Într-o societate democratică, dreptul de a nu fi discriminat este fundamental. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) este principala autoritate care veghează la respectarea acestui drept. Ce se întâmplă, însă, când tocmai această instituție nu își îndeplinește corespunzător rolul de a investiga plângerile cetățenilor? O decizie recentă a Curții de Apel Timișoara oferă un răspuns tranșant: hotărârea emisă în aceste condiții este nelegală și se impune anularea hotărârii CNCD.

Articolul de față analizează speța unui cetățean care, simțindu-se discriminat pe criterii etnice și lingvistice la o unitate de cazare, a obținut în instanță nu doar desființarea deciziei nefavorabile a CNCD, ci și obligarea Consiliului la reluarea procedurii și la plata de daune morale pentru întârzierea nejustificată.

Obiectul dosarului și solicitările reclamantului

Litigiul a avut ca punct de plecare acțiunea unui reclamant care a solicitat instanței de contencios administrativ următoarele:

Anularea Hotărârii CNCD nr. 322/28.06.2023, prin care i-a fost respinsă plângerea de discriminare.
În principal, instanța să constate și să sancționeze fapta de discriminare săvârșită de un operator economic (o unitate de cazare), obligându-l pe acesta să publice un rezumat al hotărârii.
În subsidiar, să oblige CNCD la desfășurarea unei investigații efective și la emiterea unei noi hotărâri legale, într-un termen stabilit de instanță.
Obligarea CNCD la plata sumei de 10.000 de lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit din cauza modului defectuos de soluționare a plângerii sale.
Constatarea nelegalității funcționării CNCD.
Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Starea de fapt relevantă

Reclamantul a rezervat online două camere la o vilă din Sovata. La sosire, a constatat că realitatea nu corespundea cu prezentarea de pe platforma de rezervări, condițiile de cazare fiind improprii.

Aspectele care au fundamentat acuzația de discriminare au fost următoarele:

Atitudinea diferențiată a recepționerului: Acesta a manifestat o totală indiferență față de nemulțumirile reclamantului (vorbitor de limba română), însă atitudinea sa s-a schimbat radical, devenind extrem de amabil și comunicativ în timpul unei discuții purtate ulterior în limba maghiară cu o altă persoană.
Structura programelor TV: Reclamantul a observat că aproximativ 60% din canalele TV din cameră erau în limba maghiară, deși o analiză a recenziilor online arăta că majoritatea covârșitoare a turiștilor (71%) erau vorbitori de limba română.
Refuzul de a remedia situația: Unitatea de cazare nu i-a oferit alte camere, deși deținea și alte spații de cazare, iar returnarea banilor pentru sejurul anulat a fost făcută cu mare întârziere, doar după notificări și sesizări la alte autorități.

Aceste elemente cumulate i-au creat reclamantului convingerea că a fost tratat în mod inferior pe motiv că este cetățean român și nu cunoaște limba maghiară.

Temeiurile legale invocate

Cazul s-a axat pe interpretarea și aplicarea următoarelor acte normative cheie:

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: Aceasta definește discriminarea și stabilește faptele contravenționale, precum art. 10 lit. f) și h) (discriminarea în accesul la servicii publice sau alte facilități) și art. 15 (discriminarea pe criteriul limbii). De asemenea, art. 19 și 20 reglementează atribuțiile de investigare ale CNCD și procedura de soluționare a petițiilor.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: Stabilește cadrul procedural pentru atacarea în instanță a actelor administrative emise de autoritățile publice, inclusiv a hotărârilor CNCD.
Constituția României: Art. 16 garantează egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.

Argumentele părților implicate

Argumentele reclamantului

Reclamantul a construit o argumentație solidă, criticând atât hotărârea CNCD, cât și activitatea Consiliului în ansamblu:

Lipsa unei investigații efective: CNCD a soluționat cazul doar pe baza documentelor, fără a verifica la fața locului aspecte esențiale, precum disponibilitatea altor camere sau veridicitatea afirmațiilor operatorului economic privind furnizorii de servicii TV.
Nemotivarea și analiza superficială: Hotărârea CNCD a ignorat complet acuzația centrală privind atitudinea diferențiată a recepționerului și a separat artificial problema condițiilor de cazare de contextul discriminării.
Nerespectarea termenului legal: Petiția sa a fost soluționată în peste 9 luni, deși legea prevede un termen de 90 de zile.
Vicii de legalitate: A invocat compunerea nelegală a Colegiului Director al CNCD (nerespectarea proporției de 2/3 de membri cu studii juridice) și lipsa de imparțialitate a președintelui CNCD, data fiind apartenența sa politică la un partid proeminent în zona respectivă.

Argumentele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD)

CNCD a solicitat respingerea acțiunii, susținând că:

Hotărârea este legală, iar termenul de 90 de zile pentru soluționarea petițiilor este doar unul de recomandare, a cărui încălcare nu atrage nulitatea.
Atribuția sa de investigare se limitează la analiza probelor propuse de părți, neavând un rol activ extins.
Aspectele legate de condițiile de cazare sunt de competența ANPC, nu a CNCD.
Cu privire la canalele TV, a considerat justificată prezența programelor în limba maghiară, dată fiind componența etnică a orașului Sovata (peste 80% etnici maghiari).

Argumentele operatorului economic (pârâta)

Unitatea de cazare a susținut că:

Nu a existat nicio faptă de discriminare.
Problema condițiilor de cazare a fost sancționată de ANPC, iar banii au fost restituiți reclamantului.
Grila de programe TV era impusă de singurul furnizor de servicii de cablu disponibil la acel moment în localitate.
Oricum, turiștii aveau la dispoziție 45 de canale în limba română și acces la aplicații de streaming (Netflix, YouTube) pe televizoarele Smart.

Istoricul speței

Septembrie 2022: Reclamantul depune petiția la CNCD.
Iunie 2023: După peste 9 luni de așteptare, CNCD emite Hotărârea nr. 322, prin care respinge plângerea. Consiliul a considerat că nu este competent să analizeze condițiile de cazare și că, în privința programelor TV, nu există o faptă de discriminare.
August 2023: Reclamantul atacă decizia în instanță, demarând procesul pentru anularea hotărârii CNCD.

Motivarea instanței de judecată

Curtea de Apel Timișoara a analizat minuțios toate argumentele și a ajuns la o concluzie fundamentală, care a stat la baza soluției sale.

Cheia cazului: Lipsa unei investigații efective din partea CNCD

Instanța a criticat dur pasivitatea CNCD, stabilind că rolul său nu este doar acela de a arbitra probele depuse de părți, ci de a fi un organ activ cu atribuții în prevenirea, investigarea și combaterea faptelor de discriminare.

Curtea a reținut că CNCD a eșuat în a-și îndeplini aceste atribuții, deoarece:

Nu a verificat apărările operatorului economic: CNCD a acceptat fără nicio verificare afirmația hotelului că nu mai avea camere disponibile sau că exista un singur furnizor de cablu TV în zonă. Acestea erau aspecte esențiale, care, dacă s-ar fi dovedit false, ar fi creat o prezumție puternică de discriminare.
A ignorat complet comportamentul recepționerului: Hotărârea CNCD nu a analizat deloc atitudinea diferențiată a angajatului, deși aceasta era piesa centrală a acuzației de tratament umilitor și ofensator.
A transferat nejustificat sarcina investigării: Instanța a subliniat că nu se poate substitui rolului CNCD și nu poate efectua ea însăși investigația pe care Consiliul era obligat să o facă.

Prin urmare, Curtea a concluzionat că hotărârea a fost emisă cu încălcarea legii, fiind rezultatul unei lipse totale de investigație. Această carență majoră a impus anularea hotărârii CNCD.

Acordarea de daune morale pentru întârziere

Instanța a constatat că termenul de 90 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea petiției este imperativ, nu de recomandare. Întârzierea nejustificată de peste 9 luni, în lipsa oricărei complexități a cazului, a fost considerată o faptă ilicită a CNCD. Această întârziere i-a cauzat reclamantului o stare de frustrare și stres, justificând acordarea unor daune morale în cuantum de 1.000 de lei.

Soluția finală

În lumina acestor considerente, Curtea de Apel Timișoara a decis:

Admite în parte acțiunea reclamantului.
Dispune anularea în tot a Hotărârii nr. 322/28.06.2023 a CNCD.
Obligă CNCD să desfășoare o investigație efectivă și să emită o nouă hotărâre legală, stabilind un termen de 6 luni pentru a face acest lucru.
Obligă CNCD la plata sumei de 1.000 de lei către reclamant, cu titlu de daune morale.
Obligă CNCD la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 2.050 de lei.

Hotarâre

Hotarâre nr. 776/2023 din 27.12.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cod RJ ded443757 (https://www.rejust.ro/juris/ded443757)

Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2023:010.######

####### Operator 2928

Curtea de Apel Timişoara

Secţia contencios administrativ şi fiscal

Dosar nr. ###/59/2023

SENTINŢA CIVILĂ Nr. ###

Şedinţa publică din data de 27 decembrie 2023

Preşedinte: ###### #####

Grefier: ##### ######

S-a luat în examinare, în vederea pronunţării, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul ###### ###### ###### în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi ###### ### S.R.L., pentru anulare act administrativ.

Cererea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, în temeiul art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 (fila 34).

Procedura este legal îndeplinită, pronunţarea s-a făcut fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care, constatând că mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de 12.12.2023 când a fost amânată pronunţarea hotărârii la data de 19.12.2023 şi ulterior, la acest termen, instanţa reţine cauza spre soluţionare.

CURTEA

Deliberând asupra acţiunii de faţă, instanţa constată următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. 906/59/24.08.2023, reclamantul ###### ###### ###### a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării:

– anularea în tot a hotărârii nr. 322/28.06.2023 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi pe cale de consecinţă,

— în principal, constatarea şi sancţionarea contravenţiei prevăzută de art. 10 lit. f şi h şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare – republicată, săvârşită în perioada 24.08.2022 – 25.08.2022 de către operatorul economic ###### ### S.R.L. şi obligarea părţii care a săvârşit fapta să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii prin care se constatată săvârşirea contravenţiei, iar

— în subsidiar, obligarea pârâtului de a desfăşura o investigaţie efectivă şi de a emite o hotărâre legală, în conformitate cu prevederile legale;

– obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii arată că, în fapt, în data de 06.09.2022 a transmis către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării o petiţie care a fost înregistrată la acesta cu nr. 6168/08.09.2022, formând dosarul nr. 626/2022.

Prin petiţia formulată a solicitat, în temeiul O.G. nr. 137/2000, constatarea şi sancţionarea contravenţiei prevăzută de art. 10 lit. f) şi h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 săvârşită în perioada 24.08.2022 – 25.08.2022 de către operatorul economic ###### ### S.R.L., cu sediul în localitatea Sovata, ###### ###### ### ## şi cu punctul de lucru #### ########, amplasat pe ####### ######## ### #/A din localitatea Sovata, 545500, #######, considerând că prin faptele ce fac obiectul petiţiei a fost discriminat. A mai solicitat ca pe lângă aplicarea amenzii contravenţionale, pârâtul să dispună obligarea părţii care a săvârşit fapta să publice în mass-media un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârşirea contravenţiei, precum şi orice măsură necesară pentru înlăturarea consecinţelor acestei fapte; de asemenea, a solicitat să i se comunice modul de soluţionare al acestei petiţii.

Reclamantul prezintă starea de fapt sesizată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, arătând că la data de 20.08.2022 a rezervat două camere la unitatea de cazare #### ######## din ##### Sovata, prin intermediul platformei de turism digital booking.com, prin aplicaţia de mesagerie a platformei fiind asigurat de realitatea condiţiilor prezentate şi de punerea la dispoziţie a unor camere conform solicitărilor sale. Cu toate acestea la sosirea la unitatea de cazare a constatat că, în realitate, condiţiile de cazare erau improprii, şi a reclamat imediat neajunsurile sesizate. Susţine că recepţionerul nu a manifestat niciun fel de regret pentru faptul că a fost minţit şi păcălit să cumpere nişte servicii de cazare fictive şi că era totuşi însoţit de o persoană mai în vârstă.

Reclamantul mai arată că întrucât venise de la un drum lung, Timişoara – ##### Sovata, de aproximativ 5 ore de condus propriul autoturism şi era cu o persoană în vârstă, a acceptat ca pentru o noapte să rămână la această unitate de cazare, interval de timp în care a observat că 60% din programele care erau prezentate la TV cu ecran plat, erau în limba maghiară (anexele nr. 4-4.6). Or, cum nici reclamantul şi nici persoanele care îl însoţeau nu cunosc şi nu înţeleg limba maghiară, în prima fază a presupus că o proporţie covârşitoare a acestor programe sunt traduse în limba maghiară pentru simplul motiv că această unitate de cazare este vizitată în principal de turişti din Ungaria ori de alţi cetăţeni vorbitori de limba maghiară. Precizează că, în fapt, din numărul total al comentariilor prezentate pe booking.com la această unitate de cazare, în proporţie de 71% sunt date de cetăţeni români vorbitori de limba română, numai 5% au fost exprimate de cetăţeni maghiari în limba maghiară, iar 2% din cetăţenii români au exprimat comentarii în limba maghiară (fără a lua în calcul şi comentariile exprimate în limba română de cetăţenii altor state). ##### în vedere că nu era mulţumit de condiţiile de cazare, în dimineaţa zilei de 25.08.2022 reclamantul a comunicat aceleiaşi persoane de la recepţia Vilei ########, că doreşte să plece cât mai repede posibil din această unitate deoarece că nu este mulţumit de condiţiile de cazare. Învederează că nu a fost întrebat cu privirile la nemulţumirile sale şi dacă ar exista posibilitatea ca unele dintre acestea să se rezolve în mod favorabil pentru reclamant, şi nici nu i s-au oferit alte camere spre cazare la altă unitate al aceluiaşi operator economic. Precizează că în decursul aceleiaşi dimineţi de 25.08.2022, a fost martorul unei discuţii dintre persoana de la recepţie şi o altă persoană, că discuţia s-a purtat integral în limba maghiară, putându-se observa cum persoana de la recepţie se transformase dintr-o persoană total indiferentă în una extrem de receptivă şi comunicativă: o schimbare completă de atitudine faţă de ceea ce manifestase acesta faţă de reclamant ori de persoanele care îl însoţeau, atunci când discuta cu acesta în limba română.

Mai arată reclamantul că persoana de la recepţie i-a spus că suma de bani achitată în avans pentru nopţile de cazare pe care nu le-a efectuat i se vor returna în maxim o oră – pentru suma de bani achitată cu card-ul bancar, şi în cel mult 7 zile calendaristice pentru tichetele de vacanţă. Precizează că până la data sesizării Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării această sumă de bani nu-i fusese restituită, deşi a trecut timpul promis pentru restituire, fiindu-i însă restituiţi doar după ce a somat partea reclamată, prin avocat că-i va acţiona în judecată şi după ce a sesizat CJPC Mureş.

În concluzie, reclamantul susţine că se consideră discriminat pe motiv că este cetăţean român care nu vorbeşte limba maghiară, atitudine de discriminare prezentă atât în atitudinea persoanei de la recepţia Vilei ########, cât şi în atitudinea operatorului economic care, în ciuda faptului că majoritatea clienţilor săi sunt vorbitori de limba română, menţine în continuare o proporţie covârşitoare a canalelor TV în limba maghiară, precum şi a faptului de a refuza în mod nejustificat returnarea sumei de bani reţinută în mod ilegal.

Totodată, reclamantul susţine că modul în care agentul economic s-a manifestat faţă de acesta, precum şi faptul că a primit condiţii de cazare improprii, au lăsat reclamantului impresia că se datorează împrejurării că nu vorbea limba maghiară, deoarece în relaţia cu vorbitorii de limba maghiară recepţionerul şi-a schimbat atitudinea, arătând disponibilitate.

Mai susţine reclamantul că, lipsa de interes a operatorului economic faţă de vorbitorii de limbă română, condiţiile improprii de cazare – deşi în unitate există şi camere cu condiţii mai bune de cazare, pe platforma booking.com fiind prezentate la acel moment doar camerele cu condiţii bune de cazare – precum şi difuzarea în limba maghiară a programelor de televiziune, au ca scop într-un mod extrem de subtil, plasarea cetăţenilor de naţionalitate română, vorbitori doar de limba română în condiţii de inferioritate.

Mai mult, observând că deşi se împlinise termenul de 120 de zile în care trebuia adoptată şi comunicată hotărârea Colegiului director de soluţionare a sesizării, la data de 28 februarie 2023 a solicitat pârâtului să adopte o hotărâre, în cazul în care nu a fost adoptată şi să-i comunice hotărârea adoptată în dosarul nr. 626/2022, petiţia cu nr. 6168/08.09.2022, care nu i-a fost comunicată, fiind depăşit termenul legal.

De asemenea, arată că la data de 14.03.2023 i s-a răspuns că termenul de 90 de zile este unul de recomandare şi că, datorită încărcăturii de dosare, nu i se poate oferi un termen de soluţionare.

Reclamantul susţine însă că în speţă nu se poate vorbi de complexitatea sesizării pentru că, după cum se poate observa, nu s-a realizat nicio investigaţie, nu s-a administrat nicio probă ci, după aproape 11 luni, s-au redactat două fraze, prin una declinându-şi competenţa, iar prin cealaltă, a aflat că sunt prea multe canale TV în limba română şi că, dacă turiştii de naţionalitate română doresc să vizioneze mai multe canale, trebuie să plătească pentru aceasta.

##### în vedere refuzul de adoptare a unei hotărâri, reclamantul arată că a introdus o acţiune pe rolul Curţii de Apel Timişoara, acţiune care face obiectul dosarului nr. ###/59/2023, prin care a solicitat constatarea refuzului nejustificat de a soluţiona sesizarea în principal, şi constatarea nesoluţionării în termenul legal a petiţiei cu nr. 6168/08.09.2022 care formează dosarul CNCD nr. 626/2022, în subsidiar.

Reclamantul învederează că la data de 04.08.2023 i-a fost comunicată de către autoritatea pârâtă Hotărârea nr. 322/28.06.2023, pe care o consideră neîntemeiată, nefondată şi nelegală, solicitând anularea acesteia.

Astfel, reclamantul arată că un prim motiv de nelegalitate a hotărârii atacate vizează compunerea Colegiului director, sens în care invocă prevederile art. 20 alin. 1 şi 2 şi art. 23 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

##### că din CV-urile publicate pe pagina web a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, se observă faptul că din cei 11 membri ai Colegiului director doar 7 sunt licenţiaţi în studii juridice, ceea ce contravine prevederilor art. 23 alin. 4 din O.G. nr. 137/2000. În acest context, reclamantul invocă Decizia nr. ## din 22 februarie 2023 a Curţii Constituţionale a României.

Prin urmare, susţine reclamantul, Hotărârea pronunţată de Colegiul director devine nelegală, fiind încălcate dispoziţiile constituţionale, reţinând că dintre cei 7 membri semnatari ai hotărârii contestate, doar 3 sunt licenţiaţi în studii juridice.

O altă critică vizând nelegalitatea hotărârii contestate, pe care îl invocă reclamantul, este reprezentat de împrejurarea că nu a fost respectat termenul de 90 de zile de la data sesizării Consiliului, astfel după cum prevede art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000.

Consideră reclamantul că este sarcina autorităţii respective de a se organiza în aşa fel încât să nu încalce drepturile cetăţenilor care o sesizează, şi să respecte termenele legale, întrucât nerespectarea repetată a acestor termene duce la haos, neîncredere în instituţiile statului şi încurajează o atitudine de neconformare a cetăţenilor faţă de dispoziţiile legale, ceea ce este incompatibil cu un stat de drept, democratic.

Precizează că registratura Consiliului prezintă nr. de ieşire în data de 27.07.2023 or, raportat la prevederile Ordinului nr. 144/11.04.2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, la art. 2 alin. 1, lit. (h) şi (i) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. 1 din Ordonanţa nr. 27/30.01.2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor aprobată prin Legea ######## şi la art. 51 alin. 4 din Constituţia României, respectarea termenelor de a răspunde la petiţii în termenele legale este o obligaţie care cade în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice, nu o recomandare, iar pârâtul avea obligaţia de a se încadra în termenul reglementat şi prezentat mai sus.

Susţine reclamantul că termenele au fost considerate de legiuitor ca fiind termene rezonabile care se impun a fi respectate de către toate autorităţile publice şi fără excepţii, iar în speţă principiul celerităţii a fost nesocotit, neputându-se reţine nici complexitatea cauzei care să fi justificat prelungirea termenului la 11 luni.

##### că, pe de altă parte, pentru aceluiaşi text normativ – art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000, hotărârea ar fi trebuit să cuprindă numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, şi să conţină susţinerile părţilor. Or, în cazul societăţii pârâte nu se regăseşte, cu excepţia denumirii, nicio menţiune privind societatea (cod de identificare fiscală sau număr de înregistrare în Registrul Comerţului) şi nici sediul acesteia, ci doar o adresă de e-mail; de asemenea, este precizat că partea pârâtă S.C. ###### Sov S.R. L. a fost reprezentată legal, fără a indica numele reprezentantului.

