Cadrul legal românesc protejează funcționarii publici cu statut special, precum polițiștii, în situația în care sunt cercetați penal. Legea nr. 360/2002 (Statutul Polițistului) prevede că, în cazul unei soluții de achitare sau de încetare a procesului penal, polițistul trebuie repus în funcția deținută anterior și în toate drepturile avute, inclusiv compensarea celor de care a fost privat.

Chestiunea de drept esențială în acest caz a fost interpretarea noțiunii de „compensare”. Se referă aceasta la plata integrală a salariilor pe care le-ar fi primit polițistul, ignorând sumele deja încasate în perioada suspendării sau punerii la dispoziție? Sau, dimpotrivă, compensarea reprezintă doar diferența dintre drepturile cuvenite și cele efectiv primite? Soluția oferită de Curtea de Apel clarifică faptul că scopul legii este de a repara prejudiciul, nu de a genera o îmbogățire fără justă cauză.

Obiectul dosarului și solicitările făcute în fața instanței

Reclamantul, un ofițer de poliție, a chemat în judecată Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), solicitând obligarea acestuia la plata drepturilor salariale de care a fost privat pe o perioadă de aproximativ 15 ani (27.01.2001 – 28.03.2016). Această perioadă corespunde cu intervalul în care a fost suspendat din funcție sau pus la dispoziția unității, ca urmare a unui dosar penal în care, în final, s-a dispus încetarea procesului penal.

Acțiunea sa s-a fundamentat pe dispozițiile art. 27^29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.

Starea de fapt relevantă

27.01.2001: Reclamantul a fost arestat preventiv și, în consecință, suspendat din funcție.
Perioada 2001 – 2014: De-a lungul anilor, reclamantul a alternat între perioade de suspendare (când nu primea niciun drept salarial) și perioade de punere la dispoziția unității (când beneficia de anumite drepturi salariale de bază).
01.09.2014 – 28.03.2016: Ofițerul s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului.
30.06.2014: O hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne definitivă, prin care se dispune încetarea procesului penal față de reclamant.
08.12.2017: Ca urmare a solicitării ofițerului, IPJ emite o dispoziție prin care îi acordă o sumă de 109.410 lei net cu titlu de diferențe salariale, considerând că aceasta acoperă compensația legală.
Nemulțumit de calcul, considerând că suma este prea mică, reclamantul a inițiat acțiunea în instanță.

Temeiurile legale invocate

Principalul fundament legal al cauzei a fost art. 27^29 din Legea nr. 360/2002 (Statutul Polițistului):

„Atunci când s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul este repus în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării.”

De asemenea, au fost relevante dispozițiile art. 65 din aceeași lege, care stabilesc că:

Pe perioada suspendării (ex: arest preventiv), polițistul nu beneficiază de niciun drept salarial.
Pe perioada punerii la dispoziție, polițistul beneficiază de drepturi bănești corespunzătoare gradului profesional, la nivelul de bază.

Argumentele fiecărei părți implicate

Argumentele reclamantului (polițistul)

Reclamantul a susținut că instanța de fond și expertul contabil au greșit calculul, deoarece:

Încadrarea funcției a fost eronată: La momentul suspendării, el deținea funcția de „ofițer specialist I”, care avea un nivel de salarizare superior celei de „ofițer principal I”, funcție utilizată în calcul.
Expertiza a fost superficială: Expertul s-ar fi limitat la a prelua calculele din dispoziția emisă de IPJ, fără a verifica dacă acestea sunt corecte în raport cu legea salarizării și cu funcția reală deținută.

