulta cât se poate de clar că nu se face vinovată de un eventual prejudiciu suferit de către OMV, prejudiciu cauzat de anularea actelor administrative, atât timp cât nu au fost respectate dispoziţiile din autorizaţiile de amplasare si /sau acces în zona drumului public, investitorul nu a notificat Beneficiarul asupra datei de începere a lucrărilor si nu a fost încheiat un proces verbal de predare – primire a amplasamentului (ampriza si/sau zona de siguranţa a drumului). Instanţa de fond şi-a bazat susţinerile din hotărârea recurată pe motive străine de natura cauzei, din moment ce a afirmat că anularea actelor administrative ar avea ca efect naşterea unui prejudiciu material în sarcina celor de la OMV, atât timp cât dispoziţiile din actele administrative a căror anulare o solicită, dispoziţii amintite mai sus, nu au fost respectate de către persoanele în beneficiul cărora au fost emise acele acte. Avizul nr. ##########, rămâne în fiinţă nu pentru că ar fi emis cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare, ci pentru că a intervenit prescripţia dreptului de a cere anularea acestuia.

În tot cuprinsul hotărârii recurate, instanţa de fond afirmă faptul că actele administrative emise ulterior avizului nr. ##########, rămân în vigoare datorită faptului că, în ceea ce priveşte acest aviz, considerat „act principal”, a intervenit prescripţia dreptului de a cere anularea lui. Instanţa de fond, în hotărârea pe care a pronunţat-o a calificat, în mod greşit, avizul nr. 44451/18.07.2020 ca fiind un act administrativ, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c), cu toate că este cât se poate de clar faptul ca acest document reprezintă o acţiune premergătoare emiterii unor acte administrative, cum sunt autorizaţiile de construire, avizele pentru accesul si utilizarea drumului public şi nu în ultimul rând al contractelor de utilizare si acces în zona drumului public. Avizul nr. ########## reprezintă o operaţiune prealabilă, care în lipsa actelor administrative emise ulterior, nu produce niciun efect de sine stătător, nu dă naştere, modifică, sau stinge niciun raport juridic, aşa cum ar trebui să facă un act administrativ de sine stătător, în sensul definit de Legea nr. 554/2004, pe cale de consecinţă, faptul că acesta rămâne în fiinţa, nu conduce automat la ideea ca actele administrative emise ulterior nu ar putea fi anulate, aşa cum în mod eronat afirma instanţa de judecată, întemeindu-şi afirmaţia pe motive străine de natura cauzei.

Cu privire la susţinerile instanţei din hotărârea recurată, în sensul ca recurenta-reclamantă îşi justifică interesul în formularea acestei acţiuni pe faptul că a fost notificată de către ######### ########## SRL, care susţine că prin emiterea acestor acte administrative ar fi încălcate contractele de concesiune încheiate între recurenta-reclamantă şi Rompetrol, recurenta-reclamantă susţine că aceasta afirmaţie este eronata, întemeiata pe motive străine de natura cauzei, de vreme ce C.N.A.I.R. S.A. este o instituţie de interes public, al cărui scop este reprezentat de gestionarea, dezvoltarea, administrarea şi exploatarea pe principii comerciale a elementelor infrastructurii rutiere de autostrăzi şi drumuri naţionale, pentru desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţa a circulaţiei, de fluenta si continuitate. În niciun caz, demersurile unei autorităţi de drept public, în cazul de faţă C.N.A.I.R. S.A, nu pot fi demarate în interesul unei persoane, fizice sau juridice, în cazul de faţă ######### ########## SRL, interes care s-ar afla în contradicţie cu interesul public, care, în mod obligatoriu, trebuie apărat de către instituţiile de drept public.

Recurenta-reclamantă susţine că se impune casarea hotărârii pentru motivul de la acest punct, dat fiind faptul că instanţa de fond, în hotărârea pe care a pronunţat-o, a admis excepţia lipsei de interes şi cea a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, însă nu a arătat motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat aceasta hotărâre, fără să arată motivele pentru care a înlăturat criticile invocate în cererea de chemare în judecată şi de ce nu a analizat probatoriul de la dosar. Instanţa de fond s-a limitat doar la a afirma faptul că admite excepţia lipsei de interes a reclamantei şi a inadmisibilităţii cererii de anulare a actelor subsecvente emise de către reclamantă în baza actului principal reprezentat de avizul nr. ###########.07.2020, pentru toate argumentele prezentate mai sus. Instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată, nespecificând motivele pe care se întemeiază, încălcând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) Cod Procedură Civilă.

Recurenta-reclamantă solicită să se constatate că instanţa de fond, a pronunţat hotărârea recurata încălcând sau aplicând greşit normele de drept material, intervenind motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) Cod Procedură Civilă. În hotărârea recurată, instanţa de fond, atunci când s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei de interes a recurentei-reclamante în formularea cererii de chemare în judecată, a interpretat si a aplicat greşit dispoziţiile art. 1-8 din OUG 84/2003, Anexa 2 din OUG 84/2003, art. 1-10 din OG nr. 47/1997, art. 17 alin.(3), art. 18 şi art. 39 alin (3) din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013. Instanţa de fond, în totală contradicţie cu textile de lege mai sus menţionate, a reţinut faptul că recurenta-reclamantă nu are interes în formularea acţiunii privind anularea actelor administrative, ignorând total faptul ca recurenta-reclamantă, ca orice altă instituţie de drept public de altfel, este obligata în a apăra interesul public naţional în domeniul său de activitate. Instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată încălcând normele de drept material amintite mai sus, ignorând total dispoziţiile acestora, care stabilesc în sarcina instituţiilor publice, obligativitatea ocrotirii interesului public, obligativitatea ca în desfăşurarea activităţii, activitate care este reprezentată şi de emiterea actelor administrative, să fie respectată legislaţia naţionala si cea europeana.

În drept, recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs, pe dispoziţiile Codului Civil, Codului de Procedură Civilă, Legii nr. 554/2004, precum şi pe toate textele legale şi contractuale la care a făcut referire.

Ca probe, recurenta-reclamantă, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, respectiv cele prezente deja la dosarul cauzei.

În temeiul art. 223 raportat la art. 411 Cod Procedură Civilă, recurenta-reclamantă a solicitat judecarea în lipsă.

Intimaţii pârâţi ###### ##### şi ###### ##### au depus întâmpinare prin care, pe cale de excepţie au invocat nulitatea recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. 2 Cod Procedura Civilă.

#### în cererea de recurs s-a susţinut incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 Cod Procedură Civilă, intimaţii pârâţi susţin că motivele efectiv invocate nu se încadrează în dispoziţiile legale indicate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) Cod procedură civilă, „cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”, iar conform art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, „menţiunile prevăzute la alin. (I) lit a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii”. De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, „aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488″.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, intimaţii pârâţi susţin că rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât motivele invocate să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă. Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege este sancţionată cu nulitatea recursului. Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) Cod procedură civilă.

În speţă, recursul, deşi întemeiat formal pe prevederile pct. 5,6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. 1 C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi încadrate în textele de lege invocate şi nici în alte motive de casare din cele enumerate la art. 488 alin. 1 C. proc. civ.

Astfel, intimaţii pârâţi susţin că se poate observa că prin criticile formulate în cererea de recurs, recurenta-reclamantă îşi exprimă nemulţumirea cu privire ia modul de stabilire a situaţiei de fapt în cauză, prin raportare la probele administrate, criticând raţionamentul instanţei de fond în interpretarea probatoriului şi solicitând reevaluarea situaţiei de fapt. Or, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intrând în atribuţia instanţelor devolutive. În plus, recurenta nu arată care sunt acele norme de drept material care ar fi fost interpretate sau aplicate greşit de instanţa de fond şi nici nu identifică motivele contradictorii sau străine de natura cauzei reţinute de aceasta, argumentele invocate în susţinerea tezei nemotivării corespunzătoare a deciziei recurate fiind grefate tot pe situaţia de fapt ori pe interpretarea probelor, astfel încât nu constituie veritabile critici de nelegalitate. Reiese aşadar că prezentarea din cererea de recurs de faţă nu răspunde exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc.civ., motiv pentru care devine incidenţă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Criticile aduse de recurentă nu se raportează la considerentul principal, prescripţia dreptului la acţiune cu privire la cererea de anulare a avizului nr. ###########.07.2020, care a determinat mai departe lipsa de interes a reclamantei şi inadmisibilitatea cererii de anulare a actelor subsecvente. ##### de interes a reclamantei în ceea ce priveşte actele subsecvente avizului nr. ###########.07.2020 a intervenit în contextul prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la cererea de anulare a acestuia, soluţie pe care recurenta nici măcar nu o atacă. Astfel la lecturarea cererii de recurs, se poate observa faptul că recurenta nu aduce nicio critică concretă în ceea ce priveşte constatarea instanţei de fond cu privire la incidenţa prescripţiei. Actul administrativ cu privire la care recurenta reclamantă a solicitat pronunţarea unei soluţii de anulare – avizul ###########.07.2020, a fost emis cu mai mult de un an în urmă faţă de momentul înregistrării cererii, în acest context, în mod întemeiat instanţa de fond a apreciat relevante prevederile art. 1 (6) din Legea contenciosului administrativ care stipulează că:

“(6) Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizata prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea. Acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.”

În contextul în care întreaga construcţie juridică a reclamantului se bazează din aşa zisa nulitate/nelegalitate a unui act administrativ care a fost emis in 16.07.2020, iar cererea de chemare in judecata a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecata la data de 20.04.2022, în mod absolut întemeiat instanţa de fond a dispus admiterea excepţiei intimaţilor pârâţi.