Menţionează că la data de 03.11.2022 a fost depus la dosar un punct de vedere de către dl. ##### ######, iar din furnizarea de informaţii eliberată de către Registrul Comerţului reiese că dl. ##### ######, semnatarul punctului de vedere depus la dosarul CNCD, nu este menţionat ca fiind reprezentantul legal al societăţii S.C. ###### Sov S.R. L., neavând nicio calitate pentru a depune vreun act la dosar. Prin urmare, apreciază că instituţia pârâtă nu putea reţine acest punct de vedere şi nici nu putea să se raporteze la el, întrucât a fost formulat de către o persoană terţă, care nu avea nicio calitate în dosar.

Prin urmare, în opinia reclamantului, acest aspect dovedeşte, pe lângă nelegalitatea hotărârii şi lipsa unei minime investigaţii, a oricărei analize a dosarului şi a celor semnalate.

Pe de altă parte, cu privire la descrierea faptei de discriminare, reclamantul susţine că pârâtul a identificat în mod greşit cele două capete de cerere, ceea ce a dus şi la invocarea din oficiu a excepţiei de necompetenţă materială şi admiterea acesteia.

În opinia reclamantului, condiţiile de cazare sunt în strânsă legătură cu atitudinea, cu comportamentul faţa de acesta şi, deşi a fost asigurat de realitatea condiţiilor de cazare prezentate pe platforma de turism digital, iar în unitatea de cazare existau camere care ar fi respectat cerinţele sale şi care erau corespunzătoare cu cele existente pe platforma de rezervare online şi operatorul economic mai dispunea de o altă unitate de cazare, atitudinea acestuia a fost lipsită de interes, de empatie şi nu a dorit să soluţioneze în vreun fel problema, deşi era însoţit de o persoană în vârstă. Singurele opţiuni erau de a accepta condiţiile improprii faţă de cele promise sau să plece pentru că i-a fost refuzată restituirea sume de bani pentru nopţile de cazare neefectuate.

Cu privire la diferenţele identificate între ceea ce i se promisese atunci când a făcut rezervarea şi ceea ce îi era pus la dispoziţie în mod real, persoana aflată la recepţie, i-a spus că acestea sunt condiţiile de cazare şi că alte camere nu are cum să-i pună la dispoziţie, dar nici nu i-a oferit o altă cazare într-un altă unitate a operatorului, iar în faţa CNCD acest operator nu a pomenit nimic cu privire la cealaltă unitate de cazare.

Reclamantul reiterează faptul că atitudinea lipsită de interes şi de empatie a operatorului economic era în contradicţie cu atitudinea jovială, receptivă şi comunicativă afişată faţă de o persoană vorbitoare de limba maghiară, ceea ce l-a determinat pe reclamant să resimtă fapta de discriminare.

Comportamentul operatorului economic reclamat (adică aspectele privind condiţiile de cazare), susţine reclamantul că sunt în strictă legătură cu fapta de discriminare, întrucât i-a fost lăsată impresia că oferirea unor condiţii de cazare improprii şi refuzul de a remedia această problemă în orice fel sunt datorate faptului că nu era vorbitor de limba maghiară, şi apreciază că în cazul unei persoane vorbitoare de limba maghiară nu s-ar fi produs o astfel de încălcare a drepturilor de consumator vorbitor doar de limbă română.

În concluzie, susţine reclamantul că a simţit că a fost discriminat, desconsiderat pe motiv că este cetăţean român care nu vorbeşte limba maghiară, discriminare cu privire la care apreciază că a fost prezentă atât în atitudinea persoanei de la recepţia unităţii de cazare a operatorului economic ###### ### S.R.L., cât şi în atitudinea operatorului economic care, în ciuda faptului că majoritatea clienţilor săi sunt vorbitori de limba română, menţine în continuare o proporţie covârşitoare a canalelor de televiziune în limba maghiară.

Cu privire la temeiul de drept al sesizării formulate, reclamantul arată că a fost indicat ca fiind art. 10 lit. (f) şi (h) şi art. 15 din O. G. nr. 137/2000, însă Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a analizat fapta sesizată raportându-se la temeiul de drept invocat ci separat de acesta, ducând la adoptarea unei hotărâri nelegale şi nefondate.

Învederează că aceste aspecte au fost lămurite şi prin Notele scrise pe care le-a depus la dosar ca urmare a invocării excepţiei de necompetenţă materială, şi apreciază că condiţiile de cazare trebuiau analizate în legătura cu atitudinea operatorului economic şi a angajatului acestuia.

Reclamantul mai arată că, şi dacă, referitor la condiţiile de cazare există şi practici comerciale incorecte, care erau de competenţa Comisariatului ######## pentru Protecţia Consumatorilor Mureş, nu înseamnă că oferirea unor condiţii de cazare improprii care nu corespundeau cu cele prezentate şi promise, corelate cu atitudinea recepţionerului reprezentant al operatorului economic în relaţia cu turiştii şi a operatorului economic, nu pot conduce la o faptă de discriminare.

Totodată, reclamantul critică faptul că nici calea de atac şi termenul în care se poate exercita, nu se regăsesc în hotărârea atacată, arătând că redarea textelor legale fără a preciza care este, în concret, instanţa şi termenul în care se poate ataca hotărârea, echivalează cu lipsa indicării acestora.

Astfel, precizează că în hotărârea atacată nu este indicată instanţa de contencios administrativ, respectiv Tribunalul, Curtea de Apel, Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie, de la domiciliul petentului sau de la sediul CNCD şi nici termenul în care poate fi atacată hotărârea or, dacă pentru un cunoscător al dreptului aceste aspecte pot fi mai uşor de identificat, pentru un cetăţean care nu are cunoştinţe juridice aceste aspecte pot fi dificile, ceea ce necesită un studiu al legislaţiei, fiind evident că textul legal trebuie interpretat în favoarea cetăţenilor, iar acesta presupune că prin prevederea că hotărârea trebuie să cuprindă calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita, acestea trebuie indicate în concret, şi nu trebuie să se facă doar trimitere la nişte legi generale, nici măcar articolele din aceste legi nefiind indicate.

Referitor la termenul în care hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, în opinia reclamantului problema este şi mai dificilă, întrucât art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 prevede că hotărârea care nu este atacată în 15 zile devine titlu executoriu, în timp ce Legea nr. 554/2004 prevede pentru introducerea acţiunii un termen de 6 luni.

Or, pentru orice cetăţean aceste dispoziţii sunt confuze şi neclare, respectiv dacă termenul e de 15 zile sau de 6 luni, motiv pentru care era necesar să fie indicat, în concret, în Hotărârea Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, termenul în care aceasta putea fi contestată. Introducerea acţiunii la instanţa de contencios administrativ peste termenul de 15 zile ar duce la tardivitatea cererii, iar introducerea acţiunii sub termenul de 6 luni ar putea lipsi partea de pregătirea unei apărări eficiente, reclamantul fiind prejudiciat în ambele cazuri, dacă nu i se indică în concret termenul în care poate contesta hotărârea.

Pe de altă parte, susţine reclamantul că Hotărârea Colegiului director mai trebuie să cuprindă şi motivele de fapt şi de drept care au stat la baza adoptării acesteia; apreciază că nu există o motivare a hotărârii, întrucât nu s-a realizat o analiză reală şi efectivă a argumentelor prezentate ci, în mare parte din hotărâre fiind înşiruite criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea existenţei unei discriminări, criterii care doar au fost enumerate, nu şi dezvoltate, pentru a înţelege de ce nu există discriminarea; de asemenea, indicarea unor hotărâri ####, fără a explica de ce consideră că este relevantă acea speţă în prezenta cauză, în opinia reclamantului nu echivalează cu o motivare a hotărârii care trebuie să fie completă, clară şi adecvată, corespunzătoare tuturor aspectelor de fapt şi de drept ale procesului.

O altă critică formulată de către reclamant priveşte lipsa unei investigaţii efective. În argumentare, arată că hotărârea Colegiului director trebuia luată ca urmare a unei investigaţii efective şi pe baza unor probe, care trebuiau prezentate de persoana împotriva căreia s-a formulat sesizarea. Or, în speţă nu a existat nicio investigaţie, iar concluzia a fost trasă raportându-se la un punct de vedere depus de o persoană care nu avea nici o calitate în dosar. De asemenea, arată că din cuprinsul hotărârii contestate nu reiese împrejurarea că ar fi existat vreo probă prezentată de persoana împotriva căreia a formulat sesizarea, şi nici vreo probă rezultată în urma vreunei investigaţii. Dovada lipsei unei minime investigaţii este şi faptul că în hotărâre este indicat că partea reclamată a fost reprezentată legal, în condiţiile în care semnatarul punctului de vedere nu era nici asociat, nici administrator al societăţii comerciale reclamate.

#### de cele expuse, reclamantul apreciază că autoritatea pârâtă a încălcat prevederile art. 19 alin. (1) lit. (c) şi art. 20 alin. (5) şi (6) din O.G. nr. 137/2000.

##### în vedere lipsa investigaţiei, reclamantul susţine că atât concluziile trase, cât şi soluţia pronunţată sunt nefondate şi neîntemeiate, fiind eronate, acestea bazându-se doar pe proporţia de etnici maghiari la utilizarea programelor TV în localitatea Sovata, considerând că este normal ca programele în limba maghiară să fie predominante.

#### de cele reţinute de către autoritatea pârâtă la punctele 9 şi 10 din hotărârea atacată, respectiv că „petentul reclamă condiţiile diferite de cazare care nu sunt cele prezentate pe platformele online” şi „de asemenea, petentul a constatat că 60% din programele care erau prezentate la TV erau difuzate în limba maghiară”, acesta arată că condiţiile de cazare nu erau diferite faţă de cele prezentate ci erau improprii, iar ceea ce a reclamat nu se referea doar la condiţiile de cazare, ci şi la atitudinea culpabilă a recepţionerului şi a operatorului economic, acestea cumulate creând sentimentul de discriminare.

Mai arată că în punctul de vedere depus la dosarul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, partea pârâtă a susţinut că există doar un singur prestator de servicii de televiziune în Sovata, susţinere pe care reclamantul o contestă potrivit site-ului ANCOM în care se identifică 15 prestatori de astfel de servicii în ####### #####, la care se adaugă cei doi prestatori la nivel naţional, Digi şi ######; or, dacă CNCD ar fi realizat o investigaţie efectivă, ar fi putut cunoaşte aceste aspecte precum şi faptul că este indusă în eroare.

#### de cele reţinute la pct. 19 din hotărârea atacată, reclamantul consideră că a existat un tratament diferenţiat bazat pe diferenţe etnice, rezultat din comportamentul şi atitudinea recepţionerului şi a operatorului economic, între cetăţenii de naţionalitate română, prin care i s-a adus atingere demnităţii, fiind pus într-o situaţie umilitoare şi ofensatoare, precum şi oferirea unor condiţii de cazare improprii şi refuzul de a oferi servicii de cazare corespunzătoare celor prezentate pe platforma de turism digital pe baza căreia a făcut rezervarea, dar şi restrângerea accesului cetăţenilor de naţionalitate română la programele de televiziune în limba română, limba oficială a ţării, refuzarea accesului la serviciile oferite de hotel şi refuzarea acordării drepturilor şi facilităţilor promise.

Cu privire la întinderea marjei de apreciere a statului pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate, despre care se face vorbire la pct. 20 din hotărâre, reclamantul arată că aceasta variază în funcţie de circumstanţe, de obiectul şi de contextul cauzei [Molia #### împotriva Greciei (MC), 2018, pct. 136; ####### împotriva Austriei (MC), 2011, pct. 88; Burden împotriva Regatului Unit (MC), 2008, pct. 60; ###### şi alţii împotriva Regatului Unit (MC), 2010, pct. 61].

Invocă practica judiciară a Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în repetate rânduri, a statuat că nicio diferenţă de tratament, bazată exclusiv sau într-o măsură decisivă pe originea etnică a unei persoane nu poate fi justificată în mod obiectiv, într-o societate democratică modernă, bazată pe principiile pluralismului şi respectării diferitelor culturi [D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe (MC), 2007, pct. 176; Sejdic şi Finei împotriva Bosniei şi Herţegovinei (MC), 2009, pct. 43-44.

Or, cu toate că în repetate rânduri persoana reclamată îşi admite culpa (cu privire la atitudinea persoanei de la recepţie cât şi a condiţiilor de cazare), în mod surprinzător, CNCD nu găseşte că se face vinovată de discriminare.

Mai arată reclamantul că pct. 21 din hotărâre se referă la primul capăt de cerere doar privind condiţiile de cazare, fără a face vreo referire la atitudinea culpabilă a recepţionerului şi operatorului economic, care au fost indicate şi evidenţiate atât în Notele scrise depuse la dosar, cât şi în Concluzii scrise. Cu toate acestea, fără a realiza o minimă investigaţie, Colegiul director se referă strict la condiţiile de cazare şi decide că în această privinţă nu au competenţă. Cu alte cuvinte, au înlăturat simplu şi rapid una din probleme din analiza sa, deşi i-a informat că strict în privinţa condiţiilor de cazare informase deja CJPC Mureş care a găsit parţial întemeiată sesizarea sa, fiind evident că nu avea cum să sesizeze şi CNDC cu exact aceeaşi problemă, acesta din urmă fiind sesizat în legătură cu atitudinea de discriminare. Aşa cum a mai arătat, comportamentul şi atitudinea cu care a fost tratat, urmată de o atitudine pozitivă în faţa unei persoane vorbitoare de limba maghiară, i-a creat sentimentul de discriminare; în plus, temeiul de drept invocat era clar.

Totodată, reclamantul arată că la pct. 23 din hotărâre, referindu-se la cel de al doilea capăt de cerere, Colegiul director apreciază că, având în vedere poziţionarea unităţii de cazare în ##### Sovata, care poate fi vizitată şi de vorbitori de limbă maghiară, fiind relevantă componenţa etnică a oraşului care este compusă din peste 80% etnici maghiari, este justificată disproporţia canalelor TV în limba maghiară faţă de canalele TV în limba română.

În opinia reclamantului, ceea ce se susţine în acest paragraf este proporţia etnicilor maghiari faţă de cei români, însă unitatea de cazare este destinată turiştilor, care sunt într-o proporţie mai mare de naţionalitate română, astfel după cum reiese şi din comentariile de pe platforma de rezervare, şi nu locuitorilor din Sovata, astfel că potrivit proporţiei invocate de Colegiul director, dacă în acea unitate de cazare sunt mai mulţi turişti de naţionalitate română, ar fi trebuit să existe mai multe programe TV în limba română. De altfel, ##### Sovata este o staţiune turistică, astfel că argumentele invocate de Colegiul director nu pot fi acceptate. Destinatarul serviciului de televiziune din hotel este turistul, nu locuitorul din Sovata. Operatorul economic reclamat a achiziţionat în mod voit pachetul de televiziune de la prestatorul din Sovata despre care ştia că acesta oferă servicii specifice etnicilor maghiari. Pe pagina web a primăriei din Sovata, se observă că este prezentată lunar publicaţia „Mesagerul de Sovata”, unde sunt tratate subiecte de interes general pentru comunitatea locală. Din toate cele 16 pagini ale publicaţiei în cauză (perioada ianuarie – iulie 2023), numai o singură pagină este dedicată celor de naţionalitate română, iar pe această pagină sunt prezentate hotărârile consiliului local (publicaţia lunii iulie reprezintă o excepţie, unde sunt prezentate trei pagini în limba română).

Cu privire la pct. 24 din hotărâre, în care Colegiul director reţine că partea reclamată a precizat că existau în pachetul de canale TV şi programe în limba română, precum şi un acces nelimitat în orice limbă la Youtube şi Netflix, reclamantul arată că acestea sunt platforme de streeaming digital (Netflix şi Youtube) pentru care se percepe o taxă pentru vizionarea conţinutului; or, hotelul nu punea la dispoziţie aceste platforme gratuit, ci doar televizoarele (în cazul în care acestea ar funcţiona în parametrii indicaţi de către producător) dispuneau de posibilitatea de a accesa aceste platforme. Calitatea proastă a semnalului TV a fost reclamată şi de către alţi turişti, astfel că urmărirea unui conţinut digital la echipamentul TV pus la dispoziţie era complet improbabilă.

Susţine că ceea ce se înţelege din acest paragraf, este că dacă a mers într-o localitate cu o proporţie ridicată a etnicilor maghiari din #######, unde limba oficială este limba română, pentru a viziona filme sau programe în limba română, trebuie să plătească. Proporţionalitatea invocată de Colegiul director este contrară ideii de non-discriminare, iar O.G. nr. 137/2000 prevede înlăturarea oricărei discriminări.

Totodată, reclamantul susţine că hotărârea atacată este şi neîntemeiată, întrucât nu este indicată nicio probă care a stat la baza concluziilor Colegiului de conducere, ceea ce dovedeşte încă o dată lipsa efectuării vreunei investigaţii; în acest context, invocă art. 14 C.E.D.O. care interzice orice formă de discriminare, precum şi Protocolul 12 al Convenţiei care, deşi protejează în principal persoanele împotriva discriminării din partea statului, art. 1 obligă părţile (statele) să ia măsuri de prevenire a discriminării, chiar şi atunci când discriminarea se manifestă în relaţiile dintre persoane particulare.

Curtea a hotărât în repetate rânduri că nicio diferenţă de tratament, bazată exclusiv sau într-o măsură decisivă pe originea etnică a unei persoane nu poate fi justificată în mod obiectiv, într-o societate democratică modernă, bazată pe principiile pluralismului şi respectării diferitelor culturi [D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe (MC), 2007, pct. 176; Sejdic şi Finei împotriva Bosniei şi Herţegovinei (MC), 2009, pct. 43-44].

În continuare, reclamantul evocă prevederile art. 1 alin. 2, art. 3 din H.G. nr. ######### privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi art. 13, 14 şi 15 din Ordinul privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, după care arată că hotărârea contestată în cauză este superficială şi nu corespunde exigenţelor prevăzute de art. 6 paragraf 1, aceasta fiind nemotivată.

Cu privire la alegerea domnului ######## ##### ###### în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, reclamantul susţine că nu există un regulament de alegere al preşedintelui Consiliului, ci doar se constată că cineva este ales; de asemenea, nu se face trimitere către un proces verbal de şedinţă, nu se cunoaşte cum s-a desfăşurat şedinţa de votare, dacă rezultatul acesteia se poate contesta ori cine sunt membrii Colegiului Director care au votat şi cum au votat, nu există o procedură/regulament pentru alegerea preşedintelui CNCD, astfel că alegerea acestuia nu este transparentă şi nici independentă.

Cu referire la dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa nr. 137/2000 reclamantul învederează că din Colegiul Director care a pronunţat hotărârea contestată a CNCD a făcut parte şi dl. ######## ##### ######.

De asemenea, arată că potrivit documentelor întitulate „declaraţie de interese” pentru perioada ######### şi prezentate pe pagina web a Consiliului, în cazul dlui ######## ##### ###### apare la rubrica nr. 4 „Calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control, retribuite sau neretribuite, deţinute în cadrul partidelor politice, funcţia deţinută şi denumirea partidului politic” că acest este membru în comisia de etică şi disciplină a partidului politic Uniunea ######### Maghiară din #######.

Mai mult, potrivit informaţiilor prezentate pe pagina web a localităţii Sovata, atât primarul cât şi membrii consiliului local sunt toţi membri (mai puţin un consilier local) ai aceluiaşi partid politic UDMR, iar din informaţiile comunicate de ONRC, unul din asociaţii companiei de cablu TV care furniza servicii unităţii de cazare menţionate în prezenta cerere, este şi acesta tot membru al aceluiaşi partid politic (UDMR).

Susţine reclamantul că, în realitate, prin petiţia depusă de acesta la CNCD în data de 08.09.2022, domnului ######## ##### ###### i s-a cerut să pronunţe, să delibereze, să realizeze o investigaţie cu privire la activităţi desfăşurate de membrii partidului politic din care acesta face parte. Astfel, reclamantul consideră că deciziile pe care acesta le pronunţă sunt influenţate de apartenenţa la o formaţiune politică atât de răspândită în localitatea Sovata, în care ar fi trebuit desfăşurată investigaţia. Cu toate acestea, se observă că în ####### ##### ###### ## ##### ## ##### ## ####, care a refuzat să desfăşoare această investigaţie. Or, indiferent dacă procesul de deliberare al Colegiului Director se va realiza sub o altă constituire, atâta timp cât dl ######## ##### ###### (potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare) deţine funcţia de preşedinte a CNCD, hotărârea acestora va fi viciată.

În drept, îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, O.G. nr. 137/2000, Ordonanţa nr. 27/30.01.2002, art. 16 şi art. 51 alin. 4 din Constituţie, precum şi cele invocate în cuprinsul cererii şi cele de mai jos din Jurisprudenţa #### şi CCR, precum şi jurisprudenţa #### şi a CCR relevantă în cazul de faţă.

2. Întâmpinarea autorităţii pârâte – Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării:

Prin întâmpinarea formulată la data de 10.10.2023 (filele 148-156 vol. I dosar), pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicită instanţei:

– admiterea excepţiei tardivităţii şi respingerea plângerii ca fiind tardiv formulată;

– oportunitatea examinării admisibilităţii acţiunii judecătoreşti, circumscris stabilirii cadrului procesual pasiv (art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă).

Cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare formulată de reclamant împotriva hotărârii/soluţiei nr. 322/28.06.2023, pârâtul arată că potrivit art. 20 alin. 9 şi 10 din O.G. nr. 137/2000 republicată, coroborat cu art. 6 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, hotărârile emise de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ în termen de 15 zile.

Învederează că acest termen este unul de procedură, şi este definit ca fiind intervalul de timp înlăuntrul căruia trebuie îndeplinit un anumit act de procedură, bunăoară acţiunea în anulare. În acest sens, arată că Hotărârea C.N.C.D. contestată a fost transmisă reclamantului în data de 04.08.2023.

Menţionează că în cuprinsul hotărârii contestate este indicată calea de atac şi anume „Prezenta hotărâre poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare şi Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ” înţelegând astfel că reclamantul avea obligaţia legală de a contesta în termen de 15 zile conform legii, întrucât calea de atac este expres stipulată în cele două acte normative amintite anterior.

##### că de asemenea, în „nota” regăsită în cuprinsul hotărârii se specifică: „Hotărârile emise de Colegiul Director al CNCD potrivit prevederilor legii şi care nu sunt atacate în termenul legal, potrivit O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare şi Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, constituie de drept titlu executoriu.”

Aminteşte instanţei de judecată faptul că reclamantul a contestat actul administrativ-jurisdicţional la instanţa competentă material şi teritorial, respectiv instanţa de contencios administrativ în data de 24.08.2023, depăşind termenul imperativ stipulat de actele normative indicate mai sus.

Astfel, arată că potrivit art. 185 alin. 1 Cod procedură civilă, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afara de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedura făcut peste termen este lovit de nulitate.

Acestea fiind spuse, solicită instanţei de judecată să admită excepţia, respectiv să respingă acţiunea reclamantului ca tardiv formulată.

În continuare, pârâtul arată faptul că în jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, cât şi a Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie se statuează indubitabil faptul că actul administrativ-jurisdicţional emis de C.N.C.D. se contestă la secţia de contencios administrativ competentă în termen de 15 zile.

Totodată, consideră că faţă de această chestiune de drept desluşită de instanţele de judecată, se aplică prezumţia puterii de lucru judecat, ceea ce impune instanţei consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

În acest context, prezintă extras din Jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, respectiv din Sentinţa Civilă nr. ###/2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. #### din 28.05.2009, Sentinţa Civilă nr. ####/16.06.2009, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. ###/03.02.2010, Sentinţa Civilă nr. ####/29.09.2009, Sentinţa Civilă nr. ####/14.10.2009, Sentinţa Civilă nr. ####/10.11.2009.

Totodată, prezintă extras din Jurisprudenţa Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie, respectiv din: Decizia nr. ####/28.05.2009, Decizia nr. ###/03.10.2010.

În argumentarea oportunităţii examinării admisibilităţii acţiunii judecătoreşti, circumscris stabilirii cadrului procesual pasiv, învederează instanţei de judecată faptul că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, acesta a solicitat anularea hotărârii nr. 322/28.06.2023, aceasta având la bază petiţia nr. 6168/08.09.2022 prin care petentul a solicitat, în contradictoriu cu reclamatul de discriminare, să se constate că acesta a încălcat dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 republicată.

Astfel, actul administrativ-jurisdicţional a cărui anulare se solicită, a fost adoptat de către instituţia pârâtă cu privire la o posibilă conduită discriminatorie de care au fost acuzaţi reclamatul de discriminare, acesta deţinând calitatea procesuală pasivă în cadrul procedurii admistrativ-jurisdicţionale prevăzută de O.G. nr. 137/2000 republicată.

##### că în cadrul procedurii a citat atât petentul cât şi persoana reclamată de discriminare, solicitându-le puncte de vedere, iar hotărârea contestată a fost emisă în contradictoriu cu toate părţile vizate.

##### în vedere că reclamatul de discriminare a avut calitate pasivă în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale derulate în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pârâtul apreciază că este firesc ca acesta să poată participa şi în faţa instanţei de judecată unde se discută legalitatea hotărârii pronunţate, favorabilă acestuia.

Învederează că actualul reclamant nu s-a conformat rigorilor impuse de conturarea corectă a cadrului procesual, prin cererea de chemarea în judecată şi a persoanei împotriva căreia s-ar răsfrânge efectele hotărârii judecătoreşti, pentru a da acesteia posibilitatea de a-şi formula apărări. Or, soluţionarea pricinii fără conturarea corectă a cadrului procesual, din voinţa reclamantului, nu ridică o problemă de o eventuală inopozabilitate a hotărârii, ci ar conduce la situaţia ca instituţia pârâtă să fie obligată să se supună hotărârii judecătoreşti, în condiţiile în care beneficiarul actului nu a fost chemat în judecată pentru a-şi face apărările pe care le consideră de cuviinţă.

Solicită instanţei să reţină că instituţia pârâtă nu solicită introducerea în cauză a reclamatului de discriminare. Tot în acest sens, arată că instanţa de judecată nu poate introduce din oficiu terţi în proces, părţile iniţiale având dreptul să hotărască dacă se vor judeca sau nu în contradictoriu şi cu persoanele indicate de instanţă.

Or, dacă actualul reclamant nu este de acord cu introducerea în cauză a persoanelor indicate de instanţă, terţii nu pot deveni parte în proces însă, în măsura în care o atare introducere era necesară, instanţa va trebui să respingă acţiunea, ca inadmisibilă, fără a se pronunţa asupra temeiniciei sale.

Prin urmare, dacă reclamantul nu solicită conturarea adecvată a cadrului procesual pasiv, în mod concret, instanţa trebuie să respingă acţiunea ca inadmisibilă, tocmai pentru considerentul că aceasta trebuie soluţionată într-un cadru procesual distinct.

Ca atare, opiniile expuse nu au caracterul unei cereri de introducere în cauză, în sensul art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, ci argumentează doar necesitatea respingerii ca inadmisibilă a cererii, în lipsa unei conduite procesuale adecvate a reclamantului.

Prin urmare, întrucât în cauză avem de a face cu un act administrativ-jurisdicţional (hotărârea CNCD) atacat în contencios, se impune ca părţile litigante să fie aceleaşi cu cele din procedura administrativă jurisdicţională derulată în faţa CNCD, pentru respectarea principiilor contradictorialităţii, dreptului la apărare, aflării adevărului şi echităţii procedurii.

In lumina celor învederate, solicită instanţei să se aplece asupra art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, punând în vedere reclamantului obligaţia conturării cadrului procesual pasiv, în sens contrar impunându-se calificarea acţiunii ca inadmisibilă şi respingerea în consecinţă, pentru argumentele învederate mai sus.

În drept, îşi întemeiază prezenta întâmpinare pe dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă.

3. Precizarea de acţiune a reclamantului din 31.10.2023:

La data de 31.10.2023, reclamantul a formulat „completare de acţiune şi răspuns la întâmpinare” (filele 2-7 vol. II dosar) prin care înţelege să completeze capătul 2.2 din cererea de chemare în judecată şi să adauge petite în sensul solicitării unor daune morale în cuantum de 10.000 lei şi a constatării nelegalităţii funcţionării pârâtului.

Astfel, prin completarea de acţiune înregistrată la data de 31.10.2023, reclamantul a modificat capetele de cerere iniţiale, solicitând:

1. anularea în tot a Hotărârii nr. 322/28.06.2023 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, pe cale de consecinţă,

#### în principal, constatarea şi sancţionarea contravenţiei prevăzută de art. 10 lit. f şi h şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 săvârşită în perioada 24.08.2022-25.08.2022 de către operatorul economic ###### ### S.R.L., şi obligarea părţii care a săvârşit fapta să publice în mass-media un rezumat al hotărârii prin care se constatată săvârşirea contravenţiei, iar

#### în subsidiar, obligarea pârâtului de a desfăşura o investigaţie efectivă şi de a emite o hotărâre legală, în conformitate cu prevederile legale şi stabilirea unui termen pentru soluţionare;

3. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată;

4. să se constate nelegalitatea funcţionării pârâtului;

5. obligarea pârâtului la plata sumei de 10 000 lei reprezentând prejudiciul moral.

Cu privire la pct. 2.2, apreciază că în cazul în care instanţa va obliga pârâtul să desfăşoare o investigaţie efectivă şi să emită o hotărâre legală, se impune şi stabilirea unui termen de soluţionare, pentru a nu se mai afla în situaţia unui refuz din partea pârâtului şi a fi nevoit să introducă o nouă acţiune în justiţie.

Referitor la nelegalitatea funcţionării pârâtului, arată că este cauzată atât de faptul că funcţionează contrar Deciziei nr. ## din 22 februarie 2023 a Curţii Constituţionale, aşa cum a arătat în cererea de chemare în judecată, dar şi datorită stării de imparţialitate şi incompatibilitate a preşedintelui acesteia.

Apreciază că în cazul în care la luarea hotărârii va fi parte şi preşedintele Consiliului, aceasta va fi nelegală, atât pentru motivele indicate în cererea de chemare în judecată, cât şi pentru că Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, interzice înalţilor funcţionari publici să facă parte din cadrul unui partid politic, sub sancţiunea destituirii (art. 98 alin. 3). Conform art. 22 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 preşedintele Consiliului are rang de secretar de stat, fiind interzis ca acesta să facă parte dintr-un partid politic, însă acesta face parte din UDMR, conform înscrisurilor depuse la dosar (CV-ul acestuia).

Reclamantul consideră că, atâta timp cât C.N.C.D. refuză să îndeplinească cerinţele Deciziei nr. ## din 22 februarie 2023 a Curţii Constituţionale, şi refuză să lămurească starea de profundă incompatibilitate şi imparţialitate a preşedintelui acesteia (dl. ######## ##### ######) în conformitate cu dispoziţiile Codului administrativ – O.U.G. nr. 57/2019, a Legii nr. 161/2003 (art. 98 alin. 3), precum şi a Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative), orice hotărâre emisă de acesta este nelegală.

Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 41/22.02.2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 227/20.03.2023, prin care s-a admis sesizarea de neconstituţionalitate, constatându-se că Hotărârea Parlamentului României nr. 35/2022 privind numirea a doi membri în Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este neconstituţională. Conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial nr. 767/31.10.2003, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. Prin urmare, începând cu data 20 martie 2023, Hotărârea Parlamentului României nr. 35/2022 privind numirea a doi membri în Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării se suspendă de drept, urmând să-şi înceteze efectele juridice începând cu data de 4 mai 2023, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.

Susţine că CNCD nu şi-a respectat nici Codul de conduită al salariaţilor din cadrul CNCD (aprobat prin Ordin nr. 151/2020), unde sunt menţionate câteva principii şi valori, care nu se regăsesc şi în adoptarea hotărârii contestate, cum sunt: imparţialitate, obiectivitate, responsabilitate, supremaţia Constituţiei şi a legii etc., principii care se regăsesc şi în Codul administrativ – O.U.G. nr. 57/2019 precum şi în Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, invocă art. I alin. (3) din Constituţia României şi art. 58, 61, 72 şi 1381 Cod civil.

Totodată, invocă art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 şi Decizia nr. ### din 12 mai 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Învederează că în data de 06.09.2022 a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu petiţia înregistrată sub nr. 6168/08.09.2022, formând astfel dosarul nr. 626/2022, prin care a solicitat, în temeiul O.G. nr. 137/2000, constatarea şi sancţionarea contravenţiei prevăzută de art. 10 lit. f şi h şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, săvârşită în perioada 24.08.2022 – 25.08.2022 de către operatorul economic ###### ### S.R.L., considerând că prin faptele descrise în petiţie şi în cererea de chemare în judecată a fost discriminat. Observând că deşi se împlinise termenul de 120 de zile în care trebuia adoptată şi comunicată hotărârea Colegiului Director de soluţionare a sesizării, la data de 28 februarie 2023 a solicitat pârâtului să adopte o hotărâre, în cazul în care nu a fost adoptată şi să-i comunice hotărârea adoptată în dosarul nr. 626/2022, petiţia cu nr. 6168/08.09.2022, fiind depăşit termenul legal de 90 de zile (art. 20 alin.7). La data de 14.03.2023 i s-a răspuns că termenul de 90 de zile este unul de recomandare şi că, datorită încărcăturii de dosare, nu i se poate oferi un termen de soluţionare. Potrivit datelor menţionate de către membrii Colegiului Director în declaraţiile de avere şi de interese, aceştia sunt implicaţi în diverse activităţi atât remunerate cât şi neremunerate, iar încărcătura de dosare este de 19 dosare/membru colegiu director (până în prezent pentru anul 2023).

Reclamantul mai arată că potrivit dispoziţiilor din O. G. 137/2000, pârâtul era obligat să desfăşoare o investigaţie la sediul operatorului reclamant, iar concluziile acestei inspecţii trebuia să se regăsească în motivarea hotărârii pe care aceasta urma să o pronunţe conform art. 19 alin. (1) lit. (c) şi art. 20 alin. (5) şi (6) din O.G. nr. 137/2000; în schimb, pârâtul refuză să realizeze o astfel de investigaţie şi decide să-şi însuşească apărările formulate de către operatorul economic şi, în plus, prin conţinutul Hotărârii nr. 322/28.06.2023, pct. 24, pârâtul precizează faptul că, dacă eşti un vorbitor doar de limba română şi doreşti să urmăreşti programe TV în limba oficială a acestei ţări, ar trebui să plăteşti pentru acest privilegiu (făcând trimitere în acest sens către platformele de streaming TV). Prin urmare, consideră că Hotărârea nr. 322/28.06.2023 este dată cu încălcarea Deciziei nr. ## din 22 februarie 2023 a Curţii Constituţionale privind numărul minim de membrii ai Colegiului Director licenţiaţi în ştiinţe juridice (art. 23 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 şi art. l alin. (3) şi (5) din Constituţie). Preşedintele CNCD este ales de membrii Colegiului Director, dar în conţinutul Hotărârii nr. 542/2020 nu sunt precizate şi persoanele care au fost prezente la presupusa sesiune de vot, nu există un proces verbal de şedinţă, un regulament/procedură de alegere a preşedintelui CNCD. Conform documentelor intitulate „declaraţie de interese” pentru perioada ######### şi prezentate pe pagina web a CNCD, în cazul preşedintelui pârâtului se precizează faptul că acesta este membru al unui partid politic. Unele dintre obiectivele acestui partid politic sunt neconstituţionale, acestea fiind desprinderea teritoriilor din ####### unde populaţia majoritară este de etnie maghiară şi discriminarea cetăţenilor aflaţi în minoritate în aceste teritorii (inclusiv a cetăţenilor români vorbitori numai de limbă română). Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, interzice înalţilor funcţionari publici să facă parte din cadrul unui partid politic, sub sancţiunea destituirii (art. 98 alin.3). Conform art. 22 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 preşedintele Consiliului are rang de secretar de stat, fiind interzis ca acesta să facă parte dintr-un partid politic. Informaţiile menţionate de către preşedintele autorităţii pârâte în declaraţia de interese nu sunt unele clare. Nu se poate identifica în concret care sunt atribuţiile acestuia în cadrul unei Asociaţii, dacă este remunerat, respectiv cine sunt finanţatorii şi care sunt obiectivele acesteia. Consider că atitudinea pârâtului cu privire la petiţia cu care a fost sesizată este una părtinitoare.

În ceea ce priveşte daunele morale, arată reclamantul că prejudiciul cauzat a fost consecinţa faptei ilicite. Astfel, din cauza atitudinii de indiferenţă, de încălcare a drepturilor de către autorităţile statului care aveau obligaţia legală de a cerceta amănunţit cele reclamate, în condiţii de legalitate şi imparţialitate, i-a fost cauzată o stare de stres, de supărare, angoasă şi frustrare, a suferit un sentiment de neajutorare, de neputinţă din cauza negării manifeste, prin toate mijloacele a drepturilor sale.

Invocă Decizia nr. #### din 9 iulie 2009 pronunţată în recurs, pronunţată de Secţia penală a Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, precum şi Decizia nr. #### din 11 februarie 2011 pronunţată de Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie, Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală.

Susţine că odată stabilită fapta ilicită, respectiv că C.N.C.D. a refuzat nejustificat să răspundă petiţiei în termenul legal, lipsa realizării unei investigaţii efective, nu a dat dovadă de imparţialitate, de transparenţă, a tratat cu indiferenţă reclamaţia depusă, agravându-i sentimentul de nelinişte, de afectare a demnităţii, refuză să respecte decizia CCR şi legile în vigoare, încălcându-i drepturile, reclamantul apreciază că acordarea daunelor morale este în concordanţă şi cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât evenimentele în cauză au antrenat ingerinţe grave în drepturile sale, ceea ce se constituie într-un prejudiciu moral.

Precizează că prejudiciul moral suferit rezultă cu prisosinţă din situaţia de fapt expusă, şi anume din faptul că era în aşteptarea unei decizii legale, însă activitatea pârâtului se desfăşoară în mod nelegal, contrar Constituţiei, iar deciziile acesteia sunt părtinitoare şi nelegale, nemotivate, neîntemeiate.

Nu contestă că în cazul daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor, însă, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată prin invocarea unei imposibilităţi de stabilire a unei corespondenţe exacte între cuantumul acestei despăgubiri şi gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să-l repare.

În opinia reclamantului, conduita pârâtului, contrară prevederilor legale, a cauzat un prejudiciu constând în lipsirea efectivă a sa de drepturile prevăzute de legislaţia din domeniul protecţiei nediscriminării, iar răspunderea acestuia derivă din obligaţia de garanţie şi de respectare a legilor.

Cu titlu de practică în sensul acordării daunelor morale de către instanţa de contencios administrativ indică: I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. #### din 14 septembrie 2005.

4.Chemarea în judecată a societăţii ###### ### S.R.L.:

Prin precizarea de acţiune depusă la termenul de judecată din 1.11.2023 (fila 15 vol. II dosar), reclamantul a arătat că înţelege să cheme în judecată în calitate de pârâtă, şi persoana cercetată – S.C. ###### ### S.R.L.

5. Întâmpinarea pârâtei ###### ### S.R.L.:

Prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ###### ###### ######, pârâta ###### ### S.R.L. solicită instanţei:

– admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, raportat la pretenţiile reclamantului inserate în cuprinsul pct. 4 din completarea de acţiune din data de 31.10.2023;

– respingerea petitelor nr. l şi 2 din cererea introductivă ca fiind rămase fără obiect;

– respingerea capătului de cerere nr. 2.1 din completarea de acţiune ca inadmisibilă;

– respingerea capătului de cerere nr. 2.2 din completarea de acţiune ca netemeinică şi nelegală;

– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, raportat la solicitarea reclamantului privind obligarea sa la plata unei despăgubiri morale în cuantum de 10.000 lei, pârâta ###### ### S.R.L. susţine că necesitatea judecării unui astfel de litigiu în contradictoriu şi cu o terţă persoană, se impune în situaţiile în care aceasta este beneficiara actului. O trăsătură fundamentală a actului administrativ, reprezintă aceea că actul este emis în realizarea puterii publice şi, prin urmare, este unul obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intră sub incidenţa dispoziţiilor sale iar, opozabilitatea sa ## ####### ## ## #### ######## ##### #### ######## ## ## #######.

Cu alte cuvinte, examinarea legalităţii şi temeiniciei unui act administrativ individual adresat unui alt subiect de drept decât reclamantul, se impune a fi efectuată în contradictoriu nu doar cu autoritatea emitentă ci şi cu beneficiarul direct al actului, întrucât este obligatoriu ca, prin simetrie cu caracterul acrului verificat, soluţia instanţei să fie una opozabilă tuturor subiectelor de drept interesate.

##### pârâta că, în speţă, nu are calitate de beneficiar al actului administrativ emis – Hotărârea nr. ###### ## #### a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, această hotărâre fiind emisă în soluţionarea unei petiţii formulate împotriva pârâtei; or, în asemenea condiţii, în opinia pârâtei, societatea poate fi introdusă în prezenta cauză pentru opozabilitate, însă nu poate avea calitate procesual-pasivă la eventuale pretenţii izvorâte din nemulţumirile reclamantului faţă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Conform celor arătate de către reclamant, prejudiciul moral i s-a cauzat ca urmare a faptei ilicite săvârşite de către instituţia pârâtă, constând din refuzul acesteia de a realiza investigaţia şi de a adopta o decizie la sesizarea formulată.

Totodată, se arată în cuprinsul cererii modificatoare că, din cauza afirmativei atitudini de indiferenţă a autorităţii statului, care avea obligaţia legală de a cerceta amănunţit cele reclamate, în condiţii de legalitate şi imparţialitate, reclamantului i s-a cauzat „o stare de stres, de supărare, angoasă şi frustrare”.

#### de cele de mai sus, apreciază pârâta că nu poate avea calitate procesual pasivă raportat la solicitările reclamantului privind plata unei despăgubiri morale în cuantum de 10.000 lei, motiv pentru care solicită respingerea acestui capăt de cerere ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate.