Argumentele pârâtului (Inspectoratul de Poliție)

IPJ a invocat atât excepții procedurale, cât și argumente pe fondul cauzei:

Inadmisibilitatea acțiunii: Reclamantul ar fi trebuit să conteste direct dispoziția prin care i s-au calculat drepturile (un act administrativ), printr-o acțiune specială în contencios administrativ, și nu să formuleze o acțiune de drept comun pentru plată.
Lipsa de obiect și neîntemeierea acțiunii: Pe fond, IPJ a argumentat că a respectat legea. Principiul compensării implică aducerea reclamantului în situația în care s-ar fi aflat dacă nu era suspendat. Acest lucru se realizează calculând totalul drepturilor cuvenite și scăzând sumele deja plătite. IPJ a susținut că a plătit deja atât salariile aferente perioadelor de punere la dispoziție, cât și o diferență compensatorie, acoperind integral și chiar depășind suma calculată de expert.

Istoricul speței

Tribunalul, ca primă instanță, a respins excepțiile procedurale invocate de IPJ. Pe fond, a admis în parte acțiunea reclamantului. Raționamentul său a fost următorul:

A acceptat concluziile expertului, care a stabilit că totalul drepturilor salariale nete cuvenite reclamantului pentru întreaga perioadă ar fi fost de 249.625 lei.
Din această sumă, a scăzut doar suma de 109.410 lei, plătită de IPJ ca diferență compensatorie.
În mod inexplicabil, a refuzat să scadă și suma de 154.864 lei, pe care reclamantul o încasase deja în perioadele de punere la dispoziție, motivând eronat că „o sumă brută nu poate fi adăugată la o sumă netă”.
Astfel, a obligat IPJ la plata diferenței de 140.215 lei (249.625 – 109.410).

Ambele părți au declarat recurs împotriva acestei sentințe.

Motivarea instanței actuale

Curtea de Apel a analizat ambele recursuri și a ajuns la o concluzie radical diferită față de prima instanță.

Respingerea recursului reclamantului: Curtea a constatat că, potrivit actelor de la dosar (o dispoziție din decembrie 2000), reclamantul ocupa funcția de „ofițer operativ principal I” la data suspendării. Faptul că anterior deținuse o funcție superioară nu este relevant. Prin urmare, baza de calcul folosită de expert și de prima instanță a fost corectă.
Admiterea recursului pârâtului (IPJ): Aici se află esența deciziei. Curtea a corectat eroarea fundamentală de calcul și de interpretare a legii făcută de Tribunal. Raționamentul a fost clar și matematic:
- Scopul legii este de a-l compensa pe polițist pentru drepturile de care a fost privat, nu de a-l plăti din nou pentru sume pe care le-a încasat deja.
- Calculul corect presupune compararea a două valori: totalul drepturilor cuvenite și totalul drepturilor efectiv plătite.
- Totalul drepturilor cuvenite (net): 249.625 lei (stabilit prin expertiză).
- Totalul drepturilor efectiv plătite de IPJ (net):
  - 154.864 lei (salarii plătite în perioadele de punere la dispoziție).
  - 109.410 lei (diferența compensatorie plătită în 2017).
  - TOTAL PLĂTIT: 154.864 + 109.410 = 264.274 lei.

Comparând cele două cifre, Curtea a constatat că IPJ a plătit deja mai mult (264.274 lei) decât suma totală la care reclamantul ar fi fost îndreptățit (249.625 lei). Prin urmare, acțiunea acestuia era neîntemeiată, deoarece nu mai exista nicio diferență de plată.

Soluția finală

În lumina acestor considerente, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat următoarea soluție:

A respins recursul reclamantului.
A admis recursul pârâtului IPJ.
A casat (anulat) în totalitate sentința Tribunalului.
Rejudecând cauza, a respins integral acțiunea formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată.
A obligat reclamantul, aflat în culpă procesuală, la plata către IPJ a cheltuielilor de judecată în valoare de 12.500 lei, reprezentând onorariul de expertiză achitat de instituție.

Decizia este definitivă.

Hotarâre

Hotarâre nr. 1254/2023 din 19.12.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cod RJ dede2ee92 (https://www.rejust.ro/juris/dede2ee92)

Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2023:016.######

#### N I A OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Dosar nr. ####/30/2021

DECIZIA CIVILĂ NR. ####

Şedinţa publică din 19.12.2023

PREŞEDINTE: ##### #######

JUDECĂTOR: #### ######

JUDECĂTOR: ####### ########-########

GREFIER: ##### #####

S-au luat în examinare recursurile declarate de recurentul-reclamant ##### #### şi de recurentul-pârât INSPECTORATUL DE POLIŢIE ######## #####, împotriva sentinţei civile nr.###/21.06.2023 pronunţată de Tribunalul ##### în dosar nr. ####/30/2021, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici.