#### inadmisibilă în această etapă procesuală şi neconformă realităţii susţinerea recurentei conform căreia Avizul ########## ar reprezenta în realitate o “operaţiune prealabilă” şi nu un act administrativ, mai ales cu raportare la însăşi cererea de chemare în judecată formulată de ##### S.A. structurată tocmai cu raportare la caracterul de act administrativ al acestui aviz. Acest aspect reiese chiar din lecturarea capetelor de cerere care fac trimitere în mod repetat la pretinsul caracter nelegal al actelor administrative invocate sau din invocarea ulterioară tocmai a dispoziţiilor art. 1 alin. 6 teza I din Legea 554/2006. De altfel, la pagina 23 din sentinţa atacată, instanţa de fond detaliază şi justifică în drept considerentul pentru care actele a căror anulare se solicită prin petitul I şi II, nu sunt simple operaţiuni tehnico materiale premergătoare emiterii actului administrativ, ci au caracterul unor acte administrative veritabile. Criticile aduse de recurentă a faptului că instanţa de fond a reţinut lipsa de interes a acesteia în raport de cele solicitate în petitul 2 al acţiunii, în condiţiile în care actele la care face referire în acesta sunt, astfel cum reclamanta recurentă însăşi le cataloghează, acte subsecvente, iar izvorul aşa zisei lor nulităţi este cel care sta la baza argumentaţiei privind nulitatea avizului din petitul principal.

Aşadar, în mod absolut întemeiat instanţa de fond a apreciat că cele două acorduri au natura unor acte subsecvente actului administrativ principal, fiind emise cu un scop, precis, pentru realizarea proiectului pentru care a fost emis Avizul nr. ###########.07.2020pentru ###. Prin urmare, devine lipsita de interes cererea reclamantei privind constatarea nulităţii acestor acorduri prealabile devreme ce au fost puse în executare, au intrat în circuitul civil, au produs şi produc în continuare efecte juridice, iar actul principal rămâne în fiinţă. Prin urmare, în raport de cele reţinute de instanţa de fond sunt absolut irelevante susţinerile recurentei conform cărora interesul acesteia trebuia reţinut din perspectiva faptului că doreşte să corecteze acţiunea subunităţii DRDP Timişoara care a emis acte administrative cu nesocotirea textelor legale.

Ba mai mult, intimaţii pârâţi susţin că în mod corect instanţa de fond a remarcat faptul că cererea de anulare a actelor administrative enumerate în petitul I şi II al acţiunii este întemeiată pe prevederile art. 1 alin. 6 teza a II-a din Legea ######## a contenciosului administrativ invocând tocmai caracterul subsecvent al contractelor pentru utilizare şi acces în zona drumului public nr. 46/14.12.2021 şi 47/14.12.2021 în raport de actul principal reprezentat de Avizul nr. ###########.07.2020, invocând nulitatea contractelor drept consecinţă firească a admiterii primului capăt de cerere, neinvocând încălcări de fond, culpa contractuală a utilizatorului drumului ori nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate.

Mai mult, intimaţii pârâţi susţin că un aspect pe care recurenta îi trece sub tăcere, pe care instanţa de fond în mod corect îl remarcă, constă în faptul că iniţial emitentul Avizului ###########.07.2020 a dispus anularea lui însă a revenit asupra actului administrativ de anulare, în urma plângerii prealabile formulată de intimaţii pârâţi. Aşadar, câtă vreme actul administrativ a fost cenzurat de către emitent în procedura prealabilă, fiind menţinut ca fiind legal şi temeinic, la momentul cererii de chemare în judecată reclamanta recurentă nu poate oferi o justificare rezonabilă pentru declanşarea demersului judiciar, deoarece încalcă în acest mod principiul securităţii juridice.

#### de aceste elemente intimaţii pârâţi apreciază că este legală şi temeinică soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei interesului reclamantei cu privire la formularea capătului 2 de cerere.

Intimaţii pârâţi arată că, încercând să creeze aparenţa incidenţei dispoziţiilor 488 alin. 1 pct. 6 Cod Procedură Civilă, recurenta critică pretinsa neincludere în motivarea instanţei a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, însă în realitate considerentele admiterii excepţiilor invocate de intimaţii pârâţi, au fost pe larg expuse în cuprinsul hotărârii atacate cu indicarea punctuală a textelor de lege aplicabile, însă recurenta a ales, din lipsă de argumente pertinente să le ignore şi să aducă critici cu caracter general încercând să forţeze o rejudecare în fond a litigiului pendinte cu ignorarea caracterului nedevolutiv al căii de atac.

Sunt lipsite de relevanţă toate susţinerile recurentei cu privire la legitimitatea

demersului său respectiv la faptul că, în cazul entităţilor juridice care prin lege sunt

învestite să protejeze un interes public general instanţa nu ar trebui să verifice decât

calitatea de a acţiona, interesul fiind redat chiar de lege. Avizul ###########.07.2020 este emis de către reclamanta, ca urmare a unor cerinţe impuse de ea însăşi şi a fost validat ulterior prin revocarea actului de anulare urmare a plângerii prealabile. De asemenea, acest aviz a făcut parte integrantă din documentaţia pe care CNAIR a adus-o la cunoştinţa participanţilor (inclusiv a ROM PETROL) la procedura de atribuire a contractelor de concesiune de servicii organizată de reclamantă in data de 23.07.2020, acesta fiind, aşadar, făcut public în cadrul procedurii, participarea şi depunerea ofertelor trebuind a fi făcută în cunoştinţă de cauză. Cu alte cuvinte, nu doar CNAIR şi-a asumat legalitatea acestui aviz, dar chiar si Rompetrol avea cunoştinţă despre existenta acestuia şi si-a asumat, participând la procedura de concesionare, realitatea juridică născută ca urmare a emiterii lui.

Pretinsele recomandări la care face trimitere recurenta, din cadrul Raportului

Corpului de Control al Ministerului Transportului nu le sunt opozabile intimaţilor pârâţi. Totodată nu rezultă relevanţa acestora în condiţiile în care, criticile expuse se recurenta-reclamantă nu vizează legalitatea propriu zisă a actelor administrative, ci

sunt fundamentate, în realitate, pe o analiză ulterioară de oportunitate pe care

aceasta a făcut-o la sesizarea ROMPETROL. Instanţa de fond nu a făcut decât să constate veridicitatea celor expuse de intimaţii pârâţi în absenţa unor argumente, respectiv a unor critici de nelegalitate concrete.

Reclamanta nu se poate prevala de propria incorectitudine la emiterea actelor administrative pentru a obţine protecţia juridică a dreptului, cunoscutul principiu «nemo auditur propriam turpitudinem allegans» fiind o garanţie a respectării regulilor sociale. Surprinzătoare este şi maniera în care reclamanta recurentă se delimitează de ceea ce ar presupune o ipotetică anulare a actelor indicate asupra investiţiilor intervenientei OMV. În mod evident susţinerile recurentei nu sunt ancorate în realitate, în condiţiile în care anularea actelor/avizelor, care au condus la posibilitatea realizării investiţiei ar conduce în mod evident la imposibilitatea exploatării acesteia, astfel că strict edificarea unor construcţii care însă nu pot fi utilizate conform scopului lor şi în condiţii de legalitate nu poate fi considerată o investiţie viabilă, prejudiciul suferit de intervenientă fiind evident.

Intimaţii pârâţi mai arată că pe de altă parte, concluzia instanţei de fond este scoasă din context în condiţiile în care aceasta a făcut trimitere la acest aspect ca un element suplimentar, avut în vedere în ceea ce priveşte analiza interesului anulării unor acte subsecvente unui act principal valid. În ciuda faptului că reclamanta nu combate în vreun fel prescripţia dreptului de a cere anularea Avizului ##########, contrar dispoziţiilor procedurale incidente, revine cu argumente în ceea ce priveşte pretinsa emitere a acestuia cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Chiar făcând abstracţie de prescripţia dreptului de a mai solicita anularea acestui act, de lipsa de interes şi inadmisibilitatea acţiunii în ceea ce priveşte anularea actelor subsecvente Avizului ##########, intimaţii pârâţi apreciază că susţinerile recurentei nu pot fi acceptate în contextul în care teza pe care încearcă să o acrediteze este aceea conform căreia spatiile pentru tipul de servicii pentru care a fost emis si avizul obiect al acestui serviciu, nu pot fi decât pe domeniul public. Acest aspect reprezintă o adăugare la lege, limitativă, fără vreun suport, reprezentând o interpretare proprie a recurentei, pentru a-i servi în demersul judiciar. Sub niciun aspect procedura de avizare în vederea dezvoltării unor spaţii de parcare securizată şi staţie carburanţi, nu este lovită de nulitate.

Reclamanta nu invocă niciun motiv de nulitate aferent procedurii de obţinere a avizului referit, nu arată in niciun fel care sunt condiţiile proprii de nelegalitate ale actelor acte administrative, ci se limitează exclusiv la a invoca un argument opus de către cocontractantul Rompetrol relativ la faptul că prin avizarea staţiei de carburanţi a OMV (cu ignorarea spaţiului de parcare securizată ce constituie elementul principal al obiectivelor) s-ar dezvolta un punct de servicii aservit autostrăzii pe un teren care nu este din domeniul public. Toate condiţiile legale relevante privind procedura de obţinere si autorizare, toate cerinţele privind calitatea si conformitatea construcţiei zonei de servicii dezvoltată de OMV sunt respectate, iar pentru această respectare CNAIR însăşi a emis avize aferente autorizaţiilor de construcţie. Niciunul dintre aceste acte administrative nu sunt lovite de nulitate din perspectiva unor condiţii pe care documentaţiile nu le-ar fi respectat sau procedurile pentru obţinerea acestora nu ar fi fost parcurse. #### de cele expuse, intimaţii pârâţi solicită respingerea recursului formulat, cu acordarea cheltuielilor de judecată aferente.

Intimata -intervenientă în interes propriu ### ###### ######### SRL a depus întâmpinare şi recurs incident.

Prin întâmpinare, intimata-intervenientă a solicitat în principal anularea recursului formulat de CNAIR, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe calea recursului incident, intervenienta în interes propriu a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi rejudecând cauza în fond să se dispună în principal admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a CNAIR. În subsidiar a solicitat să se respingă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care intervenienta în interes propriu a solicitat obligarea CNAIR la plata de despăgubiri pentru prejudiciile suferite în cazul anulării actelor atacate.

Pe calea întâmpinării, intimata-intervenientă în prealabil a invocat excepţia netimbrării recursului. CNAIR susţine că ar fi scutită de obligaţia plăţii taxei judiciare de timbru în baza art. 30 din OUG 80/2013. Conform acestui text însă: „Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac, formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul ###### şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de a/te instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.”