Cu privire la solicitarea reclamantului privind constatarea şi sancţionarea de către instanţa de judecată a contravenţiei prevăzută de art. 10 literele f, h şi art.15 din O.G. nr. 137/2000, săvârşită de către societatea pârâtă în perioada 24.08.2022 – 25.08.2022, pârâta ###### ### S.R.L. invocă prevederile art. 16 din O.G. nr. 137/2000, şi arată că raportat la conţinutul acestora, instituţia pârâtă din prezenta cauză este singura care poate proceda la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de O.G. nr. 137/2000, instanţa de judecată, învestită cu o plângere împotriva hotărârii Consiliului director, având competenţa de a verifica legalitatea acestui act.

#### de cele de mai sus, apreciază că cererea reclamantului ca instanţa de judecată să constate şi să sancţioneze afirmativa faptă contravenţională săvârşită de societatea pârâtă, este inadmisibilă.

Totodată, apreciază că Hotărârea nr. 322/28.06 2023 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este temeinică şi legală.

În argumentare, arată că potrivit prevederilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, sesizat de către o persoană care se consideră discriminată, va efectua demersurile necesare în vederea stabilirii existenţei discriminării, cu citarea părţilor. În situaţia în care CNCD va aprecia că relativ la starea de fapt prezentată se poate presupune existenţa unei discriminări, va proceda la efectuarea de investigaţii, inclusiv la sediul societăţii.

Petiţiile urmează a fi soluţionate de către CNCD printr-o hotărâre care urmează a fi comunicată atât petentului cât şi persoanei reclamate, în termen de 30 de zile de la adoptare.

Învederează că instituţia pârâtă din prezenta cauză, prin hotărârea atacată, a constatat că primul capăt de cerere al reclamantului, legat de condiţiile de cazare oferite de către societate nu cade sub incidenţa O.G. nr. 137/2000, nefiind considerată o faptă discriminatorie.

Susţine pârâta că legalitatea şi temeinicia acestei soluţii rezultă în principal din prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora „prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categoric socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.

Or, condiţiile de cazare pe care le-a sesizat reclamantul vizau împrejurarea că realitatea prezentată de societate pe paginile de internet, referitoare la mărimea camerelor, mărimea băii şi tipul balconului, nu corespundeau condiţiilor reale de cazare, însă erorile strecurate în cuprinsul ofertelor de pe internet sau nemulţumirea clientului privind dimensiunile camerei, nu reprezintă practici care dezavantajează anumite persoane sau categorii de persoane.

##### că, mai mult, societatea a fost sancţionată de ANPC pentru aspectele sesizate de către reclamant, astfel cum rezultă din cuprinsul Procesului verbal nr. ########## ## #022.

Totodată, pentru a evita crearea de neplăceri pentru clienţii săi în viitor, toate camerele cu balcon franţuzesc, inclusiv cele ocupate de către reclamant, au fost incluse în categoria camerelor fără balcon şi, de asemenea, a procedat la restituirea contravalorii serviciilor de cazare cumpărate de reclamant, astfel cum rezultă din Extrasul de cont nr. ###### ## ####. Singurul impediment în restituirea imediată a sumelor achitate a constat în faptul că reclamantul a achitat contravaloarea serviciilor cu tichete de vacanţă.

În asemenea condiţii, apreciază că în mod corect autoritatea pârâtă a apreciat că nu este competentă a verifica aspectele anterior prezentate.

Cu privire la solicitarea reclamantului privind luarea măsurilor care se impun împotriva societăţii pentru disponibilitatea a peste 60% din canalele TV în limba maghiară, arată că în localitatea Sovata, până în anul 2022 a existat un sigur prestator de servicii de televiziune, respectiv #### ############# S.R.L., diferit de Digi cunoscut pe plan naţional; precizează că acest prestator oferă canale române şi maghiare, fiind singura sa opţiune la momentul deschiderii hotelului însă, pentru a oferi condiţii cât mai bune clienţilor săi, a cumpărat televizoare Smart în fiecare cameră cu aplicaţiile Youtube, Netflix, Voyo, Disney, HBO, pe care clientul le poate utiliza cu uşurinţă cu propriul user.

Prin urmare, apreciază că săvârşirea unei eventuale fapte discriminatorii nu poate fi reţinută în sarcina sa, pentru politica adoptată de către prestatorul de servicii de cablu TV.

Subliniază că şi în condiţiile prezentate de către reclamant, au existat 45 de canale de televiziune în limba română, ceea ce nu poate fi apreciată în nici un caz ca şi o încălcare a dreptului la acces la servicii publice în limba română.

#### de cele expuse, consideră că autoritatea pârâtă în mod corect a apreciat că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

În drept, îşi întemeiază întâmpinarea pe prevederile art. 205 Cod procedură civilă şi pe prevederile legale anterior indicate.

6. Concluziile scrise ale pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării:

Pentru termenul de judecată din data de 21.11.2023, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar concluzii scrise la „cererea de chemare în judecată” şi „completare de acţiune şi răspuns la întâmpinare” formulate de reclamant împotriva actului administrativ-jurisdicţional nr. 322/2023, emis de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin intermediul cărora solicită instanţei de judecată respingerea „acţiunii în anulare” ca neîntemeiată.

În prealabil, pârâtul a învederat faptul că nu mai susţine excepţia tardivităţii, având în vedere că reclamantul a dovedit că acţiunea formulată împotriva soluţiei CNCD a fost contestată în termenul legal.

De asemenea, având în vedere că reclamantul s-a conformat rigorilor impuse de conturarea corectă a cadrului procesual pasiv prin solicitarea expresă de introducere în cauză, în calitate de pârât, a reclamatului de discriminare, pârâtul conchide că examinarea admisibilităţii acţiunii judecătoreşti, circumscris stabilirii cadrului procesual pasiv de către onorata instanţă de judecată, a devenit superfluă.

Referitor la excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării, invocată de reclamant, pârâtul învederează faptul că prin întâmpinarea comunicată cu nerespectarea termenului de 25 de zile, s-a solicitat „oportunitatea examinării admisibilităţii acţiunii judecătoreşti, circumscris stabilirii cadrului procesual pasiv” (chestiune pe care înţelege să nu o mai susţină), care nu poate îl privită decât ca pe o „chestiune” ordine publică.

##### că a solicitat instanţei să pună în vedere apărătorului ales de a se conforma rigorilor impuse de conturarea corectă a cadrului procesual, obligaţia conturării cadrului procesual pasiv fiind o „chestiune” de ordine publică, prin chemarea în judecată şi a persoanei împotriva căreia s-ar răsfrânge efectele hotărârii judecătoreşti, mai exact a beneficiarului hotărârii C.N.C.D., pentru a da acestuia posibilitatea de a-şi formula apărări, în acest sens această solicitare având la bază prevederile art. 13 şi art. 14. Cod procedură civilă, art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin urmare, în contradicţie totală cu susţinerile apărătorului ales, pârâtul apreciază că în mod corect, la primul termen de judecată, instanţa de judecată a reţinut că a fost invocată „oportunitatea examinării admisibilităţii acţiunii judecătoreşti, circumscris stabilirii cadrului procesual pasiv” de către pârât, că nu se poate constata decăderea pârâtului în ceea ce priveşte invocarea unei „chestiuni” de ordine publică, şi a pus-o în discuţia reclamantului, prin apărător ales, cu respectarea principiului contradictorialităţii.

##### că, mai mult, în speţă, din punct de vedere juridic în cazul admiterii sancţiunii pentru nedepunerea întâmpinării, respectiv decăderea pârâtului CNCD din dreptul de a depune probe şi de a invoca excepţii, reclamantul nu va obţine niciun avantaj.

Prin urmare, solicită instanţei să reţină că decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, deoarece nu a depus întâmpinarea în termenul prevăzut de Codul de procedură civilă, nu echivalează cu suprimarea dreptului la apărare, aşa cum în mod absolut eronat susţine apărătorul ales al reclamantului.

În concluzie, având în vedere că reclamantul real al demersului, în cazul admiterii, nu va avea vreun avantaj, solicită instanţei de judecată respingerea sancţiunii pentru nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege.

Cu privire la criticile reclamantului pentru nelegalitatea hotărârii nr. 322/28.06.2023 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pârâtul arată următoarele:

Referitor la prima critică a hotărârii atacate, care vizează compunerea Colegiului director, pârâtul invocă art. 23 alin. 4 din O.G. nr. 137/2000, şi arată că condiţia ca două treimi dintre membrii în colegiului să fie licenţiaţi în studii juridice este impusă strict în ceea ce priveşte numirea acestora, nu şi în ceea ce priveşte cvorumul necesar adoptării hotărârilor CNCD, această interpretare fiind confirmată de dispoziţiile art. 23, alin. 3 lit. b din O.G. nr. 137/2000 care prevăd în mod expres condiţia de numite ca membru al Colegiului director al CNCD de deţinerea studiilor superioare (în genere, nu a studiilor juridice) absolvite cu diplomă de licenţă, ceea ce atestă fără dubiu că exercitarea atribuţiilor acestei funcţii, inclusiv a celei de adoptare a hotărârilor, nu este condiţionată de deţinerea studiilor juridice.

Referitor la adoptarea soluţiei CNCD, aminteşte că prevederile art. 75 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor în cadrul CNCD permit adoptarea hotărârilor cu votul favorabil a cel puţin 5 membri (alin. 3).

Participarea membrilor Colegiului director al CNCD care nu deţin studii juridice la adoptarea soluţiilor CNCD se face cu respectarea drepturilor legale ale acestor membri, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. 4, alin. 7, art. 23 alin. 3 lit. b şi art. 23 alin. 4 din O.G. nr. 137/2000.

Prin urmare, susţine pârâtul că este cel puţin nefondată, dacă nu şi ofensatoare în mod gratuit, susţinerea în sensul că doar acei membri cu studii juridice ar fi îndreptăţiţi să analizeze faptele de discriminare, respectiv să adopte hotărâri în acest sens.

Referitor criticii reclamantului privind nerespectarea termenului de adoptare, respectiv art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000, pârâtul solicită instanţei să constate că termenul prevăzut de acest text de lege este un termen de recomandare a cărui nerespectare poate atrage sancţiunea nulităţii numai în măsura în care se aduce subiectului de drept o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.

Or, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada unei asemenea vătămări care să fie generată de nerespectarea termenului pus în discuţie. Mai mult, în ceea ce priveşte natura juridică a termenului utilizat de legiuitorul naţional în textul art. 20 alin. 7 se reţine, fără putere de tăgadă, că în lipsa unei calificări juridice exprese şi a unei sancţiuni pentru nerespectarea acestui termen, calificarea naturii juridice a acestuia trebuie să plece de la raţiunea instituirii şi eventual a dreptul subiectiv al reclamantului care ar putea fi afectat de această încălcare a termenului de adoptare.

Astfel, activitatea CNCD este o activitate administrativ-jurisdicţională de investigare şi sancţionare administrativă a cazurilor şi situaţiilor în care se constată discriminării, sens în care instituirea unor astfel de termene are menirea de a dinamiza şi eficientiza acest tip de activitate.

Solicită astfel instanţei să constate că în prezenta cauză depăşirea termenului prevăzută de textul normativ indicat nu este de natură să afecteze nici legalitatea, cu atât mai puţin temeinicia soluţiei/hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În acest sens, indică Decizia nr. ####/23.06.2017 pronunţată în dosar ####/2/2034 care a statuat că „termenele prevăzute de textele de lege mai sus citate (art. 20 alin 7 şi alin. 8 din O. G. 137/2000) sunt termene de recomandare a căror nerespectare pot atrage sancţiunea nulităţii numai în măsura în care se aduce subiectului de drept o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului”.

În ceea ce priveşte nemulţumirile recurentului referitoare la nerespectarea condiţiilor de formă la adoptarea soluţiei/hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pârâtul solicită instanţei să constate că acestea sunt neîntemeiate.

În acest sens, arată că O.G. nr. ######## # prin care se stabileşte cadrul legal pentru prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare – în dispoziţiile sale referitoare la răspunderea contravenţională, are caracter de normă specială în raport de O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materia dreptului contravenţional.

Or, susţine autoritatea pârâtă, sub acest aspect este de observat că prin adoptarea O.G. nr. 137/2000 legiuitorul a înţeles să deroge de la dreptul comun sub mai multe aspecte, respectiv, forma actului, conţinutul său, procedura de adoptare şi de contestare, astfel că în această privinţă sunt aplicabile în exclusivitate dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, nefiind de admis modelul de interpretare propus de reclamant prin utilizarea combinată sau selectivă a unor norme cu acelaşi obiect de reglementare din cele două acte normative.

Analizând conţinutul hotărârii CNCD, pârâtul solicită instanţei să reţină că actul administrativ-jurisdicţional răspunde exigenţelor formale prevăzute de lege, fiind descrisă complet fapta de discriminare imputată reclamatului de discriminare, precum şi calea de atac si termenul în care aceasta se poate exercita.

Or, norma specială, spre deosebire de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, nu prevede cerinţa indicării instanţei competente să judece acţiunea în anulare a actului administrativ-jurisdicţional emis, însă dincolo de lipsa caracterului imputabil al unei astfel de omisiuni, trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi O.G. nr. 137/2000 permite cu uşurinţă identificarea instanţei competente să judece prezenta acţiune în anulare, cât şi termenul în care aceasta se poate exercita.

Astfel, potrivit art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii, respectiv a Legii nr. 554/2004, iar alin. 10 al aceluiaşi articol, din acelaşi act normativ, prevede că hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.

#### de cele arătate, solicită instanţei să reţină că, deşi hotărârea contestată nu menţionează formal calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, aceste menţiuni nu sunt prevăzute sub sancţiunea expresă a nulităţii, iar în speţă reclamantul a formulat contestaţie în termen legal, adresând-o instanţei competente, ceea ce dovedeşte că absenţa prevederilor referitoare la calea de atac şi termenul de exercitare a fost lipsită de consecinţe sub aspectul drepturilor procesuale ale reclamantului.

Mai mult, arată că nulitatea reglementată prin Legea nr. 554/2004 este o nulitate specială de drept administrativ, cu regim juridic specific, distincţia operată de dreptul civil referitoare la nulităţi absolute şi nulităţi relative nefiind aplicabilă în această materie.

În consecinţă, în opinia autorităţii pârâte, nemulţumirile reclamantului privind nerespectarea de către hotărârea CNCD a unor cerinţe de formă, de conţinut, de înştiinţare şi/sau de prescripţie impuse de către O.G. nr. 2/2001 nu au o bază legală în condiţiile în care acest act normativ nu este aplicabil, iar hotărârea/soluţia în cauză respectă exigenţele impuse de art. 20 alin. (7), (8), (9), (10) din O.G. nr. 137/2000.

Referitor la susţinerea reclamantului conform căreia „nu există o motivare a hotărârii”, contrar acestei afirmaţii, pârâtul susţine că hotărârea/soluţia CNCD nu trebuie să fie „completă, clară şi adecvată”, ci doar motivată, argumentarea acesteia fiind în acord cu prevederile aplicabile actului administrativ-jurisdicţional emis de CNCD.

Conchide că obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului în conduita administraţiei publice menită, pe de o parte, să permită destinatarilor unei decizii administrative/administrativ-jurisdicţionale să-i cunoască şi să-i evalueze temeiurile şi efectele şi, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Raportându-ne la nemulţumirea reclamantului, pârâtul consideră că, din prea mult subiectivism, acesta nu poate să-i cunoască şi să-i evalueze temeiurile şi efectele.

Pe de altă parte, având în vedere întinderea competenţei materiale a instanţei judecătoreşti, pârâtul consideră că hotărârea sus menţionată satisface exigenţele motivării în fapt şi în drept, in sensul în care instanţa de judecată poate exercita controlul de legalitate şi netemeinicie a actului supus judecăţii.

Mai mult, învederează că nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă un anumit conţinut al hotărârii, clauzele [inclusiv motivarea actului administrativ – jurisdicţional la un înalt grad academic (completă, clară şi adecvată), aşa cum îşi doreşte reclamantul] pe care aceasta ar trebui să le cuprindă sub sancţiunea nulităţii.

În concluzie, pârâtul susţine că a expus argumente de fapt şi de drept care au determinat soluţia de respingere a petiţiei în cauza dedusă judecăţii, soluţia/hotărârea CNCD conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în acţiunea în anulare.

Cu privire la critica reclamantului în sensul că autoritatea pârâtă nu a desfăşurat o investigaţie efectivă arată că, în vederea combaterii faptelor de discriminare, potrivit art. 19 din O.G. nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării exercită atribuţiile în următoarele domenii „c. investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare”, iar Colegiul Director al C.N.C.D. este un organul colegial, deliberativ şi decizional, responsabil pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege.

Totodată, Membrii Colegiului depun toate diligenţele necesare obţinerii de date şi informaţii suplimentare în sensul confirmării sau infirmării celor sesizate, utile în dosarele pe care le instrumentează şi de care sunt responsabili, înainte de dezbaterea cauzei în şedinţa Colegiului director.

De asemenea, arată că pentru o analiză judicioasă a cazurilor şi pentru luarea deciziilor în petiţiile primite, Colegiul Director dispune de măsuri administrative pentru a investiga cazurile, în urma cărora acesta constată existenţa sau nu a faptelor sesizate.

Atribuţia de investigare acordată CNCD-ului de către legiuitorul naţional trebuie citită şi înţeleasă ca pe un instrument care are ca scop confirmarea sau infirmarea celor petiţionate în raport exclusiv cu materialul probatoriu propus de către părţi.

Aşadar, rolul CNCD-ului nu poate depăşi funcţia celui care „ascultă” în mod echitabil părţile şi caută exclusiv adevărul în cadrul unei proceduri administrative în sensul îngăduirii părţilor să participe în mod activ şi just la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor lor în cursul soluţionării „procesului administrativ”.

În concluzie, având în vedere rolul şi scopul atribuţiei de investigare, respectiv de confirmarea sau infirmarea celor petiţionate în raport exclusiv cu materialul probatoriu propus de către părţi, pârâtul consideră că acest motiv de nulitate invocat de reclamant nu are un suport legal.

Pe fond, pentru a întări considerentele reţinute de Colegiul director în sensul neexistenţei discriminării, pârâtul indică instanţei reglementările legale referitoare la interzicerea discriminării, acestea fiind: art. 4 alin. 2 din Constituţia României, Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Directiva 2000/78/CE.

Cu privire la aplicarea prevederilor legale la speţa de faţă,pârâtul arată că, examinând situaţia din speţă în raport cu reglementările legale indicate anterior, ne raportăm şi la considerentele Deciziei Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2016 din 18 ianuarie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 223 din 25 martie 2016.

Totodată, raportat la elementele particulare ale petiţiei deduse soluţionării, nu se poate reţine un criteriu de discriminare, un raport de cauzalitate între criteriul relevat şi tratamentul diferit aplicat, precum şi adoptarea de măsuri care să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.

##### că din interpretarea dispoziţiilor legale reiese că, pentru stabilirea unei fapte de discriminare este necesară existenţa unor criterii bine definite care, în strânsă legătură de cauzalitate cu faptele reclamate, să conducă la concluzia că o persoană a fost supusă fără vreo justificare obiectivă unei forme de deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă faţă de alte persoane aflate în situaţii comparabile.

Susţine pârâtul că probele administrate în cauză nu sunt apte să demonstreze criteriul de discriminare utilizat de către persoanele reclamate, şi tratamentul discriminatoriu, mai exact poziţia de discriminare/inferioritate în care reclamantul s-a afla prin comparaţie cu persoane aflate în situaţii similare.

##### că în acest sens, instanţele de judecată din întreaga ţară au reţinut că: sintagma „orice alt criteriu” nu înseamnă lipsa criteriului, nu putem înţelege că fapta de discriminare ar putea exista fără un anumit criteriu, inexistenţa unui criteriu nu ar putea determina săvârşirea faptei de discriminare, acest lucru a fost implementat de către legiuitor pentru a putea face diferenţa clară intre discriminare şi alte fapte cum ar fi abuzul, calomnia sau insulta. ###### discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge din faptul că diferenţa de tratament este determinată de existenţa unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit indus şi criteriul interzis de lege.”

Astfel, consideră că motivul sau cauza tratamentului diferenţiat sunt determinate de un criteriu inerent, care este în mod expres prevăzut de legiuitor, într-o lista neexhaustivă, având în vedere că textul de lege prezintă într-o enumerare cu caracter determinat criteriile.

##### că, aşa cum au statuat instanţele de judecată, sintagma „orice alt criteriu” nu înseamnă lipsa criteriului, şi nu putem înţelege că fapta de discriminare ar putea exista fără un anumit criteriu, iar inexistenţa unui criteriu nu ar putea determina săvârşirea presupusei fapte de discriminare.

Ca atare, reţinând că pentru stabilirea unei fapte de discriminare este necesară existenţa unui criteriu determinat care duce la încălcarea unui drept constituţional, se constată că din susţinerile reclamantului nu se pot desprinde motive de nelegalitate şi/sau netemeinicie în ceea ce priveşte soluţia CNCD.

Sub acest aspect, învederează că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între fapta constând în condiţiile de cazare şi/sau existenţa programelor TV în limba maghiară peste 60% şi criteriul etnic al petentului, în sensul în care nu este cert faptul că reclamatul de discriminare ar fi acţionat în acest fel din cauza faptului că petentul este român.

Or, o atare faptă, deşi fiind percepută ca un tratament diferenţiat, nu se confundă cu o faptă de discriminare pe criteriul etnic, în absenţa dovezii legăturii de cauzalitate între faptă şi criteriul relevat, putând reprezenta, în ultima instanţă, un comportament abuziv.