Dezbaterea în fond a recursului şi susţinerile orale ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 07.12.2023, fiind amânată pronunţarea la termenul de azi, încheiere ce face parte integrată din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr ###/21.06.2023 pronunţată în dosar nr. ####/30/2021 Tribunalul ##### a respins excepţia prescripţiei. A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul ##### ####, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ##### având ca obiect drepturi băneşti. A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 140.215 lei. A respins în rest acţiunea ca fiind fără obiect. A dispus reducerea onorariului expert la suma de 25.000 lei. A obligat reclamantul şi pârâtul la plata către d-na expert ###### ######## a diferenţei de onorariu, după cum urmează: reclamantul suma de 11.000 lei, iar pârâtul suma de 12.500 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât pârâtul Inspectoratul de Poliţie ######## #####, cât şi reclamantul ##### ####.

Prin recursul declarat de pârâtul – recurent Inspectoratul de Poliţie ######## ##### s-a solicitat admiterea recursului, în principal casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului se arată că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală.

Un prim motiv de nelegalitate o constituie soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocate de către IPJ ##### prin întâmpinare, fiind incidente astfel motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 din C.pr.civ, având în vedere următoarele aspecte:

IPJ ##### şi-a fundamentat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii pe faptul că reclamantul solicită instanţei să dispună obligarea autorităţii pârâte la repunerea sa în funcţia deţinută la data de 26.01.2001 şi în toate drepturile avute la data suspendării, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada 27.01.2001 – 28.03.2016, respectiv compensarea drepturilor de natură salarială, precum şi cele privitoare la funcţia şi gradul profesional deţinut, însă trebuie avut în vedere că drepturile solicitate de către reclamant au fost acordate prin Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08,12.2017 (aducându-i-se cunoştinţă reclamantului de aceasta, pe bază de semnătură, la data de 14.12.2017).

Printr-o scurtă analiză a dispoziţiei menţionate mai sus se poate observa că prin aceasta se stabilesc pentru fiecare perioadă de timp din perioada de referinţă (în funcţie de situaţia reclamantului şi diversele prevederi legale) drepturile salariale care trebuie să îi fie acordate ca şi diferenţă. Astfel, este evident că şi acest aspect privind drepturile salariale este un efect şi o dispoziţie al actului administrativ mai sus amintit.

Or, în susţinerea în plus al caracterului inadmisibil al acţiunii este şi faptul că unul din principalii piloni ai acţiunii reclamantului a fost constituit de pretenţia sa de a fi plătit corespunzător funcţiei de ofiţer specialist I (aceasta fiind de exemplu şi unul obiectivele pe care le-a solicitat în cadrul solicitării de încuviinţare a expertizei judiciar, acesta fiind şi unul dintre motivele de obiecţiuni ale reclamantului faţă de raportul de expertiză tehnică judiciar şi mai mult acesta fiind şi motivul pentru care a solicitat încuviinţarea unei noi expertize tehnice judiciare în prezenta cauză). De menţionat este faptul că în raportare cu acest criteriu al funcţiei ofiţerului se determină coeficientul de ierarhizare (ci.), acesta fiind unul din principalii factori care stau la baza stabilirii drepturilor salariale. Se poate observa aşadar că acest element fundamental al stabilirii drepturilor salariale (nivelul funcţiei) este stabilit în mod expres cu privire la întreaga perioadă de referinţă prin Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017. Or, cât timp pe parcursul întregii acţiuni reclamantul contestă acest element fundamental în stabilirea drepturilor salariale, iar acest aspect este stabilit prin intermediul actului administrativ mai sus enunţat, apreciază că nu poate fi mai evident decât atât faptul că reclamantul trebuia să investească instanţa cu o acţiune formulată în temeiul Legii nr. 554/2004 pentru a contesta efectele şi dispoziţiile actului administrativ, sens în care nu poate fi contestat vreme de nici măcar o secundă caracterul inadmisibil al acţiunii formulate de către acesta.