Aşadar, cererile formulate de CNAIR, în calitate de instituţie publică, sunt scutite de obligaţia plăţii taxei de timbru, numai atunci când au ca obiect venituri publice. Prezenta cauză nu are ca obiect venituri publice, ci vizează legalitatea unor acte de autorizare a unui proiect edificat de OPM. Cel de-al doilea text invocat de CNAIR este art. 7 din OG 22/2002 care prevede: „Cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituţiile şi autorităţile publice în cadrul procedurilor de executare silită a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune”. #### acest fundament pentru scutirea taxei de timbru nu este aplicabil, în speţă, intimata-intervenientă susţinând că nu este vorba despre o procedură de executare silită a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina unei instituiţii sau autorităţi publice. În acest context, în ipoteza neachitării taxei de judiciare de timbru, solicită anularea recursului ca netimbrat.

Prin întâmpinare intimata-intervenientă a invocate excepţia nulităţii recursului. Potrivit art. Art. 489 „(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.”

Din analiza recursului formulat reiese că CNAIR face uz de o serie de argumente pe care încearcă să le subsumeze în mod formal motivelor de recurs. Acestea nu reprezintă însă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii, ci reprezintă susţineri eterogene pe baza cărora CNAIR încearcă să antameze aspecte de fond. De fapt, în repetate rânduri susţinerile CNAIR se abat chiar de la propriile susţineri din cadrul judecăţii în fond şi sunt menite să distragă atenţia şi să creeze impresia că instanţa si-ar fi fundamentat soluţia pe motive străine de cauză. Intimata-intervenientă apreciază că aceste critici pot fi cel mult specifice unei căi de atac devolutive, însă nu pot fi analizate pe calea prezentului recurs, motiv pentru care solicită anularea acestuia.

În subsidiar, pentru ipoteza respingerii excepţiei nulităţii recursului, intimata-intervenientă , susţine că motivele invocate de CNAIR sunt neîntemeiate.

#### neîntemeiat motivul de recurs privind pretinsa încălcare a normelor de

procedură. În fundamentarea motivului de recurs invocat, CNAIR arată că instanţa ar fi încălcat dispoziţiile art. 22 CPC întrucât nu ar fi manifestat rol activ. #### de această susţinere, doctrina şi jurisprudenţa au arătat că rolul activ al instanţelor nu poate conduce la ştirbirea principiului disponibilităţii şi, pe cale de consecinţă, pretinsa încălcare a rolului activ nu poate reprezenta fundamentul exercitării unei căi de atac. Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 254 alin. (6) CPC prevăd în mod expres că „părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii”. CNAIR arată că nu şi-a justificat interesul de a acţiona vis-a-vis de faptul că ######### ########## S.R.L. a notificat CNAIR, or, prima instanţă a realizat o analiză complexă a îndeplinirii condiţiei interesului şi în niciun caz nu s-a rezumat doar la analiza notificării ######### ########## S.R.L. În primul rând, instanţa a admis excepţia prescripţiei stabilind că CNAIR nu se mai află în termenul de a solicita anularea avizului pentru PUZ nr. 92/44451 din 16.07.2020. Soluţia instanţei cu privire la excepţia prescripţiei nu a fost atacată, ea intrând în puterea lucrului judecat, mai mult, CNAIR recunoaşte prin întâmpinare că a intervenit prescripţia dreptului de a cere anularea acestuia, ceea ce înseamnă că acest act rămâne in fiinţă şi continuă să producă efecte juridice, după cum a statuat prima instanţă. Instanţa a procedat ulterior la analiza acordurilor prealabile ##########.10.2021 şi ##########.10.2021, reţinând că emitentul a stabilit că acordurile sunt valabile conform prevederilor Legii nr. 50/1991 pe întreaga perioadă de valabilitate a Certificatului de urbanism nr. 424 din 09.08.2021 eliberat de Primarul oraşului Pecica. În baza analizei sale, instanţa a observat ca cele doua acorduri au natura unor acte subsecvente actului administrativ principal fiind emise cu un scop precis, pentru realizarea proiectului pentru care a fost emis Avizul nr. 92/44451 din 16.07.2020 pentru PUZ. Prin urmare, devine lipsită de interes cererea reclamantei privind constatarea nulităţii acestor acorduri prealabile, de vreme ce au fost puse în executare, au intrat în circuitul civil, au produs şi produc efecte juridice, iar actul principat rămâne în fiinţă. Aceeaşi analiză o parcurge instanţa in extenso şi cu privire la autorizaţiile 8017/13.12.201 şi 8018/13.12.2021.

Consideră că instanţa analizează cu atenţie temeiul invocat de CNAIR reţinând că acesta face trimitere la caracterul subsecvent al contractelor de utilizare zonă drum,invocând nulitatea contractelor drept consecinţă firească a admiterii primului capăt de cerere, neinvocând încălcări de fond, culpa contractuală a utilizatorului drumului ori nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate. Pe de a|tă parte, instanţa analizează reglementarea interesului în reglementarea art. 33 CPC, dar şi prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea ######## a contenciosului administrativ. Apoi instanţa analizează susţinerile reclamantului de la pagina 4 paragrafele 4-11 şi are în vedere recunoaşterile reclamantului, care a arătat că a anulat anterior promovării acţiunii în contencios Avizul nr ###########.07.2020 prin adresa nr. ###########.07.2020, iar în urma plângerii prealabile formulate de ###### Mihaf şi ###### #####, a revenit asupra acestui act administrativ, revocându-şi actul de anulare prin adresa ###########.09.2020 prin care a decis menţinerea Avizului ######## din 16.07.2020. #### de aceste aspecte cercetate de prima instanţă, acesta a concluzionat „câtă vreme actul administrativ a fost cenzurat de către emitent in procedura prealabilă, fiind menţinut ca legal şi temeinic, reclamanta nu poate oferi o justificare rezonabilă pentru declanşarea unui demers judiciar, deoarece în acest mod încalcă principiul securităţii juridice”.

Analizând în continuare cererile şi apărările deduse judecăţii, instanţa reţine ca „reclamanta ##### SA nu invocă şi nu dovedeşte o încălcare a drepturilor şi intereselor sale legitime pentru a justifica interesul de a cere în instanţă anularea/revocarea propriilor acte administrative emise în beneficiul pârâţilor şi al intervenientei, deoarece, cum de altfel a învederat şi în motivarea acţiunii, nu urmăreşte un interes legitim prin anularea actelor administrative şi demolarea/desfiinţarea pe cheltuiala pârâţilor a tuturor lucrărilor realizate în baza actelor administrative pretins nelegale asupra infrastructurii drumului public şi a elementelor sale, astfel cum sunt definite de art, 2 alin (3) din OG nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, cu consecinţa readucerii terenului/drumului la situaţia anterioară.”

Mai reţine instanţa „nu în ultimul rând, reclamanta nu motivează în fapt acest capăt de cerere prezentat la pct. 4 al acţiunii şi nu descrie lucrările a căror demolare/desfiinţare o solicită, nu arată în ce constă nelegalitatea lucrărilor a căror desfiinţare o solicită ş.a.”

Aşadar, până la a antama chestiunea privind sesizarea CNAIR de către concurentul

intimatei-interveniente, respectiv, ######### ########## S.R.L., instanţa analizează o serie de alte aspecte care au condus la formarea convingerii sale. #### aşadar lipsită de fun-

dament susţinerea Rompetrol Downstream S,R.L. potrivit căreia în mod eronat instanţa ar fi avut în vedere doar împrejurarea că CNAIR a acţionat ia instigarea ######### ########## S.R.L. Mai mult decât atât, prima instanţă a reţinut că „raportat la recunoaşterile reclamantei rezultă că a formulat acţiunea din motive de oportunitate, nefondat, nefiind preocupată să soluţioneze notificarea şi eventualele măsuri impuse de Corpul de Control prin intermediul pârghiilor legale şi fără a avea în vedere prejudiciul material la care expune investitorul OMV în cazul anulării actelor administrative şi a demolării construcţiilor finalizate în procent de 90%, dar şi pe sine, în cazul admiterii cererii de reparare a pagubei intervenientei a sumei de 16.548.365 euro reprezentând valoarea investiţiei, la care se adaugă actualizarea creanţei cu rata inflaţiei şi dobânda penalizatoare intre profesionişti calculată începând cu momentul realizării investiţiei şi până la plata efectivă.”

Considerentele mai sus citate dovedesc potrivit intimatei-interveniente că instanţa a realizat o analiză complexă asupra chestiunilor deduse judecăţii. În plus, aceste considerente dovedesc că este neîntemeiată şi susţinerea recurentei conform căreia instanţa de fond nu ar fi avut în vedere raportul Corpului de Control al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii. Toate aspectele tratate în Raport au fost avute în vedere de către prima instanţă (istoricul emiterii actelor de autorizare a proiectului, schimbarea intempestivă a opiniei CNAIR cu privire la oportunitatea emiterii actelor contestate, alegaţiile referitoare la pretinsa nelegalitate a actelor atacate). Contrar susţinerilor CNAIR nu există aspecte pe care prima instanţă să le fi scăpat din vedere. Din cuprinsul raportului reiese, încă o dată, foarte clar că ceea ce încearcă să impună CNAIR este o nouă analiză de oportunitate a actelor de autorizare a proiectului. Or, conform art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004, autoritatea publică emitentă poate solicita instanţei anularea actului administrativ numai pentru motive de nelegalitate. Autoritatea publică emitentă nu poate reveni asupra analizei iniţiale de oportunitate şi, cu atât mai puţin, ar putea autoritatea emitentă să solicite instanţei anularea actelor atacate în considerarea unei noi analize de oportunitate diametral opusă celei de la moment emiterii actelor. CNAIR nici măcar nu este emitentul actelor atacate şi, astfel cum arătă prin recursul incident, aceasta nici nu are calitate procesuală activă să formuleze acţiunea în anulare. În chiar cuprinsul raportului se arată că „prezentul raport nu constituie un act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ci reprezintă un act de informare a Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii şi, după caz, de sesizare a organelor abilitate, ca formă de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute de lege în sarcina organelor de control. De asemenea, măsurile de mai sus au fost propuse cu titlu de recomandări, în scopul conformării activităţilor unităţii controlate la prevederile legale incidente, având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, potrivit cărora:

„(1) Autoritatea publică tutelară şi Ministerul Finanţelor Publice nu pot interveni in activitatea de administrare şl conducere a întreprinderilor publice.