În sens contrar, s-ar putea reţine că, în general, orice tratament diferenţiat la adresa reclamantului ar reprezenta o discriminare în legătură cu etnia acestuia, deşi nu ar exista dovezi care să certifice legătura de cauzalitate între tratamentul diferenţiat şi criteriul etnic.

În concluzie, constatarea neîndeplinirii unei condiţii, bunăoară una dintre cele identificate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în decizia nr. #/2016, respectiv existenţa unui raport de cauzalitate între criteriul de discriminare (criteriul etnic) şi tratamentul diferenţiat, scuteşte instanţa de la analiza celorlalte condiţii de antrenare a răspunderii pentru discriminare, fiind suficient pentru a se afirma că premisa acestei răspunderi nu există.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind despăgubirile (daunele morale în sumă de 10.000 lei), pârâtul subliniază că, chiar dacă s-ar anula actul administrativ, anularea acestuia nu creează premisele acordării daunelor în lipsa probării de către reclamant a condiţiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale în privinţa emitentului actului (fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu) şi, după caz, a răspunderii persoanelor care şi-au adus concursul la emiterea acrului – cum sugerează reclamantul prin solicitarea daunelor inclusiv de la membrii Colegiului director, persoane care au votat în sensul neconstatării discriminării, respectiv a respingerii petiţiei.

Susţine că reclamantul nu a probat niciunul dintre elementele răspunderii delictuale şi nici existenţa prejudiciului, cum nu a probat nici că i-ar fi fost afectată reputaţia, imaginea sau starea de sănătate, context în care solicită instanţei să respingă capătul de cerere privind despăgubirile solicitate.

În privinţa apărărilor formulate de reclamant referitor la „pasivitatea organului administrativ”, pârâtul conchide că acestea nu sunt de natură a afecta temeinicia şi legalitatea hotărârii CNCD (cu atât mai puţin relevarea premiselor de acordare a daunelor solicitate), pe de o parte pentru că nu constituie nulităţi procedurale care ar putea duce la invalidarea procedurii desfigurate în faţa CNCD, iar pe de altă parte, pentru că reprezintă chestiuni circumstanţiale care nu se pot încadra de fondul problemei, încercând să demonstreze prin argumente secundare şi nefondate caracterul neîntemeiat al hotărârii contestate, implicit acordarea daunelor morale solicitate.

#### de cele învederate, solicită instanţei să respingă acţiunea reclamantului şi să menţină ca temeinică şi legală Hotărârea C.N.C.D., având în vedere că aceasta a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

În drept, îşi întemeiază prezentele concluzii scrise pe dispoziţiile art. 383 Cod procedură civilă.

7. Aprecierea Curţii de Apel Timişoara:

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată următoarele:

#### Cu privire la obiectul litigiului, Curtea de Apel constată că în prezenta cauză, reclamantul – domnul ###### ###### ###### – a solicitat:

– anularea în tot a Hotărârii nr. 322/28.06.2023 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi pe cale de consecinţă:

– în principal, constatarea şi sancţionarea contravenţiei prevăzută de art. 10 lit. f şi h şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare – republicată, săvârşită în perioada 24.08.2022 – 25.08.2022 de către operatorul economic ###### ### S.R.L. şi obligarea părţii care a săvârşit fapta să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii prin care se constatată săvârşirea contravenţiei, iar

– în subsidiar, obligarea pârâtului de a desfăşura o investigaţie efectivă şi de a emite o hotărâre legală, în conformitate cu prevederile legale;

– obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin completarea de acţiune înregistrată la data de 31.10.2023 (filele 2-7 vol. II dosar), reclamantul a modificat capetele de cerere iniţiale, solicitând:

1. anularea în tot a hotărârii nr. 322/28.06.2023 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi pe cale de consecinţă,

#### În principal, constatarea şi sancţionarea contravenţiei prevăzută de art. 10 lit. f şi h şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare – republicată săvârşită în perioada 24.08.2022 – 25.08.2022 de către operatorul economic ###### ### S.R.L., cu sediul în localitatea Sovata, ###### ###### ### ## şi cu punctul de lucru #### ########, amplasat pe ###### ######## ### #/A din localitatea Sovata, 545500, ####### şi obligarea părţii care a săvârşit fapta să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii prin care se constatată săvârşirea contravenţiei, iar

3. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată,

4. să se constate nelegalitatea funcţionării pârâtului, ‘

5. obligarea pârâtului la plata sumei de 10 000 lei reprezentând prejudiciul moral.

#### în cazul în care instanţa va obliga pârâtul să desfăşoare o investigaţie efectivă şi să emită o hotărâre legală, reclamantul a solicitat stabilirea unui termen de soluţionare pentru a nu se mai afla în situaţia unui refuz din partea pârâtului şi a fi nevoit să introducă o nouă acţiune în justiţie.

Prin precizarea de acţiune din 1.11.2023 (fila 15 vol. II dosar), reclamantul a arătat că înţelege să cheme în judecată şi pârâta ###### ### S.R.L.

7.2 Cu privire la starea de fapt, instanţa reţine că reclamantul – domnul ###### ###### ###### – a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin petiţia înregistrată la C.N.C.D. sub nr. 6168/8.09.2022 (fila 37 vol. I dosar, petiţie ataşată la 34-35 şi 158-160 vol. I dosar).

Conform celor menţionate în petiţie şi în cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că la data de 20.08.2022 a rezervat două camere la unitatea de cazare #### ######## din ##### Sovata, prin intermediul platformei de turism digital booking.com, prin aplicaţia de mesagerie a platformei fiind asigurat de realitatea condiţiilor prezentate şi de punerea la dispoziţie a unor camere conform solicitărilor sale. Cu toate acestea, la sosirea la unitatea de cazare a constatat că, în realitate, condiţiile de cazare erau improprii, şi a reclamat imediat neajunsurile sesizate. Susţine că recepţionerul nu a manifestat niciun fel de regret pentru faptul că a fost minţit şi păcălit să cumpere nişte servicii de cazare fictive şi că era totuşi însoţit de o persoană mai în vârstă.

Reclamantul mai arată că întrucât venise de la un drum lung, Timişoara – ##### Sovata, de aproximativ 5 ore de condus propriul autoturism şi era cu o persoană în vârstă, a acceptat ca pentru o noapte să rămână la această unitate de cazare, interval de timp în care a observat că 60% din programele care erau prezentate la TV cu ecran plat, erau în limba maghiară (anexele nr. 4-4.6). Or, cum nici reclamantul şi nici persoanele care îl însoţeau nu cunosc şi nu înţeleg limba maghiară, în prima fază a presupus că o proporţie covârşitoare a acestor programe sunt traduse în limba maghiară pentru simplul motiv că această unitate de cazare este vizitată în principal de turişti din Ungaria ori de alţi cetăţeni vorbitori de limba maghiară. Precizează că, în fapt, din numărul total al comentariilor prezentate pe booking.com la această unitate de cazare, în proporţie de 71% sunt date de cetăţeni români vorbitori de limba română, numai 5% au fost exprimate de cetăţeni maghiari în limba maghiară, iar 2% din cetăţenii români au exprimat comentarii în limba maghiară (fără a lua în calcul şi comentariile exprimate în limba română de cetăţenii altor state). ##### în vedere că nu era mulţumit de condiţiile de cazare, în dimineaţa zilei de 25.08.2022 reclamantul a comunicat aceleiaşi persoane de la recepţia Vilei ########, că doreşte să plece cât mai repede posibil din această unitate deoarece nu este mulţumit de condiţiile de cazare. Învederează că nu a fost întrebat cu privirile la nemulţumirile sale şi dacă ar exista posibilitatea ca unele dintre acestea să se rezolve în mod favorabil pentru reclamant, şi nici nu i s-au oferit alte camere spre cazare la altă unitate al aceluiaşi operator economic. Precizează că în decursul aceleiaşi dimineţi de 25.08.2022, a fost martorul unei discuţii dintre persoana de la recepţie şi o altă persoană, că discuţia s-a purtat integral în limba maghiară, putându-se observa cum persoana de la recepţie se transformase dintr-o persoană total indiferentă în una extrem de receptivă şi comunicativă: o schimbare completă de atitudine faţă de ceea ce manifestase acesta faţă de reclamant ori de persoanele care îl însoţeau, atunci când discuta cu acesta în limba română.

Mai susţine reclamantul că lipsa de interes a operatorului economic faţă de vorbitorii de limbă română, condiţiile improprii de cazare – deşi în unitate există şi camere cu condiţii mai bune de cazare, pe platforma booking.com fiind prezentate la acel moment doar camerele cu condiţii bune de cazare – precum şi difuzarea în limba maghiară a programelor de televiziune, au ca scop într-un mod extrem de subtil, plasarea cetăţenilor de naţionalitate română, vorbitori doar de limba română în condiţii de inferioritate.

#### Prin Hotărârea nr. 322/28.06.2023, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât:

– admiterea excepţiei de vădită necompetenţă materială invocată din oficiu (capătul I de cerere) conform O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare, republicată;

– nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare (capătul II de cerere) conform art. 2 alin. m din O.G. nr. 137/2000 republicată, lipsă drept încălcat.

În motivarea hotărârii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut următoarele:

8.„în data de 20.04.2022 petentul a rezervat două camere la unitatea de cazare #### ######## situată în ##### Sovata prin intermediul unei platforme dedicate rezervărilor hoteliere, pentru perioada 24.08.2022-31.08.2022.

9.Petentul reclamă condiţiile diferite de cazare care nu sunt cele prezentate pe platformele online.

10.De asemenea, petentul a constatat că 60% din programele care erau prezentate la TV erau difuzate în limba maghiară.

Susţinerile părţii reclamate

11.Partea reclamată precizează că într-adevăr erau disponibile canale TV atât în limba română cât şi în limba maghiară aşa cum este pus la dispoziţie de către operatorul de servicii televizate.

12.Colegiul director reţine spre analiză două capete de cerere:

I.Condiţiile de cazare

II.Disponibilitatea programelor TV în limba maghiară într-o proporţie de 60% Principiile de analiză pentru primul capăt de cerere

13.Coroborat actului normativ care reglementează prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare precum şi atribuţiile şi domeniul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Colegiul trebuie să analizeze în ce măsură obiectul petiţiei este de natură să cadă sub incidenţa prevederilor O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, Colegiul director analizează în strânsă legătură în ce măsură obiectul unei petiţii întruneşte, în prima instanţă, elementele art. 2 al O.G. nr.137/2000, republicată, cuprins în Capitolul I Principii şi definiţii al Ordonanţei şi subsecvent, elementele faptelor prevăzute şi sancţionate contravenţional în Capitolul II Dispoziţii Speciale, Secţiunea l-VI din Ordonanţă. în măsura în care se reţine întrunirea elementelor discriminării, aşa cum este definită în art. 2, comportamentul în speţă atrage răspunderea contravenţională, după caz, în condiţiile în care sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor contravenţionale prevăzute şi sancţionate de O.G. nr. 137/2000, republicată.

14.înalta ##### de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. ### din 16 februarie 2009 a reţinut că în economia Ordonanţei nr. 137/2000 dispoziţiile articolului 2 care definesc formele de discriminare (n.n.), „sunt consecutive celor din articolul 1 alin. (3), care prevăd cine este subiectul obligaţiei de a respecta principiul egalităţii între cetăţeni – garantat de art. 1 alin. (2) în exercitarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor „Orice persoană juridică sau fizică are obligaţia să respecte principiile egalităţii şi nediscriminării. Din coroborarea aceloraşi texte (art. 1-2) rezultă obiectul discriminării: titularii drepturilor constituţionale enumerate în special în art. 1 alin. (2), îngrădiţi ori împiedicaţi în exerciţiul lor. Aşadar, în limitele atribuţiilor sale legale, CNCD este obligat să soluţioneze orice plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 prin stabilirea existenţei celor trei elemente susmenţionate.

15.Pentru a stabili competenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării conform O.G. 137/2000, republicată este necesar să existe mai multe elemente cumulative din care să rezulte o potenţială faptă de discriminare care ar trebui analizată.

Principiile de analiză pentru a) doilea capăt de cerere

16.Curtea Constituţională statuat în mod constat că „principiul egalităţii implică un tratament egal pentru toţi cetăţenii aflaţi în situaţii egale

17.Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că „principiul egalităţii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie nu presupune uniformitate, aşa încât, dacă:

-la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal,

-la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Egalitatea părţilor nu exclude, ci chiar implică un tratament juridic diferenţiat”2 în această situaţie.

18.Suntem în prezenţa unei posibile discriminări directe:

-o persoană este tratată în mod nefavorabil;

•prin comparaţie cu modul în care au fost sau ar fi tratate alte persoane aflate într-o situaţie similară;

-iar motivul acestui tratament îl constituie o caracteristică concretă a acestora, care se încadrează în categoria „criteriului protejat”.

19.Pentru existenţa discriminării directe trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

-existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin: orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă;

-existenţa unui criteriu de discriminare;

-existenţa unui raport de cauzalitate între criteriul de discriminare şi tratamentul diferenţiat;

-tratamentul diferenţiat trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a unui drept recunoscut de lege;

-existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile.

20.în conformitate cu jurisprudenţa #### în domeniu, diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Instanţa europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, „trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă”. #### a apreciat, prin jurisprudenţa sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate (ex.: ###### împotriva Suediei, 18 februarie 1991; ####### împotriva Austriei, 23 iunie 1993, Spadea şi Scalambrino împotriva Italiei, 28 septembrie 1995, Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 22 octombrie 1996).

21.Primul capăt de cerere este cel legat de condiţiile de cazare pe care petentul le consideră neconforme sau care nu reflectă realitatea prezentată pe paginile de internet. Acesta precizează mărimea camerelor, lipsa unui balcon generos etc. Ori, într-o atare situaţie, Colegiul director a analizat acest aspect şi a statuat că prezentul capăt de cerere formulat nu cade sub competenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea discriminării privind analizarea conformităţii spaţiilor de cazare puse la dispoziţie de partea reclamată. în consecinţă, în baza Legii nr. 363/2007 instituţia care poate analiza cele sesizate este ANPC.

22.Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, cel prin care petentul ne supune analizei disponibilitatea canalelor TV Tn unitatea de cazare reclamată a peste 60% în limba maghiară, Colegiul director analizează din perspectiva discriminării directe dacă petentului i-a fost încălcat dreptul accesului la servicii publice în limba română.

23.Astfel, Colegiul director decide că, având în vedere poziţionarea unităţii de cazare într-o localitate (##### Sovata) unde poate fi frecventată şi de vorbitori de limbă maghiară, fiind relevantă componenţa etnică a oraşului care este compusă din peste 80% etnici maghiari, este justificată prezenţa canalelor în această limbă. In acelaşi timp, operatorul de cablu are destinate pachete de programe pentru fiecare regiune în parte în funcţie de cerinţele consumatorului.

24.Totodată, partea reclamată precizează că existau disponibile în pachetul de canale TV şi programe în limba română precum şi un acces nelimitat în orice limbă la YouTube şi platforma Netflix.

25.Concluzionând în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, Colegiul director consideră că nu I s-a încălcat niciun drept petentului raportat la art. 2 alin. (1) din O.G. 137/2000, republicată.

#### de cele de mai sus, în temeiul art. 20 alin. (2) din O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu unanimitatea membrilor prezenţi la şedinţă,

COLEGIUL DIRECTOR HOTĂRĂŞTE:

1.Admiterea excepţiei de vădită necompetenţă materială invocată din oficiu (capătul I de cerere) conform O.G. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare, republicată;

2.Nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare (capătul II de cerere) conform art. 2 alin. 1 O.G. 137/2000 republicată, lipsă drept încălcat.”

#### Cu privire reglementările legale referitoare la interzicerea discriminării, instanţa reiterează importanţa acordată în legislaţie principiului nediscriminării, principiu care cunoaşte o reglementare internă şi internaţională bine conturată.

###### Constituţia României:

Constituţia României prevede, în art. 4 alin. 2 că „####### este patria ###### ## ############ # ####### ########### ###, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.”

De asemenea, potrivit art. 16 alin. 1 din Constituţia României, „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

Curtea Constituţională a subliniat – prin Decizia nr. # din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993 – cu privire la aceste dispoziţii constituţionale, că „în structura normativă a Constituţiei, criteriile nediscriminării sunt nominalizate prin art. 4 alin. (2), acestea fiind rasă, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenenţa politica, averea, originea socială. Dar, şi acest lucru este deosebit de important, dispoziţiile constituţionale trebuie corelate şi interpretate în raport cu dispoziţiile cuprinse în instrumentele juridice internaţionale în domeniul drepturilor omului, numai astfel putându-se stabili egalităţii în drepturi a cetăţenilor sensurile şi dimensiunile sale juridice. Aceasta rezultă expres chiar din Constituţie, care prin art. 20 alin. (1) stabileşte ca “Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care ####### este parte”. Astfel, devin aplicabile, în speţa, dispoziţiile cuprinse în art. 26 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, intrat în vigoare la 23 martie 1976, potrivit căruia “Toate persoanele sunt egale în fata legii şi au dreptul, fără discriminare, la o egală protecţie a legii. În aceasta privinţa, legea trebuie sa interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egala şi eficace împotriva oricărei discriminări, îndeosebi de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică şi orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice alta împrejurare”.

Dispoziţii similare sunt cuprinse şi în art. 2 alin. 2 din Pactul internaţional privitor la drepturile economice, sociale şi culturale, intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976.”

###### Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000:

Totodată, art. 2 alin. 1-5 şi 6-7 din Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. nr. 166 din 7 martie 2014, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prevede:

„(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

(2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.

(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale.

(5) Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.

(6) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanţă agravantă la stabilirea răspunderii contravenţionale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidenţa legii penale.

(7) Constituie victimizare şi se sancţionează contravenţional conform prezentei ordonanţe orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării”.

###### Art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului:

În privinţa reglementărilor internaţionale, instanţa aminteşte şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

###### Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:

O altă reglementare internaţională referitoare la discriminare este cea din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptat la #### la 4 noiembrie 2000 şi semnat de ####### la 4 noiembrie 2000, care a fost ratificat de ####### prin Legea nr. 103/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 375 din 2 mai 2006.

Protocolul a intrat în vigoare pentru ####### la data de 1.11.2006, conform informaţiilor disponibile pe site-ul oficial al Consiliului Europei.

Art. 1 din acest protocol reglementează interzicerea generală a discriminării şi are următorul conţinut:

1. „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie”.

2. „Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate la paragraful 1”.

Referitor la cerinţele legale impuse pentru constatarea discriminării, instanţa observă – astfel cum s-a menţionat şi în considerentele Deciziei Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2016 din 18 ianuarie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 223 din 25 martie 2016 – că „în doctrina şi jurisprudenţa românească şi europeană s-a arătat că există o faptă de discriminare atunci când: o persoană este tratată în mod nefavorabil, prin comparaţie cu modul în care au fost sau ar fi tratate alte persoane, aflate într-o situaţie similară, motivul acestui tratament constituindu-l o caracteristică concretă a persoanelor, caracteristică ce se încadrează în categoria “criteriului protejat”.

Pentru existenţa discriminării trebuie, aşadar, îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin: orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă;

b) existenţa unui criteriu de discriminare, de felul celor enumerate exemplificativ în definiţia legală a discriminării;

c) existenţa unui raport de cauzalitate între criteriul de discriminare şi tratamentul diferenţiat;

d) scopul sau efectul tratamentului diferenţiat să fie restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a unui drept recunoscut de lege;

e) persoanele sau situaţiile în care acestea se găsesc să se afle în poziţii comparabile;

f) tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, a cărui atingere se face prin metode adecvate şi necesare.

Raportul de cauzalitate între tratamentul diferenţiat şi criteriul de discriminare presupune să se demonstreze că pretinsa victimă a fost tratată mai puţin favorabil decât alte persoane, aflate într-o situaţie similară, din cauză că deţine o caracteristică ce se încadrează în noţiunea de “criteriu protejat”: rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex ş.a.m.d., sau orice alt criteriu al cărui scop sau efect este cel prevăzut de dispoziţiile legale (restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice)”.

#### Examinarea cu prioritate a excepţiilor de procedură:

##### în vedere dispoziţiile art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), potrivit cărora „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei” – instanţa va examina cu prioritate aceste excepţii, având în vedere că eventuala admitere a unor excepţii poate determina respingerea acţiunii fără examinarea fondului pricinii.

###### Examinând excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării de către pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocată de reclamant prin răspunsul la întâmpinare (fila 5 verso vol. II dosar), Curtea de Apel observă că pârâtul C.N.C.D. a transmis întâmpinarea prin plicul datat 2.10.2023 (fila 235 vol. I dosar), întâmpinarea fiind înregistrată la 10.10.2023 la Curtea de Apel Timişoara (filele 148-156 dosar), în condiţiile în care cererea de chemare în judecată i-a fost comunicată la data de 29.08.2023, prin poşta electronică, conform art. 154 alin. 6 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010) (fila 145 vol. I dosar), pârâtul accesând comunicarea la data de 30.08.2023.

Or, conform art. 201 alin. 1 Cod de procedură civilă, pârâtul are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, textul prevăzând că „(1) Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 165”.