Practic, drepturile solicitate de către reclamant i-au fost acordate ca efect al emiterii actului administrativ reprezentat de Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017 (aducându-i-se cunoştinţă reclamantului de aceasta, pe bază de semnătură, la data de 14.12.2017).

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”. Aşadar, actul administrativ apare ca fiind exteriorizarea voinţei interne a unei autorităţi publice de a produce în mod direct efecte juridice, adică de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

Cum obiectul prezentei acţiuni vizează esenţialmente contestarea efectelor ce decurg din Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017, iar introducerea oricărei alte acţiuni decât a celei reglementate în baza Legii nr. 554/2004 este inadmisibilă, întrucât existenţa unei reglementări cu caracter derogatoriu consacrată de Legea nr. 554/2004 în privinţa contestării actelor administrative obligă partea interesată să urmeze această procedură specială.

Or, astfel cum s-a arătat, drepturile ce au fost acordate reclamantului, de care acesta se declară nemulţumit şi se consideră vătămat, îşi au izvorul în actul administrativ reprezentat de Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017.

##### că este absurd a se admite ca fiind admisibilă o acţiune prin care se contestă în esenţă dispoziţiile şi efectele ce izvorăsc dintr-un act administrativ (Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017) fără a se contesta actul în sine printr-o acţiune în anulare, în virtutea prevederile Legii nr. 554/2004.

În consecinţă, apreciază că prezenta acţiune, având în vedere obiectul său, este inadmisibilă, acesta putând şi trebuind, în situaţia în care se considera ca fiind vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin dispoziţia mai sus amintită prin care acestuia i s-au acordat drepturile solicitate, să investească instanţa cu o acţiune formulată în temeiul prevederilor legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Or, trebuie observat şi faptul că prin încheierea din data de 16.02.2022 prin care a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de respingere a excepţiei pe motive cu totul străine de natura cauzei.

Se mai arată că excepţia nu a fost invocată din cauza pensionării reclamantului (nefiind vreo motivare în acest fel formulată în cadrul întâmpinării prin care a fost invocată), ci datorită faptului că în esenţă reclamantul a investit instanţa de judecată cu o acţiune solicită obligarea IPJ ##### la compensarea drepturilor salariale de care a fost privat pe perioada 27.01.2001 – 28.03.2016 ca urmare a soluţiei de achitare pronunţate în dosarul penal, însă tocmai aceste drepturi au fost acordate ca prin emiterea şi ca efect al emiterii actului administrativ reprezentat de Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017 (aducându-i-se cunoştinţă reclamantului de aceasta, pe bază de semnătură, la data de 14.12.2017), însă acesta nu a înţeles să conteste în vreo clipă în faţa instanţei acest act administrativ. Practic, în situaţia în care reclamantul se considera vătămat prin efectele generate prin emiterea actului administrativ reprezentat de Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017, acesta ar fi fost obligat la investirea instanţei de judecată cu o acţiune în virtutea Legii nr. 544/2004. în consecinţă, se desprinde în mod vădit concluzia că motivarea respingerii excepţiei inadmisibilităţii cuprinde motive străine de natura cauzei, mai mult decât atât putem aprecia că motivarea lipseşte/este superficială cât timp instanţa nu a analizat motivul de susţinere a excepţiei invocat de către instituţie.

De asemenea, apreciază, pentru aceleaşi motive învederate mai sus, aplicând aceleaşi critici de nelegalitate, că prima instanţă în mod greşit a procedat şi la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Aşadar, conform expunerii realizate mai sus apreciază ca fiind vădit faptul că prin prezenta acţiune se contestă dispoziţiile şi efectele unui act administrativ, sens în care aplicând întregul raţionament de mai sus şi aplicând aceleaşi critici de nelegalitate arată că nu poate fi reţinut raţionamentul primei instanţe care a stat şi la baza respingerii excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile.