(2) Competenţa luării deciziilor de administrare şi a deciziilor de conducere a întreprinderilor publice şi răspunderea, în condiţiile legii, pentru efectele acestora revine consiliului de administrare şi directorilor, dacă le-au fost delegate atribuţii de conducere, sau, după caz, consiliului de supraveghere şi directoratului.” Aşadar, raportul, care nu a fost niciodată comunicat OPM şi nici soţilor ######, este un act intern, de informare, care conţine doar recomandări, şi care nu este susceptibil să conducă la alte concluzii decât cele pe care, în mod corect, le-a reţinut prima instanţă.

Considerentele reţinute în hotărârea primei instanţe dovedesc analiza laborioasă pe care a realizat-o prima instanţă şi din perspectiva urmăririi interesului public. Astfel, intimata-intervenientă arată că prima instanţă analizează în mod complex efectul negativ pe care conduita CNAIR o are asupra interesului public, în ciuda faptului că aceasta pretinde contrariul. Pe de altă parte, recurenta arată că argumentele instanţei de fond cu privire la făptui că interesul nu ar fi personal şi determinat din moment ce acţiunea vizează anularea unor acte administrative emise de către o structură subordonată subscrisei, fără personalitate juridică, nu are susţinere legală. Această susţinere a recurentei este nefundamentată, căci susţine intimata-intervenientă, în această privinţă tocmai că instanţa a validat susţinerile recurentei respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de intimata-intervenientă.

CNAIR mai arată că actele administrative în cauză încalcă legislaţia naţională şi cea europeană privind parcările sigure şi securizate şi se află în totală contradicţie cu viziunea României privind strategia naţională privind parcările sigure şi securizate. Strategia care a fost adoptată în anul 2022 prin O.M.T. nr. ######### privind aprobarea strategiei Companiei Naţionale de Administrare a ############### ####### S.A. privind dezvoltarea parcărilor sigure şi securizate pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri expres din Administrare, din 08.12.2022. Intimata-intervenientă arată că argumentul este unul nefondat câtă vreme Ordinul Ministrului Transporturilor invocat a intrat în vigoare în data de 14.12.2022, adică mult după adoptarea actelor administrative ce fac obiectul judecăţii. Aşadar, aspectele din strategia invocată nu puteau în niciun caz să determine nulitatea actelor administrative adoptate anterior în mod valabil. Reiese că sunt neîntemeiate şi susţinerile recurentei conform cărora instanţa de fond a avut toate elementele şi pârghiile necesare pentru a intra pe fondul litigiului, dar s-a limitat la chestiuni de procedură, judecând superficial o cauză care vizează strict protejarea interesului general.

Se observă din analiza recursului formulat că acesta se compune dintr-o înşiruire de susţineri eterogene care sunt însă vădit nefondate. Contrar susţinerilor sale, CNAIR nu are niciun interes legitim în a solicita anularea actelor de autorizare a proiectului OPM întrucât CNAIR ar încasa sume şi de la intimata-intervenientă, contrar celor afirmate, sub forma tarifelor aferente utilizării zonei drumului public. CNAIR/DRDPT nu îşi urmăreşte însă propriul interes, alegând însă să se prevaleze de propria culpă în contextul în care nu s-a mai emis nicio factură în temeiul contractelor de utilizare zonă drum încheiate cu soţii ###### şi pe care în mod nelegal refuză să se transfere intimatei-interveniente. ####, CNAIR nu justifică un interes care să îndeplinească condiţia de a fi legitim, născut şi actual, personal şi direct, cum impun dispoziţiile art. 33 CPC.

Interesul urmărit de CNAIR nu îndeplineşte condiţia de a fi legitim, arată intimata-intervenientă. Interesul este legitim atunci când se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv, a unui interes ocrotit de lege şi potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut. Mai mult decât atât, interesul urmărit de CNAIR nu este nici personal şi direct, ci aceasta acţionează ca urmare a actelor şicanatorii ale concurentului intimatei-interveniente pe piaţă.

Consideră că este evident că nu este vorba despre vreo nelegalitate a actelor ce fac obiectul prezentului dosar, ci pur şi simplu de un nou calcul de oportunitate, pe care CNAIR în mod nelegal încearcă să îl implementeze la acest moment, Aceasta în ciuda faptului că atât CNAIR, cât şi ######### ########## S.R.L., aveau cunoştinţă de demersurile în vederea edificării iroiectului intimatei-interveniente, încă de la momentul derulării licitaţiei publice organizate de CNAIR. Rezilierea din iniţiativa concesionarului poate avea loc doar în condiţiile restrictive din cadrul contractului, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

CNAIR arată în cererea de anulare că ar fi ameninţat cu rezilierea unor contracte încheiate cu ######### ########## S.R.L., de către aceasta din urmă, concurent al s intimatei-interveniente pe piaţă. Astfel, CNAIR solicită anularea actelor ce fac obiectul prezentului dosar întrucât se află sub ameninţarea ######### ########## S.R.L., care ar fi solicitat rezilierea contractelor de concesiune. Or, rezilierea contractului de către concesionar poate avea loc numai în caz de culpă a autorităţii, culpă care nu poate fi reţinută în sarcina CNAIR, pentru pretinsul motiv al edificării în zonă a proiectului intimatei-interveniente. CNAIR, în loc să adopte conduita legală, aceea de a aduce înaintea instanţelor competente nelegalitatea unei asemenea rezilieri şi de a emite certificat negativ ori chiar de a executa scrisoarea de garanţie bancară pe care ######### ########## SRL a avut obligaţia de a o pune la dispoziţie, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către ######### ########## S.R.L., alege să cheme în judecată intimata-intervenientă, prin demersuri vădit abuzive, inadmisibile şl nefondate. ##### instanţă a observat în mod corect lipsa de reacţie a CNAIR faţă de actele nelegale ale ######### ########## S.R.L. şi conduita iresponsabilă în ceea ce priveşte proiectul edificat de OPM în baza actelor de autorizare emise chiar de CNAIR.

Astfel, apreciază că prima instanţă a sesizat corect şi împrejurarea că atât ######### ########## S.R.L., cât şi CNAIR, au ales să nu ţină cont, deşi aveau cunoştinţă la momentul procedurilor pentru încheierea contractelor de concesiune de Avizul ######## (aviz emis în faza elaborării planului urbanistic zonal al Proiectului) ce face obiectul prezentului dosar, deci, aveau cunoştinţă despre edificarea şi dezvoltarea în viitor a proiectului. Aşadar, inclusiv răzgândirea ######### ########## S.R.L. este vădit nelegală. în această privinţă, în chiar cererea de chemare în judecată CNAIR recunoaşte: „cu scopul de a informa potenţialii ofertanţi, ia data de 06.10.2020 a fost încărcat şi publicat în SICAP, la procedura aferentă Anunţului de Concesionare PC 1001514, în cadrul Clarificării nr. 4 cu nr. ###########.09.2020, Documentul de Avizare nr. ###########.07.2020 pentru PUZ – Construire parcare securizată, staţie de alimentare cu carburanţi, staţii de încărcare rapidă pentru maşini electrice, zona cazare cu servicii, în zona autostrăzii Al între km 569+442 – km 569 +770 dreapta şi între km 569+865 km 569 +865 stânga (s.n.).”

Corect a observat prima instanţă şi că intimata-intervenientă a manifestat prudenţa şi diligenţa unui bun profesionist şi a adus la cunoştinţa CNAIR existenţa Avizului ######## emis în data de 16.07.2020, prin adresa nr. 3708 din 13.08.2020, cerând opinia acesteia în privinţa potenţialei existenţe a vreunei incompatibilităţi în edificarea unor proiecte în proximitate. CNAIR a apreciat că nu există nicio problemă de legalitate în privinţa edificării unor proiecte în vecinătate, din moment ce a continuat procedura şi, prin adresa nr. 52084 din data de 27.08.2020 (Anexa 8 la cererea de intervenţie a OPM), a informat intimata-intervenientă că va proceda la aducerea la cunoştinţă a situaţiei prin SICAP, ceea ce s-a şi întâmplat. Mai mult, în data de 07.09.2020, prin adresa nr. 92/54388, CNAIR a revenit asupra documentului de anulare nr. ###########.08.2020, reconfirmând legalitatea atât a Avizului 92/44451, cât şi a efectele sale. în acest context, conduita actuală a CNAIR contravine flagrant principiului securităţii juridice. Exerciţiul acţiunii în justiţie cere o justificare deosebită, care nu constă nici în interesul material sau moral care formează substanţa dreptului subiectiv în cauză, nici în interesul de a invoca acest drept şi de a stărui în realizarea lui, ci în interesul de a-l invoca şi de a-l urmări pe calea formală care duce la punerea în funcţiune a organelor jurisdicţionale.

În cazul dedus judecăţii, apreciază că nu poate fi legitimată conduita procesuală a CNAIR care, în realitate, nu urmăreşte un interes legitim şi personal, ci urmăreşte interesul ######### ########## S.R.L. de a elimina un competitor din vecinătate. Totodată, prin formularea acţiunii, CNAIR îşi ignoră propriul interes (de a încasa sumele de bani aferente accesului la proiect etc. şi de a nu fi nevoită să o despăgubească pe intimata-intervenientă pentru un prejudiciu considerabil), dar ignoră şi interesul public, acela de a crea o parcare securizată, esenţială în strategia de dezvoltare a statului român şi în îndeplinirea obligaţiilor asumate la nivel european. Toate acestea au fost corect sesizate de prima instanţă.