Raportat la datele de comunicare către pârât a cererii de chemare în judecată – 29.08.2023 – Curtea de Apel reţine că termenul de 25 de zile s-a împlinit la data de luni, 25.09.2023, raportat la dispoziţiile art. 181 alin. 1 pct. 2 şi ale art. 181 alin. 2 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010).

Prin urmare, pârâtul era decăzut din dreptul de a depune întâmpinare după data de 25.09.2023 – raportat la dispoziţiile art. 185 alin. 1 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), conform cărora „când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

Ţinând seama de aceste considerente, instanţa va admite excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării de către C.N.C.D. la data de 2.10.2023 (filele 63-65 dosar).

Cu toate acestea, Curtea reţine că, deşi conform art. 208 alin. 2 Cod de procedură civilă, „Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel”, pârâtul C.N.C.D. a invocat o singură excepţie – a tardivităţii depunerii acţiunii, excepţie la care a renunţat, astfel încât admiterea excepţiei tardivităţii depunerii întâmpinării nu produce efecte concrete în privinţa celorlalte apărări formulate de acest pârât.

###### În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii introducerii acţiunii în anularea hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, instanţa reţine că pârâtul a precizat că renunţă la invocarea acestei excepţii.

Instanţa reţine că art. 9 alin. (2) din Codul de procedură civilă consacră expres că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Principiul disponibilității acoperă atât dreptul justițiabililor de a se adresa instanțelor de judecată în modul, forma și în contradictoriu cu persoanele pe care la doresc, dar și dreptul de a dispune în tot sau în parte de drepturile conferite de lege în cadrul unui litigiu pendinte.

Acestui drept îi corespunde obligația corelativă a instanței de judecată de a nu se pronunța nici minus, nici plus, respectiv ultra petita. Hotărârea pronunțată cu nerespectarea acestei obligații este supusă revizuirii conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.

##### în vedere renunţarea C.N.C.D. la invocarea excepţiei tardivităţii depunerii acţiunii, instanţa va luat act de această renunţare, raportat la dispoziţiile art. 9 alin. 2 şi 3 Cod de procedură civilă, partea având dreptul de a-şi exercita dreptul la apărare inclusiv prin renunţarea la exercitarea căilor de atac, deci cu atât mai mult fiind posibilă renunţarea la invocarea unei excepţii procesuale.

De altfel, instanţa observă că pârâtul C.N.C.D. a admis că acţiunea reclamantului a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii, hotărârea C.N.C.D. contestată fiind comunicată domnului ###### la data de 4.08.2023 (conform confirmării de primire de la fila 157 vol. I), iar cererea de chemare în judecată a fost transmisă Curţii de Apel Timişoara prin poştă la data de luni, 21.08.2023 (conform ştampilei aplicate pe plicul original de la fila 143 vol. I dosar), fiind respectat termenul de contestare de 15 zile de la comunicarea hotărârii, în contextul în care termenul se împlinea duminică – 20.08.2023, fiind prelungit până la sfârşitul primei zile lucrătoare următoare, conform art. 181 alin. 1 Cod proc.civ..

##### în vedere precizarea C.N.C.D., instanţa va lua act de renunţarea la invocarea excepţiei tardivităţii acţiunii şi nu va mai examina această excepţie.

###### Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ###### ### S.R.L., instanţa reţine că reclamantul nu a chemat în judecată această pârâtă prin cererea de chemare în judecată, dar atât C.N.C.D. – care a solicitat instanţei să pună în vedere reclamantului să cheme în judecată societatea acuzată de discriminare ###### ### S.R.L. – cât şi instanţa a considerat necesară punerea în discuţie a necesităţii chemării în judecată şi a acestei pârâte (prin încheierea din 31.10.2023, fila 12 vol. II), raportat la împrejurarea că reclamantul acuză ###### ### S.R.L. de săvârşirea unei fapte care poate atrage sancţiunile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, ceea ce impune şi garantarea echităţii procedurii prin asigurarea dreptului la apărare al ###### ### S.R.L..

În acest context, domnul ###### ###### ###### a chemat în judecată şi pârâta ###### ### S.R.L., prin precizarea depusă la data de 1.11.2023 (fila 15 vol. II dosar).

Prin întâmpinare, ###### ### S.R.L. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive raportat la pretenţiile reclamantului inserate în cuprinsul pct. 4 din completarea de acţiune din data de 31.10.2023, respectiv la solicitarea reclamantului de obligare la plata unei despăgubiri morale în cuantum de 10.000 lei, pârâta susţinând că nu are calitate de beneficiar al actului administrativ emis – Hotărârea nr. ###### ## #### a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, această hotărâre fiind emisă în soluţionarea unei petiţii formulate împotriva pârâtei; or, în asemenea condiţii, în opinia pârâtei, societatea poate fi introdusă în prezenta cauză pentru opozabilitate, însă nu poate avea calitate procesual-pasivă la eventuale pretenţii izvorâte din nemulţumirile reclamantului faţă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

###### ###### ### S.R.L. a arătat că, potrivit susţinerilor reclamantului, prejudiciul moral i s-a cauzat ca urmare a faptei ilicite săvârşite de către C.N.C.D., constând din refuzul acesteia de a realiza investigaţia şi de a adopta o decizie la sesizarea formulată. Totodată, se arată în cuprinsul cererii modificatoare că, din cauza afirmativei atitudini de indiferenţă a autorităţii statului, care avea obligaţia legală de a cerceta amănunţit cele reclamate, în condiţii de legalitate şi imparţialitate, reclamantului i s-a cauzat „o stare de stres, de supărare, angoasă şi frustrare”.

Sub acest aspect, instanţa reaminteşte că, potrivit art. 36 teza I Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii”.

Instanţa observă că în speţă au fost deduse judecăţii mai multe raporturi juridice.

Astfel, reclamantul a solicitat nu numai anularea Hotărârii nr. 322/28.06.2023 a C.N.C.D., obligarea C.N.C.D. la plata unei despăgubiri pentru întârzierea emiterii hotărârii de soluţionare a petiţiei sale, precum şi obligarea pârâtului de a desfăşura o investigaţie efectivă şi de a emite o hotărâre legală.

#### – distinct de solicitările îndreptate împotriva C.N.C.D. – reclamantul a solicitat şi constatarea şi sancţionarea contravenţiei prevăzută de art. 10 lit. f şi h şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare – republicată, săvârşită în perioada 24.08.2022 – 25.08.2022 de către operatorul economic ###### ### S.R.L. şi obligarea părţii care a săvârşit fapta să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii prin care se constatată săvârşirea contravenţiei. Or, instanţa reţine că aceste solicitări – respectiv constatarea şi sancţionarea contravenţiei şi obligarea „părţii care a săvârşit fapta” să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii – vizează pârâta ###### ### S.R.L., care a fost acuzată de reclamant de săvârşirea faptei de discriminare.

Prin urmare, Curtea reţine că reclamantul a solicitat, între altele, şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale pârâtei ###### ### S.R.L. şi obligarea acesteia la publicarea hotărârii de condamnare pentru tratament discriminatoriu.

Nu are relevanţă faptul că reclamantul a solicitat şi anularea Hotărârii nr. 322/28.06.2023 emise de celălalt pârât (C.N.C.D.), întrucât calitatea procesuală pasivă se evaluează nu numai în raport cu un anumit capăt de cerere, ci în relaţie cu toate cererile deduse judecăţii în prezenta cauză.

##### în vedere că în prezenta cauză s-a solicitat atât sancţionarea contravenţională a pârâtei ###### ### S.R.L., cât şi obligarea acesteia la publicarea hotărârii de condamnare pentru tratament discriminatoriu, Curtea reţine că această pârâtă are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, fiind lipsit de relevanţă faptul că reclamantul a contestat şi legalitatea Hotărârii nr. 322/28.06.2023 şi a solicitat obligarea emitentului acestui act la plata de despăgubiri.

Distinct de aceste aspecte, instanţa va examina chestiunea lipsei calităţii ###### ### S.R.L. de beneficiar al Hotărârii nr. 322/28.06.2023, raportat la susţinerile acestei pârâte.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii ###### ### S.R.L. de beneficiar al Hotărârii nr. 322/28.06.2023, instanţa subliniază necesitatea chemării în judecată a persoanei împotriva cărora s-a formulat plângerea la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru fapte de discriminare conform O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. În acest sens, nu numai „beneficiarul” actului administrativ se impune a participa la procedura judiciară în care se contestă legalitatea acestui act, dar şi orice alt destinatar al actului contestat, fie că a obţinut un beneficiu sau nu prin emiterea actului în cauză. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.”. Aşadar, dispoziţiile legale impun participarea la judecarea acţiunii în anularea actului administrativ nu numai a beneficiarului sau destinatarului actului administrativ respectiv, dar permite contestarea acestuia de către orice persoană care se consideră vătămată de emiterea acestui act.

Referitor la procedura de soluţionare a plângerilor întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, art. 20 din acest act normativ reglementează procedura în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar art. 27 reglementează procedura de sesizare directă a instanţei de judecată cu o acţiune în constatarea şi sancţionarea unor pretinse fapte de discriminare.

Astfel, în speţă, reclamantul a urmat procedura în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, reglementată de art. 20 din O.G. 137/2000, care are următorul conţinut:

„(1) ######## care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

(2) Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3 Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.

(4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenţei discriminării, cu citarea obligatorie a părţilor. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea sesizării.

(5) Acţiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfăşoară la sediul instituţiei sau în alt loc stabilit de acesta.

(6) ######## interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.

(7) Hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita.

(8) Hotărârea se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării.

(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii.

(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu”.

În ceea ce priveşte procedura de sesizare directă a instanţei de judecată cu o acţiunea în constatarea şi sancţionarea unor pretinse fapte de discriminare, art. 27 din O.G. 137/2000 prevede următoarele:

„(1) ######## care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.

(2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

(3) Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.

(4) ######## interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa instanţei se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.

(5) La cerere, instanţa poate dispune retragerea sau suspendarea de către autorităţile emitente a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care, printr-o acţiune discriminatoare, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deşi cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile prezentei ordonanţe.

(6) Hotărârea pronunţată de instanţa de judecată se comunică Consiliului”.

Cu privire la posibilitatea aplicării de sancţiuni şi a luării de măsuri de restabilire a situaţiei anterioare, instanţa reţine că, potrivit art. 20 alin. 3 din O.U.G. nr. 137/2000 „prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării”. Or, dacă reclamantul poate să solicite aceste măsuri, înseamnă că legea conferă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa dispunerii acestor măsuri.

Acest text legal se coroborează cu dispoziţiile care sancţionează contravenţional săvârşirea faptelor de discriminare, respectiv cu art. 26 alin. 1 din O.U.G. nr. 137/2000, potrivit căruia „contravenţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) şi (7), art. 6 – 9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.

Totodată, conform art. 26 alin. 2 din O.U.G. nr. 137/2000, „Consiliul sau, după caz, instanţa de judecată poate obliga partea care a săvârşit fapta de discriminare să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii de constatare, respectiv al sentinţei judecătoreşti”.

De asemenea, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate aplica amenzi, astfel cum rezultă din art. 20 alin. 7 din O.U.G. nr. 137/2000, conform căruia „hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita”.

Toate aceste reglementări implică aplicarea de sancţiuni şi de măsuri de restabilire a situaţiei anterioare de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În mod evident, aceste reglementări nu autorizează instanţa să aplice pârâtei ###### ### S.R.L. amenda pretinsă de reclamant, însă trebuie să se ia în considerare toate solicitările reclamantului – inclusiv aceea de obligare a C.N.C.D. la reluarea procedurii administrative de soluţionare a petiţiei, coroborate cu limitele controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ asupra acestei hotărâri.

Or, în cazul în care hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este contestată în faţa instanţei de contencios administrativ, se impune – în măsura în care sunt respinse excepţiile procesuale invocate – analizarea fondului acesteia, inclusiv a temeiniciei aplicării sau neaplicării sancţiunilor de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

#### vreme persoana reclamată (respectiv pârâta ###### ### S.R.L.) este citată obligatoriu în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, conform art. 20 alin. 4 din O.U.G. nr. 137/2000, considerente de respectare a contradictorialităţii procedurii impun participarea acestei persoane şi în litigiul derulat în instanţă prin contestarea hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În acest sens, instanţa observă că eventuala admitere a acţiunii reclamantului implică desfiinţarea hotărârii prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut necompetenţa sa şi inexistenţa unei discriminări a reclamantului, reclamantul solicitând şi obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la examinarea din nou a plângerii formulate, cu posibilitatea aplicării de către această instituţie a sancţiunilor indicate mai sus faţă de persoanele împotriva cărora s-a formulat plângerea.

Or, de vreme ce reclamantul solicită reluarea unei proceduri administrative care poate determina aplicarea unor amenzi sau a altor sancţiuni faţă de persoana reclamată de săvârşirea unor fapte de discriminare (respectiv faţă de pârâta ###### ### S.R.L.), ţinând seama şi de faptul că în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, această persoană şi-a expus opinia şi a fost citată, considerente de echitate şi de respectare a contradictorialităţii procedurii impun participarea acestei persoane şi în litigiul derulat în instanţă prin contestarea hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Contrar afirmaţiilor pârâtei ###### ### S.R.L., instanţa apreciază că soluţionarea pricinii fără conturarea corectă a cadrului procesual, respectiv fără participarea persoanei acuzate de săvârşirea discriminării, nu ridică numai o problemă de eventuală inopozabilitate a hotărârii, ci obligă C.N.C.D. să se supună hotărârii judecătoreşti, în condiţiile în care beneficiarul actului de respingere a plângerii – respectiv persoana acuzată de săvârşirea unor fapte de discriminare – nu a fost chemat în judecată, pentru a-şi face apărările pe care le consideră de cuviinţă.

Prin urmare, instanţa reţine necesitatea chemării în judecată şi a pârâtei ###### ### S.R.L., în calitate de persoană acuzată de reclamant de săvârşirea unor fapte de discriminare.

Astfel fiind, Curtea reţine că nu este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, urmând a fi respinsă cu această motivare.

###### În privinţa excepţiei inadmisibilităţii cererii reclamantului de constatare şi sancţionare de către instanţa de judecată a contravenţiei prevăzută de art. 10 literele f), h) şi de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, săvârşită de către societatea pârâtă în perioada 24.08.2022 – 25.08.2022, pârâta ###### ### S.R.L. a invocat prevederile art. 16 din O.G. nr. 137/2000, şi arată că raportat la conţinutul acestora, C.N.C.D. este singura autoritate care poate proceda la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de O.G. nr. 137/2000, instanţa de judecată, învestită cu o plângere împotriva hotărârii Consiliului director, având competenţa de a verifica legalitatea acestui act.

De aceea, ###### ### S.R.L. a apreciat că este inadmisibilă solicitarea reclamantului ca instanţa de judecată să constate şi să sancţioneze afirmativa faptă contravenţională săvârşită de societatea pârâtă.

Examinând această excepţie, instanţa reţine că, într-adevăr, reclamantul a solicitat constatarea şi sancţionarea contravenţiei săvârşite de ###### ### S.R.L. în perioada 24.08.2022 – 25.08.2022, însă chiar admiţând competenţa exclusivă a C.N.C.D. de a constata această contravenţie şi de a o sancţiona, instanţa subliniază că are puterea de a obliga pârâtul C.N.C.D. la emiterea unui astfel de act, în baza art. 18 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, text conform căruia „(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.”

În consecinţă, instanţa reţine că în contextul în care reclamantul nu precizează explicit că solicitarea de aplicare a sancţiunii contravenţionale este adresată direct instanţei de contencios administrativ, instanţa reţine netemeinicia acestei excepţii, cererea reclamantului putând fi admisibilă în măsura în care pretinde obligarea pârâtului C.N.C.D. la aplicarea unei astfel de sancţiuni, motiv pentru care excepţia inadmisibilităţii va fi respinsă.

###### Referitor la excepţia lipsei de obiect, invocată de pârâta ###### ### S.R.L., instanţa constată că pârâta nu a argumentat această excepţie, dosar solicitând admiterea ei în debutul întâmpinării, astfel încât instanţa o va respinge ca neîntemeiată.

#### În ceea ce priveşte excepţia nelegalei funcţionări a C.N.C.D., instanţa constată că reclamantul a invocat compunerea nelegală a Colegiului director al C.N.C.D., raportat la prevederile art. 20 alin. 1 şi 2 şi art. 23 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000.

Conform reclamantului, din CV-urile publicate pe pagina web a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, se observă faptul că din cei 11 membri ai Colegiului director doar 7 sunt licenţiaţi în studii juridice, ceea ce contravine prevederilor art. 23 alin. 4 din O.G. nr. 137/2000. În acest context, reclamantul invocă Decizia nr. ## din 22 februarie 2023 a Curţii Constituţionale a României.

Instanţa mai constată că pârâtul C.N.C.D. nu contestă această situaţie, dar invocă lipsa ei de relevanţă.

Examinând acest motiv de nelegalitate, instanţa face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 41/2023, referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 35/2022 privind numirea a doi membri în Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 227 din 20 martie 2023, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele:

„44. Examinând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a mai analizat constituționalitatea unor hotărâri ale Parlamentului privind numirea unor membri în Colegiul director al CNCD din perspectiva respectării condiției prevăzute de art. 23 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 (a se vedea Decizia nr. ### din 21 iunie 2018, precitată, paragraful 35, și Decizia nr. ### din 21 iunie 2018, precitată, paragraful 27). Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că art. 23 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, care prevede că „La numirea membrilor Colegiului director se va urmări ca minimum două treimi dintre aceștia să fie licențiați în științe juridice“, nu reprezintă o normă supletivă, de recomandare și nici nu instituie o obligație de mijloace, ci una de rezultat, ea fiind imperativă și dispozitivă. Astfel, semnificația sintagmei „se va urmări“ este aceea că autoritatea care numește în funcție trebuie să se asigure că minimum două treimi dintre membrii Colegiului director au studii juridice finalizate prin diploma de licență.

45. Curtea a mai reținut că acest text trebuie corelat cu art. 23 alin. (2) din aceeași ordonanță, potrivit căruia „Colegiul director este compus din 9 membri cu rang de secretar de stat, propuși și numiți, în ședință comună, de cele două Camere ale Parlamentului“. Proporția de două treimi trebuie raportată la numărul total al persoanelor din care este compus Colegiul director, și nu la numărul persoanelor în funcție la data numirii, pentru că, în caz contrar, ar exista o variație permanentă și de necontrolat a acestui număr, mai mult, s-ar putea ca numărul de două treimi să nu fie unul natural, ci zecimal.

46. Distinct de aceste considerente, Curtea observă că, ulterior deciziilor nr. 433 și nr. 434 din 21 iunie 2018, precitate, dispozițiile art. 23 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 au fost modificate prin art. I din Legea nr. 193/2022 pentru modificarea art. 23 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 29 iunie 2022, având în prezent următorul cuprins: „Colegiul director este compus din 11 membri cu rang de secretar de stat, dintre care un reprezentant al Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților, propuși și numiți, în ședință comună, de cele două Camere ale Parlamentului.“

47. Din coroborarea celor două norme juridice – art. 23 alin. (4) și art. 23 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, cu modificările aduse prin Legea nr. ######## # rezultă că raportarea fracției de două treimi la numărul total de membri ai Colegiului director (11) conduce matematic la rezultatul de 7,33 (număr zecimal), care, astfel cum rezultă din utilizarea termenului „minimum“ în cuprinsul art. 23 alin. (4) din ordonanță, reprezintă limita inferioară sub care nu se poate coborî.” (…)

„51. Astfel cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că, la 19 decembrie 2022, data adoptării Hotărârii Parlamentului României nr. 35/2022, erau în funcție 9 membri ai Colegiului director, dintre care 7 erau licențiați în științe juridice, iar 2 nu aveau astfel de studii. De asemenea, prin Hotărârea Parlamentului României nr. 35/2022 au fost numiți în funcția de membri ai Colegiului director 2 membri care nu sunt licențiați în științe juridice. Se ajunge astfel la un număr total de 7 membri care sunt licențiați în științe juridice și 4 membri care nu sunt licențiați în științe juridice.

52. În aceste condiții, Curtea reține că prin numirea celor doi membri prin Hotărârea Parlamentului României nr. 35/2022 a fost încălcată limita inferioară, stabilită expres și imperativ prin dispozițiile art. 23 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, sub care, legal, nu se poate coborî.

53. În consecință, Curtea constată că Hotărârea Parlamentului României nr. 35/2022 este contrară art. 23 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 și, astfel, încalcă art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. Parlamentul, prin adoptarea acestei hotărâri, nu a respectat legea, în condițiile în care Constituția prevede că respectarea legilor este obligatorie. Această obligație se impune tuturor subiectelor de drept, indiferent de natura lor. În mod evident, întrucât respectarea legilor reprezintă o trăsătură imanentă a statului de drept, rezultă și o încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, referitoare la caracterul de stat de drept al României.”

##### în vedere că pârâtul nu contestă starea de fapt invocată de reclamant şi încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, instanţa urmează să examineze consecinţa acestei nelegalităţi asupra hotărârii contestate.