În acest sens, solicită admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Totodată, urmând acelaşi raţionament arătat pe larg mai sus şi aplicând aceleaşi critici de nelegalitate apreciază că prima instanţă a procedat în mod greşit şi la respingerea excepţiei decăderii reclamantului din dreptul de a formula o acţiune.

Astfel, în considerarea celor expuse anterior, arată că devine vădit că prezenta acţiune ar fi trebuit (în situaţia în care prima instanţă aflată în faţa soluţionării excepţiei inadmisibilităţii, ar f procedat la recalificarea acţiunii ca fiind una în temeiul Legii nr.554/2004, iar în consecinţă ar fi respins prima excepţia a inadmisibilităţii şi, totodată, ar fi procedat în mod greşit la a respinge şi cea de a doua excepţie a inadmisibilităţii invocate în baza lipsei procedurii prealabile) să fie respinsă datorită intervenirii decăderii. Trebuie punctat că în această situaţie excepţia decăderii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune (astfel cum a fost invocată) au un fundament/izvor cu totul diferit şi nu trebuiesc confundate astfel cum în mod eronat a făcut prima instanţă.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a stabilit, cu greşita aplicare legislaţiei aplicabile în cauza dedusă judecaţii, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a reţinut în mod eronat că instituţiei îi revine obligaţia de plată a sumei de 140.215 lei, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. I pct. 8, având în vedere cele ce urmează:

Conform prevederilor art. 27 ind.29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului: „Atunci când s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul este repus în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării.”

Aşadar, un aspect cu totul esenţial care trebuie observat este faptul că poliţistul aflat în una din aceste situaţii trebuie repus în funcţia şi drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, dispunându-se şi compensarea drepturilor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării.

Or, trebuie observat că prin prevederile acestui articol care reprezintă, în esenţă, temeiul juridic în jurul căruia se poartă întreaga acţiune, nu se realizează o îmbogăţire fără justă cauză a poliţiştilor aflaţi sub incidenţa sa (cum s-ar realiza de altfel conform hotărârii primei instanţe). Din contră, nu se realizează altceva decât o repunere în drepturi şi compensarea celor de care a fost privat. Apreciază ca fiind vădit că prin compensarea drepturilor de care a fost privat nu se poate realiza un câştig nejustificat.

De altfel, poate fi observat că acesta este şi raţionamentul ICCJ în cuprinsul Deciziei nr. ##/13.03.2023 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (acordarea despăgubirilor strict în limita pierderilor suferite, fără a se crea un câştig nejustificat) ce consideră poate fi aplicat prin analogie şi în cuprinsul prezentei speţe.

Trebuie observat că situaţia raporturilor de serviciu, în perioada de referinţă, ale reclamantului sunt după cum urmează (aspecte necontestate de altfel de către reclamant):

-în perioada 27.01.2001-25.04.2001 în baza ordinului şefului IPJ ##### nr. 07/27.01.2001 a fost suspendat din funcţie fiind arestat preventiv ca urmare a cercetării acestuia pentru săvârşirea de infracţiuni;

-în perioada 26.04.2001-13.10.2003 s-a aflat la dispoziţia unităţii pentru cercetare în baza ordinului şefului IPJ ##### nr. 0403/26.04.2001;

-în perioada 14.10.2003-21.11.2004 a fost suspendat din funcţie în baza dispoziţiei şefului IPJ ##### nr. S/17 din data de 14.10.2003;

-în perioada 22.11.2004-05.08.2014 s-a aflat la dispoziţia unităţii pentru cercetare în baza dispoziţiei şefului inspectoratului nr. S/563/09.12.2004;

-în perioada 06.08.2014-31.08.2014 s-a aflat la dispoziţia unităţii, în baza dispoziţiei şefului IPJ ##### nr. S/427/26.08.2014 întrucât nu avea finalizate studiile superioare cu diplomă de licenţă şi nu putea fi numit pe nici o funcţie vacantă, avându-se în vedere prevederile dispoziţiei IGPR nr. 170956/02.05.2012 privind cerinţele de studii prevăzute în fişele de post ale personalului poliţienesc;

-în perioada 01.09.2014 – 28.03.2016 ofiţerul s-a aflat în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului.