Intimata-intervenientă arată că este neîntemeiată susţinerea conform căreia hotărârea instanţei nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază ori ar cuprinde motive străine. ##### instanţă a reţinut ca recurenta-reclamantă a formulat acţiunea din motive de oportunitate, nefondat, nefiind preocupată să soluţioneze notificarea şi eventualele măsuri impuse de Corpul de Control prin Intermediul pârghiilor legale şi fără a avea în vedere prejudiciul material la care expune investitorul OMV în cazul anulării actelor administrative şi a demolării construcţiilor finalizate în procent de 90%, dar şi pe sine, în cazul admiterii cererii de reparare a pagubei intervenientei a sumei de 16.548.365 euro reprezentând valoarea investiţiei, la care se adaugă actualizarea creanţei cu rata inflaţiei şi dobânda penalizatoare între profesionişti, calculată începând cu momentul realizării investiţiei şi până la plata efectiva. Aşadar, contrar alegaţiilor CNAIR, intimata-intervenientă susţine că prima instanţa s-a aplecat asupra aspectelor invocate de aceasta. Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nu îi revine în competenţă a se pronunţa în privinţa legalităţii unor acte administrative. Instanţa de judecată este competentă să se pronunţe asupra legalităţii actelor administrative deduse judecăţii, nefiind ţinută de opinia ministerului de resort cu privire la respectivele acte.

CNAIR mai susţine că hotărârea instanţei ar avea la bază motive străine de natura cauzei având în vedere că, în opinia sa, CNAIR nu poate fi răspunzătoare de prejudiciul material suferit de către OMV, în cazul anulării actelor administrative. Acest motiv nu este în niciun caz străin de natura cauzei, câtă vreme intimata-intervenientă a învestit în mod expres instanţa, prin cererea de intervenţie, cu capătul de cerere privind obligarea la repararea prejudiciului pe care OMV l-ar suferi în ipoteza anulării actelor a căror anulare o solicită CNAIR. Prin cererea de intervenţie a argumentat şi dovedit toate elementele răspunderii, depunând chiar un raport de expertiză extrajudiciară ce atestă modalitatea de calcul a prejudiciului.

Un alt argument susţinut de CNAIR este acela că aceasta nu ar fi solicitat demolarea/desfiinţarea construcţiilor, ci solicitarea sa a vizat înlăturarea de către OMV a construcţiilor pe care le-a făcut pe ampriza şi/sau zona de siguranţă a drumului public. #### clar că această susţinere este menită să inducă în eroare, căci este neconceput ca intimata-intervenientă să poată exploata proiectul constând în parcare securizată, staţie carburanţi şi spaţiu de servicii în cazul în care s-ar dispune anularea actelor de autorizare acestuia. De altfel, însăşi edificarea proiectului este deja blocată de mai bine de un an, deşi este deja realizat în proporţie de 92 % în ceea ce priveşte elementele proiectului de pe partea dreaptă şi 88% în ceea ce priveşte elementele proiectului de pe partea stângă, în contextul în care CNAIR refuză în mod nejustificat să elibereze acordurile necesare racordării la drumul public. #### instanţa de judecată în dosarul nr. #####/3/2022 a calificat refuzul CNAIR ca fiind nejustificat, aceasta persistă în conduita sa nelegală. ####, se infimă alegaţiile CNAIR şi în această privinţă.

CNAIR citează clauze din Contractele de utilizare şi acces în zona drumului încercând să acrediteze ideea că solicitările sale ar viza numai construcţiile din zona de siguranţă şi ampriza drumului. Or, este de neconceput ca intimata-intervenientă să poată exploata proiectul constând în parcare securizată, staţie carburanţi şi spaţiu de servicii în contextul în care acesta nu ar fi racordat la drumul public. Prejudiciul pe care l-ar suferi subscrisa în ipoteza anulării autorizaţiilor este evident. Tocmai de aceea, CNAIR încearcă să abată discuţia afirmând că atâta timp cât nu au fost respectate dispoziţiile din autorizaţiile de amplasare şi/sau acces în zona drumului public, investitorul nu a notificat Beneficiarul asupra datei de începere a lucrărilor şi nu a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire a amplasamentului. CNAIR face astfel referire la împrejurări care sunt ulterioare emiterii actelor de autorizare a proiectului şi nu au nicio legătură cu valabilitatea actelor de autorizare, valabilitate care nu poate fi analizată decât prin prisma condiţiilor contemporane momentului emiterii acestora. Mai mult decât atât, aceste alegaţii nu au niciun fel de relevanţă în prejudiciului pe care intimata-intervenientă l-ar suferi în cazul anulării actelor de autorizare a proiectului.

CNAIR nu a atacat soluţia instanţei referitoare la excepţia prescripţiei dreptului material ia acţiune în privinţa cererii de anulare a avizului nr. ##########, mai mult, CNAIR recunoaşte prin întâmpinare că a intervenit prescripţia dreptului de a cere anularea acestuia. Întrucât există în prezent autoritate de lucru judecat cu privire la acest aspect, intimata-intervenientă apreciază că la acest moment nu mai pot fi puse în discuţie aspecte ce ţin de calificarea respectivului act.

CNAIR reia în repetate rânduri afirmaţia că instanţa s-ar fi bazat pe motive străine de natura cauzei. În realitate instanţa s-a pronunţat în mod legal pe aspectele deduse judecăţii, pretinsul argument este avansat pentru ca CNAIR să încerce că creeze aparenţa că recursul său s-ar încadra în motivele prevăzute limitativ de lege.

CNAIR reia teza conform căreia prima instanţă nu ar fi motivat admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi a lipsei de interes, însă se observă din ansamblul susţinerilor eterogene avansate de CNAIR că aceasta, în lipsa unor veritabile motive de recurs, încearcă să distragă atenţia şi să fragmenteze raţionamentul coerent, complex şi detaliat pe care l-a realizat instanţa fondului.

Pe calea recursului incident, intimata-intervenientă apreciază legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, astfel cum am şi arătat în cuprinsul apărărilor formulate. Cu toate acestea, consideră că, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţă cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei CNIAR, precum şi cu privire la respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere prin care a solicitat obligarea CNAIR la plata de despăgubiri, prima instanţă a încălcat norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Prin respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a CNAIR prima instanţă a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 56 alin. (2) CPC, precum şi pe cele ale art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004. #### astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pet. 5 CPC.

##### instanţă a reţinut că parte în proces raportat la obiectul juridic prevăzut de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ poate să fie, doar compania naţională şi nu subunitatea acesteia, aceasta din urmă neputând sta în judecată în nume propriu câtă vreme legea de organizare şi funcţionare nu îi acordă personalitate juridică. Bazându-se pe aceste considerente şi dispunând în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a CNAIR, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 56 alin. (2) CPC care prevăd că „pot sta în judecată asociaţiile, societăţile şi alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii”. Prin încălcarea acestui text de procedură s-a pricinuit intimatei-interveniente o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea parţială a hotărârii primei instanţe în privinţa soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a CNAIR invocate de OMV. Consecinţa admiterii recursului incident este admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a CNAIR şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin cererea de intervenţie OMV a arătat că posibilitatea de a solicita anularea unor acte administrative intrate în circuitul civil este permisă numai în situaţii cu totul excepţionale. Astfel, art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004, prevede că „Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia in care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.” Aşadar, legea permite numai emitentului actului să formuleze cerere în anularea actelor administrative intrate în circuitul civil. În prezenta cauză, Acordurile prealabile nr. 340/482 şi nr. 340/483 din 21.10.2021, autorizaţiile de amplasare şi/sau acces în zona drumului public nr. 8017 şi 8018 din 13.12.2021 şi contractele pentru utilizare şi acces în zona drumului public nr. 46 şi 47 clin 14.12.2021 sunt emise, respectiv, încheiate de către DRDPT. CNAIR nu este autoritatea emitentă a acestor acte şi, pe cale de consecinţă, nu are calitate procesuală activă să formuleze acţiune în anularea acestora.

Legiuitorul, atunci când a dorit să confere calitate procesuală activă altor subiecţi de drept, a făcut-o expres şi în anumite condiţii: Prefectul, Ministerul ######, Avocatul Poporului etc. Autoritatea ierarhic superioară emitentului actului administrativ nu se regăseşte în această listă exhaustivă prevăzută de art. 1 din Legea 554/2004. De asemenea, atunci când legiuitorul a dorit să acorde calitate procesuală şi autorităţii ierarhic superioare a făcut-o în mod expres – a se vedea art. 7 din Legea 554/2004. Legiuitorul a impus o excepţie de la principiul irevocabilităţii actelor administrative, care trebuie interpretată strict. Excepţia reglementată de art. 1 alin. 6 din Legea ######## trebuie interpretată cu atât mai strict, având în vedere faptul că ne aflăm pe tărâmul dreptului public. Jurisprudenţa (inclusiv a Curţii Constituţionale) şi doctrina nu au prevăzut posibilitatea autorităţii ierarhic superioare de a formula o acţiune întemeiată pe prevederile art. 1 alin. 6 din Legea 554/2004.

##### personalităţii juridice a DRDPT nu împiedică această autoritate să aibă calitate procesuală (activă sau pasiva) în contenciosul administrativ, acest aspect fiind tranşat de prevederile art. 56 alin. 2 CPC, art. 1 din Legea 554/2004, dar şi de jurisprudenţa şi doctrina unanime în materie. Astfel, prin decizia nr. ####/02.03.2007, care se bucura de puterea de lucru judecat, înalta ##### de Casaţie si Justiţie – Secţia de contencios administrativ sl fiscal a stabilit ca „##### personalităţii juridice a autorităţii emitente nu exclude capacitatea procesuala in contenciosul administrativ, pentru a avea calitatea de pârât sau intimat fiind suficient sa se facă dovada ca acea autoritate publica este emitenta actului administrativ, astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.”

În considerarea acestor aspecte, intimata-intervenientă solicită admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a CNAIR şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin respingerea ca inadmisibil a capătului 3 al cererii de intervenţie, intimata-intervenientă arată că prima instanţă a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 61 alin. (2) CPC. #### astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 CPC.

##### instanţa a respins ca inadmisibil capătul de cerere prin care a solicitat ca CNAIR să fie obligată la repararea prejudiciului cauzat intimatei-interveniente printr-o eventuală anulare a actelor de autorizare a proiectului edificat. Pentru a dispune în acest sens, instanţa reţine că intervenienta nu poate invoca pretenţii proprii de despăgubire, acestea putând face doar obiectul unei acţiuni principale ori reconvenţionale, în funcţie de calitate procesuală în care acţionează, de reclamantă sau pârâtă. Instanţa mai reţine că „capătul 3 al cererii de intervenţie principală, având ca obiect despăgubiri pretinse reclamantei în cazul admiterii acţiunii acesteia, presupune în fapt, derularea unui adevărat proces în contradictoriu cu reclamanta şi administrarea de probe, cu înscrisuri, expertiză în construcţii ori contabilă ş.a. care să identifice contravaloarea investiţiei şi, implicit, a despăgubirilor în cazul în care se admite capătul de cerere al acţiunii principale.”

