În lumea complexă a dreptului imobiliar, conflictele dintre titlurile de proprietate reprezintă o provocare constantă. O situație deosebit de interesantă apare atunci când o unitate administrativ-teritorială (UAT) revendică un teren pe baza includerii acestuia în inventarul domeniului public, în timp ce o societate comercială deține un certificat de atestare a dreptului de proprietate privată asupra aceluiași teren. Speța analizată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) tranșează o importantă chestiune de drept: care titlu are întâietate și care este valoarea juridică reală a hotărârilor de inventariere a domeniului public?
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 33 din 15 ianuarie 2020
Prezenta cauză aduce în discuție conflictul juridic dintre două tipuri de „titluri” care atestă proprietatea asupra unui teren:
- Un certificat de atestare a dreptului de proprietate privată, emis în baza legislației privind transformarea unităților de stat în societăți comerciale (Legea nr. 15/1990).
- O Hotărâre de Guvern (HG) și o Hotărâre de Consiliu Local (HCL) prin care respectivul teren a fost inventariat și atestat ca făcând parte din domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale.
Problema centrală pe care ÎCCJ a trebuit să o soluționeze a fost dacă includerea unui bun în inventarul domeniului public, realizată în baza Legii nr. 213/1998, este suficientă pentru a dovedi dreptul de proprietate publică și pentru a anula un titlu de proprietate privată preexistent.
Obiectul dosarului și solicitările părților
Litigiul a început când Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Slănic Moldova, în calitate de reclamantă, a demarat o acțiune în revendicare împotriva a două societăți comerciale, pârâtele. UAT-ul solicita instanței:
- Să oblige pârâtele să îi lase în deplină proprietate și posesie o suprafață de 1.473 mp, teren pe care îl considera parte a domeniului său public (o parcare auto).
- Să anuleze parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele uneia dintre pârâte (autoarea inițială), pentru suprafața de teren menționată.
Inițial, dosarul a inclus și o cerere de anulare a Hotărârii de Guvern care atesta domeniul public, dar aceasta a fost respinsă sau disjunsă în etapele anterioare ale procesului.
Starea de fapt relevantă
În 1995, Ministerul Turismului a emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate privată (seria M08 nr. 0313) în favoarea societății SC B. SA pentru o suprafață de 5.228 mp, care includea și terenul în litigiu. Acest demers a fost realizat în baza legislației specifice (Legea nr. 15/1990 și HG nr. 834/1991) menite să transfere activele fostelor întreprinderi de stat în proprietatea noilor societăți comerciale. Dreptul de proprietate a fost înscris în registrele de publicitate imobiliară.
Ulterior, în 1999, prin Hotărârea Consiliului Local (HCL) nr. 42, UAT Slănic Moldova a inclus o suprafață de 1.473 mp din acest teren în inventarul bunurilor din domeniul public local, sub denumirea de „Parcare auto Cazino”. Această inventariere a fost ulterior confirmată prin Hotărârea de Guvern (HG) nr. 1347/2001.
Peste ani, societatea SC A. SRL a dobândit întregul imobil de 5.228 mp în cadrul unei proceduri de executare silită împotriva SC B. SA, printr-un act de adjudecare din anul 2014. Astfel, UAT Slănic Moldova s-a îndreptat cu acțiunea în revendicare împotriva noului proprietar.
Temeiurile legale invocate
Conflictul juridic s-a purtat în jurul următoarelor acte normative:
- Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia: Articolele 6, 7 și 21 au fost centrale, reglementând modurile de dobândire a proprietății publice și procedura de inventariere.
- Constituția României: Art. 136, care consacră regimul proprietății publice ca fiind inalienabilă, imprescriptibilă și insesizabilă.
- Legea nr. 15/1990 și HG nr. 834/1991: Legislația pe baza căreia a fost emis certificatul de proprietate privată.
- Legea nr. 18/1991 (Legea fondului funciar): Invocată pentru a defini domeniul public.
Argumentele fiecărei părți implicate
Argumentele reclamantei (UAT Slănic Moldova)
- Titlul său de proprietate este superior: UAT-ul a susținut că HCL nr. 42/1999 și HG nr. 1347/2001 constituie titluri de proprietate publică.
- Anterioritatea folosinței publice: În anexa la HG, se menționa anul 1972 ca „anul dobândirii sau dării în folosință”, argumentând o vechime a uzului public care ar precede titlul privat din 1995.