Prin dispoziţia şefului IPJ ##### nr. 337 din 08.04.2016, cu aplicabilitate din data de 29.03.2016, maiorul(r) ##### #### a fost numit, cu acordul lui, în funcţia de ofiţer principal II (c.i.= 4,62) clasa 63, prevăzută cu gradul de comisar de poliţie, ca urmare a faptului că prin sentinţa penală nr. ### din 09.05.2014 pronunţată de Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. ####/325/2012, rămasă definitivă la data de 30.06.2014 prin Decizia penală nr. ## a aceleiaşi instanţe s-a dispus încetarea procesului penal.

Avându-se în vedere raportul ofiţerului nr. 123848 din data de 22.02.2017 prin care a solicitat să i se comunice în scris situaţia repunerii în drepturi şi compensarea celor de care a fost privat în perioada 27.01.2001-05.11.2014 s-a solicitat un punct de vedere la Direcţia Management Resurse Umane din cadrul IGPR şi, în final, a fost emisă Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017 prin care reclamantului i-au fost acordate toate drepturile de care a fost privat.

Conform prevederilor art. 65 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 360/2002, forma valabilă la data intrării în vigoare:

„(2) Pe timpul urmăririi penale şi judecării poliţistul este pus la dispoziţie. Poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite, în scris, de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de baza, şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege.

(3) Pe perioada arestării preventive poliţistul este suspendat din funcţie. Pe timpul suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute de prezenta lege. “

Conform prevederilor art. 65 alin, 2 şi 3 din Legea nr. 360/2002, forma valabilă în perioada octombrie #### # ## aprilie 2004:

“(2) Pe timpul urmăririi penale şi judecării pentru infracţiuni săvârşite din culpa, poliţistul este pus la dispoziţie. Poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite, în scris, de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de baza, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lese.

(3) În cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni contra păcii sau omenirii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedica înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a oricărei alte infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei de poliţist, precum şi pe timpul arestării preventive, poliţistul este suspendat din funcţie. în perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute în prezenta lege şi este obligat sa predea armamentul, legitimaţia şi insigna. “

Conform prevederilor art. 65 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 360/2002, forma valabilă în perioada 23 aprilie #### # ## noiembrie 2004:

“(2) Pe timpul urmăririi penale şi judecării pentru infracţiuni săvârşite din culpă, poliţistul este pus la dispoziţie, iar în cazul arestării este suspendat din funcţie conform alin. (3). Poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite, în scris, de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lese.

(3) Pe timpul urmăririi penale pentru săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a oricărei alte infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei de poliţist, acesta este pus la dispoziţie conform alin. (2). În cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi pe durata judecării până la pronunţarea unei hotărâri definitive, precum şi pe durata arestării poliţistul este suspendat din funcţie. în perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute în prezenta lege şi este obligat să predea armamentul, legitimaţia şi insigna. “

Conform prevederilor art. 65 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 360/2002, forma valabilă în perioada 25 noiembrie #### # ## iunie 2016:

“(4)Poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege.

(5) în perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de niciun drept dintre cele prevăzute în prezenta lege şi este obligat să predea armamentul, legitimaţia şi insigna. “

De altfel, conform art. 45 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor:

(1) Poliţiştii cercetaţi şi judecaţi în stare de libertate puşi la dispoziţie – beneficiază de coeficienţii de ierarhizare minimi ai salariului pentru funcţia îndeplinită, corespunzători gradelor profesionale pe care le au, salariul pentru gradul profesional deţinut, gradaţiile la care au dreptul, precum şi de sporul pentru misiune permanenta, până al definitivarea situaţiei.