Aceste considerente încalcă normele de procedură ale art. 61 CPC, în înţelesul cărora cererea de intervenţie principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată. Prin aceasta, intervenientul este îndrituit să formuleze veritabile cereri proprii şi nu doar apărări, cum s-ar întâmpla în cazul unei cereri de intervenţie accesorie. Bineînţeles că în susţinerea unei astfel de cereri, intervenientul este în drept să solicite administrarea oricăror probe prevăzute de CPC.

În mod corect a reţinut totuşi instanţa că admisibilitatea cererii de despăgubiri formulată de intervenienta principală este condiţionată de soluţia ce va fi dată acţiunii principale, iar în contextul respingerii cererii principale este firească soluţia respingerii capătului de cerere privind obligarea la despăgubiri. Cu toate acestea, încălcarea normelor de procedură menţionate produce intimatei-interveniente o vătămare ce nu poate fi în lăturată altfel decât prin casarea în parte a sentinţei în ceea ce priveşte soluţia instanţei cu privire la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea la despăgubiri. Vătămarea suferită de intimata-intervenientă constă în aceea că în ipoteza, puţin probabilă, a admiterii recursului formulat de CNAIR, aceasta ar pierde dreptul de a fi dedus judecăţii în prezentul dosar capătul de cerere privind obligarea la despăgubiri.

Pe cale de consecinţă, constatând incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 CPC, intimata-intervenientă solicită admiterea recursului incident. Casând în parte sentinţa instanţei în ceea ce priveşte admiterea excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea la despăgubiri, solicită instanţei de recurs înlocuirea considerentelor care au stat la baza respingerii capătului de cerere privind obligarea la despăgubiri cu considerente din care să reiasă că în eventualitatea admiterii cererii CNAIR, este admisibilă formularea de către OMV a unei cereri de reparare a prejudiciului.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate în termen legal şi în conformitate cu exigenţele art. 488 şi următoarele Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Referitor la cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă ######## NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A ############### ####### S.A. – C.N.A.I.R. – S.A, în examinarea excepţiei nulităţii recursului, excepţie invocată de intimaţii ###### ##### şi ###### ##### şi ### ###### ######### SRL prin întâmpinările formulate în cauză, Curtea reţine că cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă, cuprinzând motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, aşa cum rezultă din conţinutul acesteia. Criticile recurentei au vizat o pretinsă nerespectare de către prima instanţă a normelor de procedură care atrag nulitatea hotărârii susţinându-se încălcarea prevederilor art. 22, art. 33, art. 254, art. 260-art. 261 Cod procedură civilă, o pretinsă nemotivare a sentinţei recurate şi existenţa unor motive străine de natura cauzei, pretinse greşeli comise de instanţa de fond în interpretarea unor dispoziţii legale incidente în cauză, respectiv art. 33 Cod procedură civilă, art. 1 -8 din OUG nr. 84/2003, art. 1 alin.6 şi art. 2 alin.1 lit. c din Legea nr. 554/2004, motivele invocate de recurentă încadrându-se în cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct.5, pct.6 şi pct.8 Cod procedură civilă. #### de cele expuse, Curtea respinge excepţia nulităţii recursului .

Cu privire la recursul incident formulat de recurenta-intervenientă în interes propriu ### ###### ######### SRL, în examinarea excepţiei nulităţii recursului, excepţie invocată de ######## NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A ############### ####### S.A. – C.N.A.I.R. – S.A, Curtea reţine, de asemenea, că recursul incident îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă, cuprinzând motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, aşa cum rezultă din conţinutul acestuia. Criticile recurentei au vizat o pretinsă nerespectare de către prima instanţă a normelor de procedură care atrag nulitatea hotărârii susţinându-se încălcarea prevederilor art. 56 alin.2 şi art. 61 alin.2 Cod procedură civilă, dar şi pretinse greşeli comise de instanţa de fond în interpretarea unor dispoziţii legale incidente în cauză, respectiv art. 1 alin.6 din Legea nr. 554/2004, motivele invocate de recurentă încadrându-se în cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct.5 şi pct.8 Cod procedură civilă. #### de cele expuse, Curtea respinge excepţia nulităţii recursului .

Procedând la analiza recursurilor formulate în cauză, prin prisma motivelor invocate şi susţinerilor părţilor, raportat la prevederile legale incidente, Curtea reţine următoarele:

Cu privire la criticile recurentei-interveniente în interes propriu ### ###### ######### SRL ce vizează soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ######## Naţională de Administrare a ############### ####### S.A. – C.N.A.I.R. – S.A., contrar susţinerilor recurentei, Curtea constată că soluţia de respingere a acestei excepţii este corectă, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta ######## Naţională de Administrare a ############### ####### SA -C.N.A.I.R. S.A a solicitat în contradictoriu cu pârâţii ###### ##### şi ###### #####, anularea în integralitate a avizului nr.###########.07.2020, a acordurilor prealabile nr.##########.10.2021 și nr. ##########.10.2021, precum și a autorizațiilor nr. 8017/13.12.2021 și nr. 8018/13.12.2021, emise de către C.N.A.I.R.-S.A., prin D.R.D.P. Timișoara, anularea/constatarea lipsei de validitate a contractelor de utilizare zonă drum nr.46/14.12.2022 și nr. 47/14.12.2021, ca fiind încheiate în baza unor acte administrative nelegale, precum și a tuturor celorlalte acte subsecvente emise/obținute/încheiate în baza avizului, acordurilor și autorizațiilor a căror anulare o solicită; obligarea pârâților la demolarea/desființarea, pe cheltuiala acestora, a tuturor lucrărilor realizate în baza actelor administrative nelegale asupra infrastructurii drumului public și a elementelor sale, astfel cum sunt definite de art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, cu consecința readucerii terenului/drumului la situația anterioară.

Prin cererea de recurs dedusă judecăţii, recurenta-intervenientă în interes propriu ### ###### ######### SRL a susţinut, în esenţă, că raportat la prevederile art. 1 alin.6 din Legea nr. 554/2004 şi art. 56 alin.2 Cod procedură civilă, în condiţiile în care acordurile prealabile nr. 340/482 şi nr. 340/483 din 21.10.2021, autorizaţiile de amplasare şi/sau acces în zona drumului public nr. 8017 şi 8018 din 13.12.2021 şi contractele pentru utilizare şi acces în zona drumului public nr. 46 şi 47 clin 14.12.2021 sunt emise, respectiv, încheiate de către DRDPT, iar lipsa personalităţii juridice a DRDPT nu împiedică această autoritate să aibă calitate procesuală (activă sau pasivă) în contenciosul administrativ potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 Cod procedură civilă, CNAIR neavând calitate procesuală activă să formuleze acţiune în anularea acestora.

Contrar susţinerilor recurentei, Curtea constată că reclamanta CNAIR justifică calitate procesuală activă în cauză, în calitate de emitent al actelor contestate, potrivit prevederilor art. 1 alin.6 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcționare al DRDP Timişoara, reţinute şi de instanţa de fond, potrivit căruia DRDP Timişoara este o subunitate a ##### SA, fără personalitate juridică şi are ca scop reprezentarea ##### SA în domeniul tehnic, economic, comercial, administrativ, financiar, juridic şi altele necesare desfășurării în condiții normale a activității de gestionare, dezvoltare, administrare şi exploatare pe principii comerciale a elementelor infrastructurii rutiere de autostrăzi şi drumuri naționale din aria sa de administrare, pentru desfășurarea traficului rutier în condiții de siguranță a circulației, reprezentarea CNAIR de către DRDP Timişoara fiind o reprezentare legală, ce izvorăşte din lege.

Raportat la menţiunile din actele a căror anulare se solicită în cauză şi la prevederile Regulamentului de organizare şi funcționare al DRDP Timişoara, Curtea reţine că respectivele acte au fost emise de CNAIR, indiferent dacă în cuprinsul actelor respective se menţionează în mod expres fie CNAIR ( avizul nr.###########.07.2020), fie CNAIR reprezentată prin D.R.D.P. Timișoara ( contractele pentru utilizare şi acces în zona drumului public nr.46/14.12.2022 și nr. 47/14.12.2021), fie DRDP Timişoara- cu precizarea în antet şi a CNAIR (acordurile prealabile nr.##########.10.2021 și nr. ##########.10.202, autorizațiile nr. 8017/13.12.2021 și nr. 8018/13.12.2021).

Astfel, faţă de dispoziţiile legale anterior enunţate, Curtea reţine, în acord cu cele constatate de instanţa de fond, că ##### SA a emis actele contestate în calitate de administrator al drumului naţional, prin subunitatea DRDP Timişoara care a acţionat în numele şi pentru reclamantă în baza unui mandat de reprezentare legală, aspect care fie a fost invocat în mod expres ( în preambulul contractelor susmenţionate), fie nu ( în cazul acordurilor prealabile nr.##########.10.2021 și nr. ##########.10.202 şi autorizațiilor nr. 8017/13.12.2021 și nr. 8018/13.12.2021), dar care există în toate situaţiile, fiind în discuţie o reprezentare legală.

Reţinând aşadar că DRDP Timişoara a încheiat actele contestate în numele şi în calitate de reprezentant legal al reclamantei CNAIR, raportat la prevederile art.1 alin.6 din Legea nr. 554/2004, reclamanta CNAIR este emitenta actelor şi justifică calitate procesuală activă în cauză, fiind nerelevant faptul că şi DRDP Timişoara, deşi nu are personalitate juridică, poate sta în calitate de pârât sau reclamant în cauză, atâta timp cât actele au fost încheiate pe numele şi pe seama reclamantei CNAIR.

Cu privire la criticile formulate de recurenta CNAIR, Curtea reaminteşte că, prin cererea de recurs dedusă judecăţii, aceasta a invocat critici subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct.5, pct.6 şi pct. 8 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte criticile subsumate de recurentă motivului de casare reglementat de art. 488 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta a invocat încălcarea prevederilor art. 22, art. 33, art. 254, art. 260, art. 261 Cod procedură civilă, susţinând că prima instanţă nu a analizat condiţia interesului în raport de calitatea ##### S.A. dată de art. 1 din OUG nr. 84/2003 şi de interesul public pe care doreşte să îl protejeze, aplicând în mod greşit prevederile art. 33 Cod procedură civilă.