În acest sens. instanţa reaminteşte că, potrivit art. 23 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000, „(2) Colegiul director este compus din 11 membri cu rang de secretar de stat, dintre care un reprezentant al Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților, propuși și numiți, în ședință comună, de cele două Camere ale Parlamentului.

Totodată, conform art. 23 alin. 4 din O.G. nr. 137/2000, „(4) La numirea membrilor Colegiului director se va urmări ca minimum două treimi dintre aceștia să fie licențiați în științe juridice.”

Instanţa observă că art. 23 alin. 4 din O.G. nr. 137/2000 reglementează modul de numire a membrilor Colegiului director al C.N.C.D., iar nu modul de soluţionare a sesizărilor adresate C.N.C.D., astfel încât nu se poate reţine că nelegala numire a unora din membrii C.N.C.D. ar determina şi nelegalitatea deliberării finalizate prin emiterea Hotărârii nr. 322/28.06.2023, a cărei anulare o solicită reclamantul. Această hotărâre a fost pronunţată de 7 membri al Colegiului director, legea neimpunând însă un număr minim al membrilor licențiați în științe juridice ai Colegiului director care pronunţă o hotărâre.

În acest sens, instanţa observă că, reglementând condițiile specifice obligatorii pentru numirea ca membru în Colegiul director al CNCD, legiuitorul a prevăzut la art. 23 alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 137/2000, referitor la studiile necesare, obligația de a avea „studii superioare absolvite cu diplomă de licență“, fără a solicita licență în studii juridice.

Instanţa mai reţine că, potrivit art. 75 alin. 1 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor – anexa la Ordinul preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 6 mai 2008, „(1) Şedinţa de deliberare a Colegiului director se desfăşoară valabil în prezenţa a cel puţin 5 membri.”

De aceea, reclamantul nu se poate considera vătămat prin faptul adoptării Hotărârii nr. 322/28.06.2023 de către şapte din membrii Colegiului director al C.N.C.D., chiar dacă numărul membrilor licenţiaţi în drept nu ar respecta minimul de 2/3 din numărul celor care au participat la luarea hotărârii, nefiind reglementată o astfel de cerinţă la deliberarea şi emiterea hotărârilor de soluţionare a petiţiilor.

Din acest punct de vedere, nu se poate reţine temeinicia excepţiei nelegalei funcţionări a C.N.C.D.

#### În ceea ce priveşte nerespectarea termenului legal de soluţionare a petiţiei reclamantului, instanţa reţine că, potrivit art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000, „(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.”

În speţă, domnul ###### ###### ###### a înregistrat petiţia la C.N.C.D. cu nr. 6168/08.09.2022, aceasta fiind soluţionată prin Hotărârea nr. 322/28.06.2023. De la data înregistrării petiţiei (8.09.2022) şi până la data soluţionării acesteia (28.06.2023) au trecut mai mult de 9 luni, fiind depăşit cu mult termenul legal de soluţionare a cererii.

Observând că pârâtul C.N.C.D. nu a oferit nicio explicaţie pentru această întârziere, afirmând numai că termenul de 90 de zile este unul de recomandare, instanţa subliniază însă că depăşirea acestui termen nu afectează legalitatea hotărârii pronunţate. #### depăşirea acestui termen poate atrage răspunderea civilă a C.N.C.D. sau chiar răspunderea disciplinară a persoanelor vinovate de această întârziere, nicio dispoziţie legală nu prevede nulitatea hotărârii pronunţate cu încălcarea acestui termen legal de soluţionare, astfel încât instanţa reţine că nu este întemeiat acest motiv de nulitate.

#### În ceea ce priveşte pretinsa omisiune din Hotărârea nr. 322/28.06.2023 a numelor, domiciliului sau reşedinţei şi susţinerilor părţilor, Curtea observă că la pct. I din Hotărârea nr. 322/28.06.2023 (fila 70 verso vol. I) sunt menţionate numele şi domiciliul reclamantului, respectiv denumirea persoanei reclamate (pârâta ###### ### S.R.L.) şi adresa de poştă electronică a acesteia, fără consemnarea sediului.

În ceea ce priveşte susţinerile părţilor, acestea sunt consemnate incomplet la pct. III din Hotărârea nr. 322/28.06.2023 (paragrafele 8-11 din hotărâre, fila 71 vol. I)). În mod evident, susţinerile părţilor sunt consemnate trunchiat şi cu omisiuni, petiţia reclamantului de două pagini şi jumătate (filele 158-159 vol. I) fiind redusă la trei paragrafe, cu ignorarea notelor scrise din 3.11.2022 (filele 173 vol. I) şi a concluziilor scrise din 5.12.2022 (fila 220 vol. I dosar).

Cu toate acestea, instanţa constată lipsa unei vătămări aduse drepturilor reclamantului prin aceste omisiuni şi care să nu poate fi remediate, în contextul în care nu există dificultăţi în identificarea părţilor, iar susţinerile părţilor, în special ale reclamantului, sunt, de asemenea, accesibile prin ataşarea la dosar a petiţiei, notelor scrise şi ale concluziilor scrise ale reclamantului.

În acest context, instanţa subliniază că simpla încălcare a dispoziţiilor procedurale nu poate determina nulitatea actelor astfel întocmite, în măsura în care neregularitatea poate fi remediată, ţinând seama de regimul juridic al nulităţii actelor administrative, astfel cum este reglementat prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a cărei aplicabilitate este atrasă de dispoziţiile art. 20 alin. 9 din O.G. nr. 137/2000, „(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.”

În privinţa nulităţii actelor procedurale în contencios administrativ, instanţa precizează că instituţia juridică a contenciosului administrativ este guvernată de dispoziţiile Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care se completează cu dispoziţiile Codului de Procedură Civilă, conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil şi cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte”.

Întrucât Legea contenciosului administrativ nu cuprinde dispoziţii privind regimul nulităţii, Curtea reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 175 alin. 1 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), potrivit cărora „actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia”.

Acest text legal reglementează regimul juridic general al nulităţii, regim conform căruia actele juridice întocmite cu nerespectarea legii se anulează numai în cazul în care nerespectarea legii a determinat vătămarea drepturilor persoanei în cauză iar această vătămare nu poate fi remediată decât prin desfiinţarea actului respectiv.

Din acest punct de vedere, Curtea reţine că nerespectarea dispoziţiilor procedurale nu poate fi admisă ca o condiţie suficientă în anularea actelor emise nu nerespectarea legii, dacă nu se dovedeşte atât vătămarea, cât şi imposibilitatea remedierii acestei vătămări prin alte mijloace decât desfiinţarea acelui act.

Reţinând aplicabilitatea art. 175 alin. 1 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010) în cauză, Curtea de Apel subliniază că orice pretinsă nelegalitate a hotărârii atacate atrage nulitatea acestui act numai în măsura în care nerespectarea legii a determinat vătămarea drepturilor reclamantului, iar această vătămare nu poate fi remediată decât prin desfiinţarea actului respectiv.

În raport cu aceste consideraţii teoretice, Curtea observă că încălcarea obligaţiei de consemnare a numelor, domiciliului sau reşedinţei şi susţinerilor părţilor nu poate determina desfiinţarea hotărârii atacate în contextul în care nu există dificultăţi în identificarea părţilor, iar susţinerile părţilor, în special ale reclamantului, sunt, de asemenea, accesibile prin ataşarea la dosar a petiţiei, notelor scrise şi ale concluziilor scrise ale reclamantului.

În consecinţă, instanţa reţine netemeinicia acestui motiv de nelegalitate a Hotărârii nr. 322/28.06.2023.

#### Referitor la omisiunea consemnării în cuprinsul Hotărârii nr. 322/28.06.2023a căii de atac şi a termenului în care poate fi exercitată, reclamantul a arătat că în Hotărârea nr. 322/28.06.2023 s-a arătat că „Prezenta hotărâre poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare, republicată şi Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ”.

Astfel, reclamantul a subliniat că nu este indicată care este instanţa de contencios administrativ, respectiv Tribunalul, Curtea de Apel, Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie, de la domiciliul petentului sau de la sediul CNCD şi nici termenul în care poate fi atacată hotărârea. #### măcar articolul din aceste legi nu este indicat.

Instanţa reaminteşte că, potrivit art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000, „(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.”

Curtea de Apel observă însă că menţiunea din Hotărârea C.N.C.D. nr. 322/28.06.2023, deşi nu a indicat în concret durata termenului de contestare şi instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anulare, a făcut trimitere la dispoziţiile din O.G. nr. 137/2000 şi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel încât reclamantul avea posibilitatea identificării termenului de contestare şi a instanţei prin accesul la dispoziţiile legale, eventual cu ajutorul unui avocat.

Astfel, trimiterea la dispoziţiile legale care reglementează acest termen nu poate fi interpretată ca fiind o omisiune de indicare a acestui termen. O astfel de trimitere permite unei persoane să cunoască şi termenul de contestare şi cerinţele care sunt aplicabile unei astfel de contestaţii. Eventuala necesitate de a apela la cunoştinţele de specialitate juridică ale unui avocat sau consilier juridic nu înlătură concluzia anterioară, utilizarea consultanţei juridice ţinând de diligenţa oricărei persoane care doreşte să învestească instanţele judecătoreşti cu o acţiune în anularea unui act vătămător.

Aşadar, deşi termenul în care sancţiunea poate fi contestată nu este determinat, el este determinabil, de asemenea – şi instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anularea actului respectiv. Ar fi excesivă anularea actului pe motiv că autoritatea emitentă s-a limitat să indice legea şi nu să o interpreteze, fiind respectate dispoziţiile art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000

În acest sens, instanţa face trimitere la jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia Curţii Constituţionale nr. 278/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013, în care instanţa de contencios constituţional a fost învestită cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, autorul acesteia susţinând că „dispoziţiile art. 20 alin. (10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 încalcă dreptul la apărare ca urmare a faptului că reglementează un termen de 15 zile al cărui obiect nu se poate cunoaşte cu exactitate, întrucât nu se ştie dacă se referă la termenul în care trebuie introdusă calea de atac împotriva hotărârilor Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării sau doar la termenul în care hotărârea neatacată devine titlu executoriu”.

Respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că „textul de lege criticat este plasat în corpul ordonanţei imediat după prevederea care stabileşte că “hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii”, cuprinsă în art. 20 alin. (9) din ordonanţă, ceea ce conduce, printr-o interpretare teleologică, la ideea că termenul de 15 zile la care se referă art. 20 alin. (10) este cel prevăzut de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în redactarea de la data introducerii în ordonanţă a textului de lege supus în cauza de faţă controlului de constituţionalitate. Ca atare, termenul de 15 zile curge de la data comunicării hotărârii Colegiului director, fiind termenul în care aceasta poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ. Necontestarea în acest termen a hotărârii menţionate conferă acesteia caracter de titlu executoriu.

De altfel, Curtea observă că, în art. 82 alin. (1) din anexa la Ordinul preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 6 mai 2008, se precizează explicit şi fără niciun echivoc că hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii. ####. (2) al aceluiaşi articol reia cuprinsul textului de lege criticat în cauza de faţă, dar în condiţiile clarificării aduse prin alineatul precedent al art. 82 din ordinul menţionat.

Tot astfel, Curtea reţine că împrejurarea că hotărârile Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au întotdeauna natura juridică a unui act administrativ jurisdicţional, aşa cum arată autorul excepţiei, nu are nicio relevanţă sub aspectul posibilităţii existenţei unui alt termen decât cel prevăzut de art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de vreme ce acesta din urmă nu distinge după cum actele administrative contestate pe calea contenciosului administrativ au sau nu caracter jurisdicţional. Mai mult decât atât, caracterul administrativ jurisdicţional este de esenţa hotărârilor pronunţate în baza art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.”

##### în vedere şi argumentele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 278/2013, instanţa reţine şi netemeinicia acestui motiv de nelegalitate a Hotărârii nr. 322/28.06.2023.

7.10. În privinţa pretinsei inexistenţe a motivării Hotărârii C.N.C.D. nr. 322/28.06.2023, reclamantul a susţinut că nu există o motivare a hotărârii, întrucât nu s-a realizat o analiză reală şi efectivă a argumentelor, a motivelor sale, fiind înşiruite criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea existenţei unei discriminări, criterii care doar au fost enumerate, nu şi dezvoltate pentru a înţelege de ce nu există discriminarea. De asemenea, indicarea unor hotărâri C.E.D.O., fără a explica de ce consideră că este relevantă acea speţă în prezenta cauză, nu echivalează cu o motivare.

Instanţa constată că motivarea Hotărârii nr. 322/28.06.2023 este inserată în paragrafele 16-25 din acest act, astfel încât nu se poate reţine lipsa unei motivări ci, eventual, omisiunea analizării tuturor argumentelor reclamantului, fiind respectate dispoziţiile art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000, care impun consemnarea motivelor de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director.

#### reclamantul invocă reglementările specifice dreptului la un proces echitabil şi obligaţiile instituite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în privinţa obligaţiei instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile, Curtea de Apel subliniază că acestea nu sunt aplicabile C.N.C.D., care nu este instanţă judecătorească, ci organ administrativ cu atribuții jurisdicționale.

În acest sens, instanţa face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 749 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2016, paragrafele 20 și 21, potrivit căreia „CNCD a fost conceput ca un organ al administrației publice centrale cu atribuții în prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin supravegherea și combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituțional fundamental al egalității în drepturi. Împrejurarea că, în soluționarea cazurilor de discriminare, membrii Colegiului director au calitatea de agenți constatatori care aplică sancțiunile pentru contravențiile stabilite prin ordonanță, iar, în vederea aflării adevărului, aceștia desfășoară și o activitate de investigare nu este de natură a impieta asupra caracterului independent al activității Colegiului director față de părțile implicate. CNCD este un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, care se bucură de independența necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicțional.”

Tot conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2015, „Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care se bucură de independenţa necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicţional şi respectă prevederile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (5) care interzice înfiinţarea de instanţe extraordinare.”

Instanţa mai aminteşte şi că prin Decizia nr. #.096 din 15 octombrie 2008, în raport cu o critică identică de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a statuat că instituţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu este o instanţă extraordinară.

„Acesta este un organ al administraţiei publice centrale cu atribuţii în prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin supravegherea şi combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituţional fundamental al egalităţii în drepturi. Cu acel prilej, Curtea a stabilit că, potrivit dispoziţiilor supuse controlului de constituţionalitate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care se bucură de independenţa necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicţional şi respectă prevederile constituţionale cuprinse în art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 alin. (5) care interzice înfiinţarea de instanţe extraordinare. Mai mult, Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil este satisfăcut dacă cei interesaţi au posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime, drept care este consacrat expres la art. 20 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Totodată, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 40/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 448 din 27 mai 2020, instanţa de contencios constituţional a reţinut că „32. În ceea ce privește invocarea dreptului la un proces echitabil, Curtea reține că sfera de aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție nu vizează procedurile administrative. Or, în cauza de față, procedura desfășurată în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și, totodată, garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care ####### este parte, este una administrativă, astfel că art. 21 alin. (3) din Constituție nu are incidență în cauză.”

Prin urmare, nu sunt aplicabile procedurilor derulate în faţa C.N.C.D. exigenţele dreptului la un proces echitabil, deci nu sunt aplicabile nici exigenţele motivării hotărârilor judecătoreşti, nefiind aşadar aplicabilă nici jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aspectele reglementate de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În cazul hotărârilor emise de C.N.C.D., dreptul la un proces echitabil este satisfăcut – după cum a reţinut Curtea Constituţională – dacă cei interesaţi au posibilitatea de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime, drept care este consacrat expres la art. 20 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. Or, în prezenta cauză, reclamantul a avut posibilitatea de a sesiza instanţa de contencios administrativ cu privire la pretinsa nelegalitate a Hotărârii nr. 322/28.06.2023 emisă de C.N.C.D.

În consecinţă, instanţa reţine că nu este întemeiat acest motiv de nelegalitate.

7.11. Cu privire la lipsa de imparţialitate a preşedintelui C.N.C.D., Curtea remarcă în primul rând – în privinţa independenţei membrilor Colegiului director al C.N.C.D. – că acest organ nu poate fi considerat o instanţă în sensul prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum este interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De altfel, instanţa reaminteşte că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 40/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 448 din 27 mai 2020, instanţa de contencios constituţional a reţinut că „32. În ceea ce privește invocarea dreptului la un proces echitabil, Curtea reține că sfera de aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție nu vizează procedurile administrative. Or, în cauza de față, procedura desfășurată în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar și, totodată, garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care ####### este parte, este una administrativă, astfel că art. 21 alin. (3) din Constituție nu are incidență în cauză.”

În speţă însă nu se poate reţine lipsa imparţialităţii preşedintelui C.N.C.D. pe considerentul că acesta este membru al Uniunii Democrate Maghiare din #######, fiind coleg de organizaţie cu primarul oraşului Sovata şi cu unul din asociaţii societăţii furnizoare a serviciului de televiziune pentru pârâta ###### ### S.R.L. În acest sens, instanţa observă că reclamantul nu a formulat plângere pentru discriminare împotriva Primăriei oraşului Sovata şi nici împotriva societăţii furnizoare a serviciului de televiziune, ci exclusiv împotriva societăţii ###### ### S.R.L., astfel încât apartenenţa la Uniunea ######### Maghiară din ####### a preşedintelui C.N.C.D. nu poate fi considerată ca un indiciu al lipsei de imparţialitate în soluţionarea plângerii reclamantului.

Instanţa mai observă că în prezenta cauză nu sunt prezente circumstanţele din hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Langborger v. Suediei (Cererea nr. 11179/84), în care instanţa de ultim grad avea în compunere magistraţi neprofesionişti şi care aveau o legătură cu una din părţile litigante. În speţă, Hotărârea nr. 322/28.06.2023 este supusă atât controlului instanţei de contencios administrativ în prima instanţă la Curtea de Apel Timişoara, cât şi controlului în recurs la instanţa supremă, astfel încât nu se poate reţine că reclamantul nu beneficiază de o procedură în care orice neregularitate din hotărârea pronunţată de C.N.C.D. poate fi supusă contestării în faţa a două instanţe independente şi imparţiale.

Totodată, instanţa subliniază că art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu impune independenţa şi imparţialitatea în procedurile de tip administrativ-jurisdicţional, ci permite existenţa acestor jurisdicţii, cu condiţia ca deciziile acestora să poată fi cenzurate integral, în fapt şi în drept, în faţa unei instanţe independente.

Astfel, în paragraful nr. 60 din Hotărârea dată la 24 mai 2005, în cauza ####### împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 210 din 8 martie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că „art. 6 alin. 1 din Convenţie nu obligă statele părţi să supună litigiile asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil unei proceduri care să respecte integral, în toate etapele, cerinţele art. 6. ########### iniţială a organismelor administrative sau profesionale, care au sau nu prerogative judiciare, care nu îndeplinesc toate cerinţele, poate fi justificată dacă aceste organisme se supun controlului ulterior al unui organ judiciar cu competenţă deplină, care garantează drepturile prevăzute de art. 6 alin. 1 din Convenţie (a se vedea Le Compte, ### Leuven şi De Meyere împotriva Belgiei, Hotărârea din 23 iunie 1986, ##### # ### ##, pag. 23, paragraful 51, şi ###### şi Le Compte împotriva Belgiei, Hotărârea din 10 februarie 1983, ##### # ### ##, pag. 16, paragraful 29).”

În speţă, instanţa independentă este stabilită prin art. 124 alin. 3 din Constituţia României – Curtea de Apel Timişoara având competenţa de a analiza în fapt şi în drept Hotărârea nr. 322/28.06.2023 a C.N.C.D. şi circumstanţele cauzei, hotărârea instanţei fiind supusă recursului la Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie.

Pentru aceste motive, nici celelalte motive de imparţialitate nu justifică solicitarea de desfiinţare a hotărârii C.N.C.D. contestate, eventuala lipsă a imparţialităţii neputând afecta legalitatea hotărârii pronunţate, în condiţiile în care aceasta este supusă ulterior unui control judiciar complet şi se confirmă temeinicia acesteia.

##### în vedere cele arătate mai sus, instanţa reţine netemeinicia şi a acestui motiv de nulitate a Hotărârii C.N.C.D. nr. 322/28.06.2023.

7.12. În privinţa lipsei investigaţiei reproşată de reclamant pârâtului C.N.C.D., instanţa constată că petiţia reclamantului a fost soluţionată exclusiv pe baza documentelor depuse de reclamant şi de ###### ### S.R.L., iar domnul ###### ###### ###### invocă încălcarea dispoziţiilor art. 19 alin. 1 lit. c) din O.G. nr. 137/2000, conform cărora „(1) În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul îşi exercită atribuţiile în următoarele domenii:

c) investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare;

Totodată, reclamantul a mai invocat şi dispoziţiile art. 20 alin. 5 şi 6 din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora „(5) Acţiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfăşoară la sediul instituţiei sau în alt loc stabilit de acesta.

În examinarea acestei critici, instanţa observă că investigaţia nu implică în mod obligatoriu administrarea de probe din oficiu sau prezenţa unor reprezentanţi ai C.N.C.D. la locul săvârşirii pretinsei discriminări. Niciuna din dispoziţiile legale invocate nu prevăd explicit conţinutul investigaţiei, astfel încât aceste reglementări nu pot reţinute ca reper pentru lipsa unei investigaţii datorate absenţei administrării unor probe din oficiu.