- Natura bunului: Fiind o parcare într-o zonă centrală a unei stațiuni turistice, terenul are un uz și interes public evident.
- Regimul special al proprietății publice: Proprietatea publică este protejată constituțional și nu poate fi tratată la fel ca proprietatea privată.
Argumentele pârâtei (SC A. SRL)
- Titlul său este un act constitutiv de drept: Certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pe baza căruia a fost adjudecat imobilul, este un titlu valabil, emis în baza legii.
- Actele UAT-ului sunt declarative, nu constitutive: HCL și HG de inventariere doar constată o situație de fapt, dar nu creează un drept de proprietate. Ele nu pot transfera un bun din domeniul privat în cel public fără un mod legal de dobândire (expropriere, donație etc.).
- Anterioritatea și publicitatea dreptului privat: Certificatul de proprietate a fost emis în 1995, anterior inventarierii din 1999, și a fost înscris în cartea funciară, asigurându-se astfel opozabilitatea față de terți.
- Lipsa dovezilor: UAT-ul nu a putut demonstra cum a dobândit legal terenul înainte de a-l inventaria.
Istoricul speței
Procesul a avut un parcurs complex:
- Curtea de Apel Bacău: A respins inițial anumite capete de cerere ca inadmisibile sau tardive și a disjuns acțiunea în revendicare, trimițând-o spre judecare la Tribunalul Bacău.
- Tribunalul Bacău: A respins acțiunea în revendicare, considerând-o nefondată.
- Curtea de Apel Bacău (în apel): A menținut soluția tribunalului, respingând apelul UAT Slănic Moldova.
- Înalta Curte de Casație și Justiție (în recurs): UAT-ul a formulat recurs, criticând decizia instanței de apel pentru greșita aplicare a legii și pentru că nu ar fi comparat corect titlurile de proprietate.
Motivarea instanței actuale
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul UAT-ului, oferind o motivare clară și de principiu.
Caracterul declarativ, nu constitutiv, al inventarierii
Argumentul central al ÎCCJ a fost că hotărârile de inventariere a domeniului public nu sunt acte constitutive de drepturi. Ele au doar o valoare declarativă. Procedura de inventariere prevăzută de Legea nr. 213/1998 este o obligație administrativă de a centraliza bunurile care aparțin deja domeniului public.
Pentru ca un bun să fie inclus legal în inventarul public, unitatea administrativ-teritorială trebuie să dovedească o situație premisă: existența unui mod legal de dobândire a acelui bun în patrimoniul său, conform legii (ex: achiziție, expropriere pentru cauză de utilitate publică, donație, transfer prin lege etc.). Simpla listare a unui bun nu este suficientă pentru a-i transfera proprietatea.
Comparația titlurilor: Anterioritatea și validitatea
În comparația titlurilor, instanța supremă a stabilit că:
- Titlul pârâtei (certificatul de proprietate) este un titlu valid și anterior. A fost emis în 1995, în baza unei legi speciale (Legea nr. 15/1990), cu scopul de a constitui dreptul de proprietate privată.
- „Titlurile” reclamantei (HCL și HG) sunt ulterioare (1999/2001) și, mai important, nefondate.UAT-ul nu a prezentat niciun act care să dovedească dobândirea legală a terenului înainte de 1995. Mențiunea „1972” a fost considerată vagă și neprobată.
Mai mult, instanțele au reținut că, la momentul emiterii certificatului de proprietate privată, a existat un act de delimitare a terenului semnat chiar și de primarul de la acea dată, confirmând că terenul era necesar activității societății comerciale.
Soluția finală
În lumina acestor argumente, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de UAT Slănic Moldova ca fiind nefondat.
Hotărârea consolidează un principiu fundamental: regimul juridic special al proprietății publice nu poate fi stabilit arbitrar, prin simple acte administrative de inventariere, în detrimentul unui drept de proprietate privată legal constituit și anterior. O acțiune în revendicare inițiată de o autoritate publică nu poate avea succes dacă aceasta nu poate proba, dincolo de orice dubiu, un titlu de proprietate valabil, obținut printr-unul din modurile prevăzute de lege. Această decizie reafirmă securitatea circuitului civil și protecția dreptului de proprietate privată.