##### în vedere criticile invocate de recurentă în susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea constată, pe de-o parte, că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, urmând a fi analizate susţinerile recurentei cu privire la greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1 din OUG nr. 84/2003 raportat la art. 33 Cod procedură civilă cu ocazia analizării motivului de casare reglementat de art. 488 pct.8 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte, Curtea reţine că recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 22, art. 260, art. 261 Cod procedură civilă tot prin raportare la o pretinsă aplicare eronată a prevederilor art. 33 Cod procedură civilă. Or, Curtea constată că prima instanţă, soluţionând cauza pe excepţii, nu a intrat în cercetarea fondului, administrând probatoriul necesar soluţionării excepţiilor invocate de părţi, iar, modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale prin raportare la probatoriul administrat se impune a fi analizat în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct.8 Cod procedură civilă, astfel cum s-a menţionat supra.

Referitor la criticile formulate de recurenta-reclamantă, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, Curtea precizează că potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, obligatoriu, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor legale anterior menţionate.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României si art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează, practic, cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. 2 Cod procedură civilă.

Într-adevăr, atâta timp cât în considerente, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor concretă în speţă prin raportare la efectele produse în perioada supusă verificării, susţinerile părţilor nefiind în mod concret examinate de către instanţa sesizată, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere, chiar dacă, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat pe „fond”.

Pornind de la aceste aspecte de ordin teoretic, Curtea reţine, în ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a actelor subsecvente emise de reclamantă în baza actului principal reprezentat de avizul nr.###########.07.2020, că se confirmă susţinerile recurentei-reclamante, în considerentele sentinţei recurate neregăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au stat la baza acestei soluţii, lipsind cu desăvârşire silogismul juridic, raţionamentul instanţei, care a condus la soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a actelor contestate, în considerentele sentinţei ( pag. 24-25) expuse în analiza excepţiei lipsei de interes a reclamantei şi a inadmisibilităţii cererii de anulare, regăsindu-se doar argumente cu privire la soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes.

Or, în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare invocată de intervenientă prin cererea de intervenţie principală ( fila 116 verso dosar Tribunal Bucureşti, vol.I) , intervenienta a invocat faptul că CNAIR solicită anularea unor acte care nu sunt acte administrative.

Curtea constată că la pagina 23 din sentinţa recurată, anterior examinării excepţiei lipsei de interes a reclamantei şi a inadmisibilităţii cererii de anulare, prima instanţă a reţinut: „ Instanţa nu împărtăşeşte opinia intervenientei care califică actele a căror anulare se solicită în petitul I şi II ca fiind simple operaţiuni tehnico materiale premergătoare emiterii actului administrativ şi care servesc la îndeplinirea formalităţilor de publicitate emis, şi nu acte administrative.

Conform prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Avizele, acordurile şi autorizaţiile a căror anulare se solicită respectă cerinţele impuse de norma juridică sus menţionată, fiind emise de autoritatea publică reclamantă în regim de putere publică în vederea executării în concret a legii, iar prin efectele pe care le produc, dau naştere unor raporturi juridice specifice.

Iar conform art. 2 alin. 1 lit. c^1) din acelaşi act normativ „ sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative”. Contractele a căror nulitate se cere a se constata sunt, îndeplinesc în mod neîndoielnic prerogativele actului administrativ asimilat raportat la obiectul acestora şi definiţia dată de legiuitor, la lit. c^1). ”

Aşadar, deşi prima instanţă reţine, contrar susţinerilor intervenientei, că actele contestate în cauză sunt acte administrative, ulterior, examinând excepţia inadmisibilităţii cererii în anulare invocată de intervenientă, fără expunerea nici unui raţionament juridic, admite excepţia.

##### în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 488 punctul 6 Cod de procedură civilă, conform cărora „casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;”.

Cu privire la motivul de casare reglementat de art. 488 pct.8 Cod procedură, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 33 Cod procedură civilă şi art. 2 alin.1 lit. c din Legea nr. 554/2004.

Curtea constată că, în analizarea excepţiei lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii deduse judecăţii, precum şi anterior soluţionării excepţiei prescripţiei, se impunea ca, prioritar, instanţa de judecată să analizeze natura juridică a avizului nr.###########.07.2020 a cărui anulare a solicitat-o reclamanta, precum şi caracterul principal sau subsecvent al celorlaltor acte a căror anulare s-a solicitat şi, în analizarea acestor aspecte, să constate, raportat la prevederile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, următoarele:

Prin avizul nr.###########.07.2020, s-a avizat „PUZ – Construire parcare securizată, stație de alimentare cu carburanți, stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice, zona cazare cu servicii, în zona autostrăzii Al, între km 569+442 — km 569+770 dreapta şi între km 569+865 – km 569+865- stânga.”

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, chiar dacă nu se poate reţine, astfel cum a solicitat recurenta reclamantă, puterea de lucru judecat a celor statuate prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. #####/3/2022, deoarece obiectul respectivului dosar viza cererea de suspendare a actelor a căror anulare se solicită în prezenta cauză, Curtea precizează că avizul nr. 92/44451 din 16.07.2020, are un caracter preparator, deoarece reprezintă o operaţiune procedurală anterioară emiterii actului administrativ, nefiind producător de efecte juridice de sine stătătoare, prima instanţă făcând o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2 alin.1 lit.c din Legea nr. 554/2004.

În contenciosul administrativ, operaţiunile procedurale anterioare emiterii actului administrativ de autoritate, care dă naștere, modifică sau încetează un raport juridic de drept administrativ, se caracterizează prin aceea că nu produc efecte juridice de sine stătătoare, însă precedă elaborarea propriu-zisă a actului final, producător de efecte juridice.

Astfel, actele administrative, cele mai importante forme de activitate a autorităţilor administraţiei publice, ajung să producă efecte juridice la finalul unui parcurs specific reglementat de lege, în care autoritatea emitentă se asigură că toate condiţiile de fond şi formă sunt îndeplinite. În procedura de emitere sau adoptare a actelor administrative, în formă simplă sau complexă, intervin o serie de activităţi care premerg şi pregătesc elaborarea actului final producător de efecte juridice.

Avizul este, ca şi actul administrativ, tot o manifestare unilaterală de voinţă, şi, chiar dacă, alături de acord, aprobare sau alte forme procedurale anterioare emiterii actului administrativ, nu produce efecte juridice prin el însuşi, nu se sustrage total de la controlul în faţa instanţelor de contencios administrativ, putând fi atacat împreună cu actul la emiterea căruia a contribuit, art. 18 alin.2 din Legea nr.554/2004 prevăzând că instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative aflate la baza emiterii actului supus judecăţii.

Deosebirea dintre actul administrativ şi operaţiunea administrativă prezintă importanţă practică în special în cazul litigiilor de contencios administrativ, deoarece instanţa judecătorească poate controla numai actele administrative atacate în justiţie, dar nu poate controla, în cazul acţiunii directe, în mod distinct de actul administrativ, operaţiunile administrative pe baza cărora a fost emis acel act.

Reţinând că legalitatea actelor pregătitoare, respectiv operațiunile administrative anterioare emiterii actului final, poate fi verificată de către instanța de contencios administrativ doar în cadrul acțiunii în anulare a actului final, de vreme ce aceste elemente nu sunt acte administrative veritabile, ci operațiuni material-tehnice neproducătoare de efecte juridice proprii, Curtea constată că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că Avizul nr. 92/44451 din 16.07.2020 reprezintă actul principal şi că devine lipsită de interes cererea reclamantei privind constatarea nulităţii acordurilor prealabile nr.##########.10.2021 și nr. ##########.10.2021, a autorizațiilor nr. 8017/13.12.2021 și nr. 8018/13.12.2021 devreme ce actul principal rămâne în fiinţă, ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei acţiunii în anularea Avizului nr. 92/44451 din 16.07.2020.

#### de cele expuse, Curtea constată că este întemeiată susţinerea recurentei în sensul că avizul reprezintă o operaţiune prealabilă, care în lipsa actelor administrative emise ulterior nu produce nici un efect de sine stătător, astfel încât, faptul că acesta ar rămâne în fiinţă, nu conduce automat la ideea că actele administrative emise ulterior nu ar putea fi anulate, cum în mod eronat reţine prima instanţă, impunându-se analizarea motivelor invocate de reclamantă în susţinerea cererii de anulare a actelor contestate.

Nu pot fi reţinute susţinerile intimaţilor în sensul că reclamanta însăşi a considerat că avizul este actul principal, iar celelalte acte sunt subsecvente, acest aspect nerezultând nici din modul de formulare al petitelor cererii de chemare în judecată, nici din motivele de fapt şi de drept invocate în susţinerea acţiunii.