Pe de altă parte, instanţa remarcă faptul că, potrivit art. 20 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000, „(2) Consiliul îşi exercită competenţele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu.”

Totodată, instanţa reaminteşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale expusă anterior, respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 749 din 4 noiembrie 2015, paragrafele 20 și 21, potrivit căreia „CNCD a fost conceput ca un organ al administrației publice centrale cu atribuții în prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin supravegherea și combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituțional fundamental al egalității în drepturi. Împrejurarea că, în soluționarea cazurilor de discriminare, membrii Colegiului director au calitatea de agenți constatatori care aplică sancțiunile pentru contravențiile stabilite prin ordonanță, iar, în vederea aflării adevărului, aceștia desfășoară și o activitate de investigare nu este de natură a impieta asupra caracterului independent al activității Colegiului director față de părțile implicate. CNCD este un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, care se bucură de independența necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicțional.”

Aşadar, C.N.C.D. nu este numai un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale – astfel cum îşi justifică pârâtul omisiunea efectuării unei investigaţii, dar şi „un organ al administrației publice centrale cu atribuții în prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin supravegherea și combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituțional fundamental al egalității în drepturi.”

În acest sens, instanţa reţine că, potrivit art. 16 din O.G. nr. 137/2000, „Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar şi totodată garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care ####### este parte.”

De asemenea, calitatea C.N.C.D. de organ constatator al contravenţiilor în materia combaterii discriminării exclude calificarea sa ca simplu organ cu atribuţii jurisdicţionale, ci, dimpotrivă – ca autoritate având atribuții în prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituțional fundamental al egalității în drepturi.

Prin urmare, funcţia jurisdicţională a C.N.C.D. nu înlătură competenţele acestuia în prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare, astfel cum justifică pârâtul omisiunea administrării probelor privind existenţa faptelor sesizate de reclamant.

Pornind de la aceste principii, instanţa constată că reclamantul se plânge de condiţiile improprii de cazare şi de grila de programe TV în limba română, coroborată cu atitudinea recepţionerului hotelului, care a manifestat un comportament lipsit de interes faţă de reclamant, în comparaţie cu atitudinea de amabilitate avută de acelaşi recepţioner faţă de o persoană vorbitoare de limba maghiară.

Refuzul schimbării camerei oferite reclamantului cu altă cameră a fost justificat de ###### ### S.R.L. prin faptul ocupării în procent de 100% a spaţiilor de cazare în data respectivă (24/25.08.2022). Or, C.N.C.D. nu a administrat probe în acest sens, nefiind verificat gradul de ocupare a camerelor de cazare din #### ######## şi nici caracteristicile acestora – pentru a se putea verifica dacă acestea corespundeau cerinţelor reclamantului.

De asemenea, nu au identificate nici celelalte două unităţi de cazare deţinute de ###### ### S.R.L., C.N.C.D. admiţând în mod nejustificat apărările ###### ### S.R.L., fără administrarea probelor care le confirmă.

Gradul de ocupare a camerelor era însă principalul argument obiectiv care justifica refuzul ###### ### S.R.L. de a oferi reclamantului o altă cameră. Imposibilitatea schimbării camerei oferite reclamantului ar putea exclude investigaţiile suplimentare privind acest aspect, însă existenţa unor camere disponibile poate determina o prezumţie de tratament aparent discriminatoriu aplicat reclamantului de ###### ### S.R.L..

În al doilea rând, în privinţa comportamentului diferit al persoanei de la recepţia Vilei ########, Curtea notează că singurul element decisiv al criteriului de discriminare invocat de reclamant este cel legat de comportamentul diferit al persoanei de la recepţia Vilei ########, care nu a manifestat niciun fel de regret pentru faptul că reclamantul a fost „minţit în privinţa condiţiilor de cazare”, reclamantul acuzând o totală lipsă de interes şi empatie faţă de situaţia sa, în contrast cu discuţia purtată de acelaşi recepţioner în dimineaţa zilei de 25.08.2022 cu altă persoană, în limba maghiară. Conform reclamantului, discuţia dintre recepţioner şi terţa persoană s-a purtat integral în limba maghiară şi reclamantul a putut observa cum „persoana de la recepţie se transformase dintr-o persoană total indiferentă într-o persoană extrem de receptivă şi comunicativă.”

Or, instanţa constată că Hotărârea nr. 322/28.06.2023 ignoră total aceste împrejurări, deşi comportamentul recepţionerului hotelului – coroborat cu eventuala existenţă a unor camere disponibile – putea determina sarcina pârâtei ###### ### S.R.L. de a justifica un tratament diferenţiat acordat reclamantului. În acest sens. instanţa constată, deşi C.N.C.D. avea competenţe de investigare, de prevenire şi de combatere a tuturor formelor de discriminare, nu a solicitat pârâtei să indice datele de identificare ale recepţionerului care a lucrat ## #### ######## în ziua respectivă şi nici nu a încercat să obţină informaţii despre conţinutul convorbirilor la care se referă reclamantul.

În ceea ce priveşte pretinsa discriminare decurgând din faptul că 60% din programele TV furnizate de pârâta ###### ### S.R.L. la #### ######## erau în limba maghiară, instanţa reţine că pârâta nu a contestat acest aspect, dar a arătat că în localitatea Sovata, până în anul 2022 a existat un singur prestator de servicii de televiziune, respectiv #### ############# S.R.L., fiind singura sa opţiune la momentul deschiderii hotelului însă, pentru a oferi condiţii cât mai bune clienţilor săi, a cumpărat televizoare Smart în fiecare cameră cu aplicaţiile Youtube, Netflix, Voyo, Disney, HBO, pe care clientul le poate utiliza cu uşurinţă cu propriul user.

Totodată, pârâta ###### ### S.R.L. a mai arătat că şi în condiţiile prezentate de către reclamant, au existat 45 de canale de televiziune în limba română, ceea ce nu poate fi apreciată în nici un caz ca şi o încălcare a dreptului de acces la servicii publice în limba română.

Cu toate acestea, instanţa constată că nici aceste aspecte nu au fost verificate de C.N.C.D., în special afirmaţia ###### ### S.R.L. potrivit căreia #### ############# S.R.L. a fost singurul prestator de servicii de televiziune în localitatea Sovata, până în anul 2022.

Instanţa subliniază că aceste neregularităţi nu sunt simple omisiuni în analiza probelor, ci echivalează cu absenţa unei investigaţii complete – respectiv cu încălcarea dispoziţiilor care conferă C.N.C.D. atribuții în prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituțional fundamental al egalității în drepturi.

Rolul C.N.C.D. nu este de a transmite instanţei obligaţia de a administra probele pe care nu doreşte să le administreze cu privire la aspectele relevante care pot exclude acuzaţia de discriminare cu care a fost învestită, întrucât instanţa de contencios administrativ nu are competenţe de investigare şi de prevenire a faptelor de discriminare şi nici de agent constatator la contravenţiilor în această materie. Instanţa subliniază caracterul complex al probatoriului omis a fi administrat de C.N.C.D., probatoriu care poate implica nu numai depunerea de înscrisuri la dosar, dar şi audierea de persoane, inclusiv a recepţionerului Vilei ########, a cărui atitudine a afirmat-o reclamantul ca fiind discriminatorie.

Or, instanţa nu se poate substitui C.N.C.D. şi chiar având competenţă de plină jurisdicţie, nu poate efectua investigaţia care revenea în competenţa acestui pârât.

În mod evident, Hotărârea nr. 322/28.06.2023 atestă absenţa unei investigaţii a C.N.C.D. asupra elementelor decisive sesizate de reclamant, coroborate cu o motivare care ignoră faptele invocate de domnul ###### ###### ###### în justificarea plângerii sale. Nu i se poate reproşa reclamantului nedovedirea criteriului discriminării, câtă vreme nu sunt identificate elementele obiective care pot justifica faptele pârâtei, respectiv:

– lipsa oricărei camere disponibile în hotel şi în celelalte două unităţi de cazare deţinute de ###### ### S.R.L.;

– caracterul singular al furnizorului de servicii de televiziune la care putea apela pârâta ###### ### S.R.L. în perioada respectivă;

Numai în raport cu stabilirea acestor împrejurări s-ar putea reţine lipsa de relevanţă a discuțiilor purtate de reclamant cu persoana de la recepţia Hotelului #### ########.

##### în vedere cele arătate mai sus, instanţa reţine că Hotărârea nr. 322/28.06.2023 a fost emisă în lipsa unei investigaţii efective a faptelor sesizate de reclamant, cu preluarea nelegală a afirmaţiilor făcute de ###### ### S.R.L.

Din acest punct de vedere, instanţa reţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 şi ale art. 19 alin. 1 lit. c) din O.G. nr. 137/2000, Hotărârea nr. 322/28.06.2023 fiind emisă cu încălcarea reglementărilor care conferă C.N.C.D. atribuții în prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin combaterea actelor sau faptelor de natură a încălca principiul constituțional fundamental al egalității în drepturi.

În consecinţă, instanţa va dispune – în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, conform căruia „(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.” – anularea Hotărârii nr. 322/28.06.2023 emisă de pârâtul C.N.C.D. şi obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării de a desfăşura o investigaţie efectivă şi de a emite o hotărâre legală.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de stabilire a unui termen de soluţionare a petiţiei de către C.N.C.D., instanţa o consideră întemeiată, raportat la tergiversarea soluționării aceleiaşi petiţii anterior emiterii Hotărârii nr. 322/28.06.2023. în consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, conform cărora „(6) În toate situaţiile, instanţa poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părţii interesate, un termen de executare, precum şi amenda prevăzută la art. 24 alin. (2)”, instanţa va stabili în sarcina C.N.C.D. un termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri pentru soluţionarea petiţiei reclamantului.

În ceea ce priveşte cererea reclamantului de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzută de art. 10 lit. f) şi h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 săvârşită în perioada 24.08.2022-25.08.2022 de către operatorul economic ###### ### S.R.L., instanţa constată că o astfel de solicitare ar putea fi adresată pârâtului C.N.C.D., în măsura confirmării faptelor de discriminare imputate pârâtei ###### ### S.R.L.

Din acest punct de vedere, instanţa subliniază că nu are competenţa de agent constatator al contravenţiilor respective – calitate ce revine C.N.C.D., conform dispoziţiilor indicate în considerentele prezentei hotărâri – şi că probatoriul administrat în cauză nu permite stabilirea stării de fapt reale care să justifice aplicarea unei sancţiuni contravenţionale.

În consecinţă, instanţa va respinge această solicitare a reclamantului.

Examinând cererea de obligare a pârâtului C.N.C.D. la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând prejudiciul moral pentru întârzierea emiterii Hotărârii nr. 322/28.06.2023, instanţa reaminteşte că, potrivit art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000, „(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării …”

Pârâtul C.N.C.D. nu a oferit nicio explicaţie pentru această întârziere, afirmând numai că termenul de 90 de zile este unul de recomandare, instanţa subliniază însă că depăşirea acestui termen nu afectează legalitatea hotărârii pronunţate şi că reclamantul nu a probat un prejudiciu prin întârzierea emiterii hotărârii de soluţionare a petiţiei sale.

Instanţa subliniază caracterul imperativ al formulării din art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000: „(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării…”. Expresia „Hotărârea …se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării” nu lasă depăşirea acestui termen la aprecierea C.N.C.D.. Modul verbului este indicativ („Hotărârea … se adoptă”), iar modul indicativ are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc. prezentate de către vorbitor ca fiind reale și sigure în prezent, realizate în trecut sau considerate că se vor realiza sigur în viitor. Prin urmare, interpretarea gramaticală nu justifică ideea că ar fi un termen de recomandare.

#### chiar admiţând că acest termen este unul de recomandare, reglementarea obligă la respectarea acestui termen sau – în măsura în care nu a fost posibilă respectarea termenului – se impune justificarea obiectivă a întârzierii, ceea ce pârâtul C.N.C.D. nu a făcut.

În acest sens, instanţa reţine că, potrivit art. 1268 alin. 3 Cod Civil (Legea nr. 287/2009), referitor la interpretarea clauzelor îndoielnice – şi aplicabil şi cu privire la interpretarea dispoziţiilor legale, în lipsa unor reglementări speciale –„clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul”. Astfel fiind, instanţa trebuie să dea dispoziţiilor art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000 o interpretare care să nu conducă la lipsirea de efecte juridice a acestei reglementări.

Or, de vreme ce art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000 prevede că „Hotărârea …se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării”, depăşirea acestui termen se impune a fi justificată obiectiv – motivare pe care însă nu a făcut-o C.N.C.D.

În acest context, instanţa remarcă faptul că de la data înregistrării petiţiei (8.09.2022) şi până la data soluţionării acesteia (28.06.2023) au trecut mai mult de 9 luni, fiind depăşit cu mult termenul legal de soluţionare a cererii.

Totodată, instanţa remarcă lipsa de complexitate a cauzei şi faptul că pârâtul C.N.C.D. nu a administrat un probatoriu complex, respectiv nu a administrat alte probe decât înscrisurile, nu a efectuat expertize şi nu a audiat martori.

De asemenea, C.N.C.D. nu a justificat întârzierea excesivă în soluţionarea petiţiei nici printr-ul rol prea încărcat al acestei autorităţi, astfel încât instanţa concluzionează că depăşirea termenului legal de 90 de zile este nejustificată.

Conform art. 8 alin. 1 teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „(1) ######## vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.”

Contrar susţinerilor pârâtului C.N.C.D., care invocă lipsa şi nedovedirea unui prejudiciu pricinuit reclamantului de această întârziere, Curtea consideră că prelungirea nejustificată a duratei de soluţionare a petiţiei a determinat o stare tensionată reclamantului, decurgând din frustrarea rezultată din nesoluţionarea petiţiei sale, coroborată cu încălcarea termenului legal de soluţionare a acesteia, reclamantul promovând o cerere de chemare în judecată la Curtea de Apel Timişoara, la 18.04.2023 (fila 68 vol. I) pentru obligarea C.N.C.D. la soluţionarea cererii sale.

Fapta ilicită constă în întârzierea nejustificată, cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut pentru soluţionarea petiţiei reclamantului, în contextul în care C.N.C.D. nu a oferit nicio explicaţie pentru perioada ulterioară primirii răspunsului de ###### ### S.R.L. în luna decembrie 2022 şi până la pronunţarea Hotărârii nr. 322/28.06.2023, iar prejudiciul a fost determinat prin crearea unei stări de frustrare pentru reclamant, nevoit să constate întârzierea nejustificată a soluţionării cauzei sale şi să promoveze o acţiune în justiţie pentru limitarea acestei întârzieri.

Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, instanţa subliniază dificultatea cuantificării sumelor reprezentând indemnizarea prejudiciului moral.

##### în vedere însă că prin întârzierea nejustificată a soluţionării petiţiei reclamantului, instanţa consideră că în mod justificat se poate presupune că reclamantul a suferit un prejudiciu de ordin nepatrimonial derivând dintr-o o stare de supărare şi frustrare.

##### în vedere aceste aspecte, instanţa va admite în parte cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, obligând pârâtul C.N.C.D. la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei (RON), cu titlul de daune morale. Instanţa va respinge în rest solicitarea reclamantului privind daunele morale, considerând ca excesivă pretenţia de acordare a unei sume mai mare cu titlul de daune morale. În acest sens, instanţa face trimitere la jurisprudenţa instanţei supreme, Înalta ##### de Casație și Justiție statuând că daunele morale, pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. (Decizia nr. ### din 1 februarie 2018, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei ##### de Casație și Justiție).

În consecinţă, instanţa reţine nelegalitatea Hotărârii nr. 322/28.06.2023 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, motiv pentru care – în baza art. 18 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 – va admite în parte acţiunea reclamantului şi va dispune anularea Hotărârii nr. 322/28.06.2023 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

De asemenea, instanţa va admite cererea reclamantului de obligare a pârâtului C.N.C.D. de a desfăşura o investigaţie efectivă şi de a emite o hotărâre legală în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Totodată, instanţa va respinge, pentru motivele arătate anterior:

– cererea reclamantului de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzută de art. 10 lit. f şi h şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 săvârşită în perioada 24.08.2022 — 25.08.2022 de către operatorul economic ###### ### S.R.L., precum şi obligarea părţii care a săvârşit fapta să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii prin care se constatată săvârşirea contravenţiei

– cererea de constatare a nelegalităţii funcţionării C.N.C.D.

Instanţa va admite parţial solicitarea de obligare a pârâtului C.N.C.D. la plata daunelor morale, respectiv va obliga C.N.C.D. la plata sumei de 1000 lei către reclamant, cu titlul de daune morale determinate de soluţionare cu întârziere a petiţiei reclamantului, respingând în rest cererea de acordare a daunelor morale.

Acordarea cheltuielilor de judecată:

##### în vedere dispoziţiile art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), conform cărora „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, ţinând seama că s-a constatat caracterul parţial întemeiat al acţiunii, se impune soluţionarea cererii reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În privinţa cuantumului acestor cheltuieli de judecată, instanţa reţine că, reclamantul a dovedit plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei (fila vol. I dosar) precum şi plata onorariului de avocat, în cuantum de 4.000 lei.

Pe de altă parte, ţinând seama şi că solicitările reclamantului au fost admise numai parţial, instanţa reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 453 alin. 2 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), conform cărora „Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. #### este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.”

În acord cu aceste reglementări, instanţa va admite în parte cererea reclamantului de obligare a pârâtului C.N.C.D. la plata cheltuielilor de judecată, obligând acest pârât la plata sumei de 2.050 lei către reclamant, respingând în rest această cerere a reclamantului.

În acest sens, instanţa observă că nu s-ar justifica obligarea pârâtei ###### ### S.R.L. la plata unor cheltuieli de judecată, în contextul în care nu s-a putut stabili că aceasta se face vinovată de săvârşirea unei fapte de discriminare, pârâtul C.N.C.D. fiind culpabil de emiterea unei hotărâri în lipsa efectuării unei investigaţii complete care să permită instanţei să aprecieze conduita pârâtei ###### ### S.R.L. prin prisma dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce priveşte cererea pârâtei ###### ### S.R.L. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa constată că nu este în măsură să stabilească vreo culpă procesuală în sarcina reclamantului pentru chemarea în judecată a pârâtei acuzate de discriminare, câtă vreme nu s-a putut reţine caracterul neîntemeiat al acuzaţiei de discriminare.

În consecinţă, instanţa va respinge, ca nefondată, cererea pârâtei ###### ### S.R.L. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la calea de atac ce se poate formula împotriva prezentei hotărâri, având în vedere dispoziţiile art. 466 alin. 1 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), conform căruia „hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel”, raportat la dispoziţiile speciale ale art. 20 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora „hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”, instanţa reţine că împotriva prezentei hotărâri se poate exercita calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către părţi, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării de către pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocată de reclamant.

Ia act de renunţarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la invocarea excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii în anularea Hotărârii nr. 322/28.06.2023.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ###### ### S.R.L. raportat la pretenţiile reclamantului de obligare la plata unei despăgubiri morale în cuantum de 10.000 lei, invocată de pârâta ###### ### S.R.L.

Respinge excepţia inadmisibilităţii solicitării reclamantului de constatare şi sancţionare de către instanţa de judecată a contravenţiei prevăzută de art. 10 literele f), h) şi de art.15 din O.G. nr. 137/2000, invocată de pârâta ###### ### S.R.L.

Respinge excepţia lipsei obiectului respingerea petitelor nr. l şi 2 din cererea introductivă, invocată de pârâta ###### ### S.R.L.

Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul ###### ###### ######, cu domiciliul în #### #########, str. Tibiscum nr. 15, ### ##, ### ##, judeţ #####, având CNP: #############, cu domiciliul procedural ales la avocat ###### #### ########, cu sediul în #### #########, str. ###### nr. 5, ### ##, ### #, ### #, judeţ #####, adresă de e-mail: ######################, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în Bucureşti, sector 1, piaţa ###### ########### nr. 1-3, şi ###### ### S.R.L., cu sediul în localitatea Sovata, #### ###### ### ##, ##### #####.

Dispune anularea în tot a Hotărârii nr. 322/28.06.2023 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi pe cale de consecinţă:

Dispune obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării de a desfăşura o investigaţie efectivă şi de a emite o hotărâre legală, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Obligă pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlul de daune morale.

Respinge în rest acţiunea reclamantului.

Obligă pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la plata către reclamant a sumei de 2.050 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată. Respinge în rest cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Respinge cererea pârâtei ###### ### S.R.L. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Timişoara.

În temeiul art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 27.12.2023.

Preşedinte Grefier

###### ##### ##### ######

Red. #### – 27.12.2023

Tehnored. ####- 27.12.2023

Se #########. ###### ###### ###### – dom. proc. ales – Timişoara, #### ###### ### #, ### ##, ### #, ap. 5

serbanoana88@yahoo.com

„ pâr. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării – Bucureşti, sector 1, #### ###### ########### ### #-3 + comunicare completare acţiune

###############

„ „###### ### S.R.L. – Sovata, #### ###### ### ## – MS

3 com./exp.

Anulare hotărâre CNCD