Astfel, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat anularea în integralitate a avizului nr.###########.07.2020, a acordurilor prealabile nr.##########.10.2021 și nr. ##########.10.2021, precum și a autorizațiilor nr. 8017/13.12.2021 și nr. 8018/13.12.2021, emise de către C.N.A.I.R.-S.A., prin D.R.D.P. Timișoara, ca fiind nelegale, sens în care a invocat că la emiterea și menținerea avizului nr. ###########.07.2020, precum și a acordurilor și autorizațiilor (a căror anulare o solicită) s-au avut în vedere doar anumite prevederi legale aplicabile, fără a lua în considerare întregul ansamblu de reglementări privind drumurile naționale prevăzute în legislația națională și europeană ( dispoziţii legale pe care le precizează expres în acţiune), fără a se avea în vedere distincțiile dintre categoriile de drumuri și regimul juridic aplicabil fiecărei categorii de drum în parte. De asemenea, a solicitat şi anularea/constatarea lipsei de validitate a contractelor de utilizare zonă drum nr.46/14.12.2022 și nr. 47/14.12.2021, ca fiind încheiate în baza unor acte administrative nelegale, precum și a tuturor celorlalte acte subsecvente emise/obținute/încheiate în baza avizului, acordurilor și autorizațiilor a căror anulare o solicită, în temeiul art. 1 alin. 6 teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Referitor la reţinerea instanţei de fond că: „Nu este lipsit de interes a menţiona că în motivarea acţiunii, la pct. II.3 parag. 42, 43 şi 44, la f.10, reclamanta îşi întemeiază în drept cererea de anulare a actelor administrative enumerate la petitul 1 şi II al acţiunii, pe prevederile art. 1 alin. 6 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, invocând caracterul subsecvent al contractelor pentru utilizare şi acces în zona drumului public nr. 46 din 14.12.2021 şi 47 din 14.12.2021 în raport cu actul principal reprezentat de Avizul nr. 92/44451 din 16.07.2020, invocând nulitatea contractelor drept consecinţă firească a admiterii primului capăt de cerere, neinvocând încălcări de fond, culpa contractuală a utilizatorului drumului ori nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate.”, Curtea constată că, în cererea de chemare în judecată, la paragrafele indicate de prima instanţă nu se precizează – astfel cum reţine prima instanţă – că reclamanta invocă caracterul subsecvent al contractelor pentru utilizare şi acces în zona drumului public nr. 46 din 14.12.2021 şi 47 din 14.12.2021 în raport cu actul principal reprezentat de Avizul nr. 92/44451 din 16.07.2020, ci doar că respectivele contracte se impun a fi anulate ca o consecință firească a admiterii primului capăt de cerere și a anulării avizului nr.###########.07.2020, acordurilor prealabile nr.##########.10.2021 și nr.##########.10.2021, precum și a autorizațiilor nr. 8017/13.12.2021 și nr. 8018/13.12.2021, pentru nelegalitate, în temeiul art.1 alin.6 din Legea nr. 554/2004.

Prevederile art.1 alin.6 din Legea nr. 554/2004 statuează în sensul că: „Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea. Acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.”

Or, reclamanta a solicitat anularea actelor administrativ unilaterale emise (autorizaţiile nr. 8017/13.12.2021 și nr. 8018/13.12.2021) în temeiul art. 1 alin.6 din Legea nr. 554/2004, a operaţiunilor administrative prealabile (avizul nr.###########.07.2020, acordurile prealabile nr.##########.10.2021 și nr.##########.10.2021)- dispoziţiile art. 18 alin.2 din Legea nr. 554/2004 acordând această posibilitate, precum şi anularea contractelor pentru utilizare şi acces în zona drumului public nr. 46 din 14.12.2021 şi 47 din 14.12.2021, în temeiul art. 1 alin.6 teza a II a din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art.33 Cod procedură civilă, reţinând că reclamanta nu justifică un interes legitim și personal în promovarea demersului judiciar, că Avizul nr. 92/44451 din 16.07.2020 a fost cenzurat de către emitent în procedura prealabilă, fiind menţinut ca legal şi temeinic, reclamanta neputând oferi o justificare rezonabilă pentru declanşarea unui demers judiciar.

Se impune a preciza că reclamanta a învestit instanţa cu acţiunea în anulare dedusă judecăţii, în temeiul art.1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, apreciind că actele, pe care le-a emis şi care nu mai pot fi revocate deoarece au intrat în circuitul civil, sunt nelegale.

Or, în condiţiile în care legiuitorul a acordat în mod expres autorităţii emitente posibilitatea de a solicita instanţei anularea actului administrativ unilateral nelegal, aceasta nu trebuie să dovedească existenţa unui interes personal, nefiind incidente prevederile art.1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, legitimitatea interesului fiind justificată de legiferarea dreptului la acţiune al autorităţii emitente împotriva actelor care vatămă starea de legalitate obiectivă, de intenţia legiuitorului ca un act administrativ nelegal să nu rămână în circuitul civil, nefiind relevant faptul că avizul contestat a fost cenzurat de către emitent în procedura prealabilă, fiind menţinut ca legal şi temeinic.

În speţă, C.N.A.I.R., emitentul actelor contestate, desfăşoară în principal activităţi de interes public naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale şi autostrăzilor, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi, în această calitate, apreciind că actele administrative unilaterale emise, autorizațiile nr. 8017/13.12.2021 și nr. 8018/13.12.2021, sunt nelegale, a solicitat anularea acestora, în temeiul art. 1 alin.6 din Legea nr. 554/2004 şi, pe cale de consecinţă, anularea contractelor pentru utilizare şi acces în zona drumului public nr. 46 din 14.12.2021 şi 47 din 14.12.2021. De asemenea, dispoziţiile art. 18 alin.2 din Legea nr. 554/2004 permiteau reclamantei să solicite anularea operaţiunilor administrative aflate la baza emiterii actelor administrative (avizul nr. 92/44451 din 16.07.2020, acordurile prealabile nr.##########.10.2021 și nr. ##########.10.2021) în temeiul.

Referitor la recursul incident, la cea de-a două critică formulată de recurenta OMV ( prima critică- cea vizând soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ##### S.A. fiind analizată anterior şi respinsă pentru motivele expuse supra), Curtea constată că se confirmă susţinerile recurentei în sensul că prin respingerea ca inadmisibil a capătului 3 al cererii de intervenţie, prima instanţă a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 61 alin. (2) Codul de procedură civilă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Codul de procedură civilă.

##### instanţa a respins ca inadmisibil capătul de cerere prin care recurenta a solicitat ca CNAIR să fie obligată la repararea prejudiciului cauzat printr-o eventuală anulare a actelor de autorizare a proiectului edificat, reţinând că intervenienta nu poate invoca pretenţii proprii de despăgubire, acestea putând face doar obiectul unei acţiuni principale ori reconvenţionale, în funcţie de calitatea procesuală în care acţionează, de reclamantă sau pârâtă, că petitul având ca obiect despăgubiri pretinse reclamantei în cazul admiterii acţiunii acesteia, presupune în fapt, derularea unui adevărat proces în contradictoriu cu reclamanta şi administrarea de probe, cu înscrisuri, expertiză în construcţii ori contabilă ş.a. care să identifice contravaloarea investiţiei şi, implicit, a despăgubirilor în cazul în care se admite capătul de cerere al acţiunii principale.

Potrivit prevederilor art. 61 din Codul de procedură civilă:

„(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (2) ########### este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.”

Raportat la prevederile art. 61 din Codul de procedură civilă, în acord cu susţinerile recurentei, Curtea constată că în mod greşit prima instanţă a respins ca inadmisibil capătul 3 al cererii de intervenţie principală formulată de intervenienta în interes propriu ### ###### ######### SRL privind obligarea reclamantei C.N.A.I.R. – S.A., pe calea intervenţiei principale, la repararea pagubei în cuantum de 16.548.365 euro, reprezentând valoarea investiţiei intervenientei, la care se adaugă contravaloarea beneficiului nerealizat cauzat prin atacarea actelor administrative emise în beneficiul acesteia, după intrarea lor în circuitul civil, plata dobânzii penalizatoare între profesionişti calculate începând de la momentul realizării investiţiei şi până la plata efectivă a sumelor datorate cu titlu de daune, fiind admisibilă formularea de către intervenienta OMV a unei cereri de reparare a prejudiciului, dreptul pretins fiind strâns legat de acţiunea dedusă judecăţii de către reclamantă, temeinicia cererii de despăgubiri formulată de intervenienta principală fiind însă condiţionată de soluţia ce va fi dată acţiunii principale. Totodată, faţă de cele reţinute de instanţa de fond, Curtea precizează că cererea de intervenţie principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată, în susţinerea unei astfel de cereri, intervenientul fiind în drept să solicite administrarea oricăror probe, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, instanţa putând însă să facă aplicarea prevederilor art. 66 alin.2 Cod procedură civilă, dacă apreciază necesar.

#### de cele expuse, constatând incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct.8 Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanta C.N.A.I.R. – S.A. , respectiv motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-intervenientă în interes propriu ### ###### ######### SRL, în baza art. 496 alin.2 Codul de procedură civilă, se vor admite recursurile deduse judecăţii, se va casa sentinţa recurată şi se va trimite cauza spre rejudecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ######## Naţională de Administrare a ############### ####### S.A. – C.N.A.I.R. – S.A. şi a cererii de intervenţie principală formulată de intervenienta în interes propriu ### ###### ######### SRL.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă, prin raportare la apărările opuse de pârâţi şi intervenientă şi la mijloacele de probă ce se impun a fi administrate în cauză şi la prevederile legale invocate de părţi, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt, potrivit art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă, judecătorii având îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale si temeinice, cu luarea în considerare a celor statuate prin prezenta decizie.

Constatând că în această fază procesuală nu poate fi decelată culpa procesuală a părţilor, nu se impune analizarea cererii recurentei CNAIR de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate, acestea urmând a fi avute în vedere cu ocazia soluţionării fondului, de către instanţa de rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepţia nulităţii recursului principal şi excepţia nulităţii recursului incident.

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă ######## NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A ############### ####### S.A. – C.N.A.I.R. – S.A., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/552/15.01.2004, Cod Unic de înregistrare 16054368, cu sediul în București, B-dul. ###### #######, nr. 38, Sector 1 şi recursul incident formulat de recurenta-intervenientă în interes propriu ### ###### ######### SRL, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40###########, cod unic de înregistrare RO 11201891, cu sediul procesual ales în Bucureşti, Bd. #####, nr. 30, ### ###, Sector 1, la Schoenherr şi Asociaţii SCA, împotriva sentinţei civile nr. ###/30.05.2023 pronunţată de Tribunalul #### în dosar nr. #####/3/2022, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi ###### ##### şi ###### #####, ambii cu domiciliul procesual ales în ####, B-dul. #######, nr. 18, ### #, judeţ ####, la SPARL ######, ######, ####, ##### şi asociaţii.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ######## Naţională de Administrare a ############### ####### S.A. – C.N.A.I.R. – S.A. şi a cererii de intervenţie principală formulată de intervenienta în interes propriu ### ###### ######### SRL.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată azi, 26 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

###### #### ########-######## ####### ####### #####

GREFIER,

##### ##########

Red.: Ş.E.P./20.02.2024

Tehnored ######./6 ex./20.02.2024

#### 4 comunicări

##### instanţă: Tribunalul ####

Judecător: ##### ####

Anularea actelor administrative proprii