(2) Pe perioada suspendării din funcţie, ca urmare a arestării preventive, poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute de prezenta ordonanţă.

(3) în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, potrivit competentelor stabilite prin ordin al ministrului de interne.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 27 alin. 3 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

“3) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penate sau care sunt judecaţi în stare de libertate ori liberaţi provizoriu pe cauţiune beneficiază de salariul funcţiei de bază minim corespunzător gradului profesional deţinut, de salariul gradului profesional şi de gradaţiile cuvenite, până la definitivarea situaţiei “.

Începând cu data de 01.01.2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin.5 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice „în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009*) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu”.(… ) Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009*). cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege. “

Or, având în vedere legislaţia aplicabilă în domeniu (diversele forme de-a lungul perioadei de referinţă ale Legii nr. 360/2002), devine vădit că în perioada de referinţă, reclamantul, cât timp a avut statutul de poliţist pus la dispoziţia unităţii a beneficiat de drepturile băneşti corespunzătoare reglementărilor în vigoare.

De altfel, acest aspect nu a fost niciodată contestat de către reclamant, iar instituţia noastră a depus statele de plată din cuprinsul perioadei de referinţă care dovedesc că reclamantul a beneficiat de drepturi salariale în perioada de referinţă, în acord cu legislaţia în domeniu (state de plată care, de asemenea, nu au fost contestate de către reclamant).

Conform celor menţionate în suplimentul de expertiză, totalul cuantumului drepturilor băneşti pentru perioada de referinţă este 249.625 ron net..

Conform precizărilor doamnei expert, suma calculată reprezintă totalul net al salariilor ce se cuvine reclamantului pentru perioada de referinţă, din care trebuie să se scadă sumele achitate de către IPJ ##### către reclamant, pentru a rezulta diferenţa care trebuia achitată (capitolul III Concluzii din suplimentul de expertiză).

Cu alte cuvinte, cât timp doamna expert a calculat totalul salariului net la care ar fi fost îndreptăţit reclamantul pentru perioada de referinţă dacă nu ar fi intervenit suspendările şi punerile la dispoziţie ale reclamantului, devine vădit că pentru a se verifica aplicarea corectă a normelor de drept material şi implicit temeinicia acţiunii trebuiau realizate următoarele operaţiuni:

a) Stabilirea cuantumului net al drepturilor băneşti efectiv încasate de către reclamant ca drepturi salariale în perioada de referinţă; (conform celor dovedite prin statele de plată aferente perioadei de referinţă şi a celorlalte înscrisuri existente la dosar, 154.864 RON NET, plata acestor drepturi salariale efectiv în perioada de referinţă nefiind contestată de către reclamant)

b) Stabilirea sumei plătite ca diferenţă de către instituţie ca urmare a compensării drepturilor salariale de care a fost privat (109.410 ron net (Conform: Stat de plată diferenţe drepturi salariale conform sentinţei penale nr. ### dosar nr. ####/325/2012 – ##### loan, Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017 şi a ordinelor de plată ce însoţesc acest înscris);

c) Stabilirea totalului net achitat de către IPJ ##### către reclamant (adunând sumele prevăzute mai sus) (printr-un simplu calcul matematic se observă că IPJ ##### i-a achitat reclamantului pentru perioada de referinţă drepturi băneşti în cuantum de 264.274 ron net);

d) Efectuarea unei comparaţii între totalul net al salariilor ce se cuvine reclamantului pentru perioada de referinţă şi totalul net achitat de către IPJ ##### către reclamant (conform celor precizate la litera c) pentru a se verifica dacă există rezultă diferenţe;

d.l) într-o a doua variantă (prin care se realizează aceeaşi verificare ca la lit. d, dar într-o altă modalitate): efectuarea unei operaţiuni matematice de scădere între totalul net al salariilor ce se cuvine reclamantului pentru perioada de referinţă şi cuantumul net al drepturilor băneşti efectiv încasate de către reclamant în perioada de referinţă (cele prevăzute la lit. a), (practic în această formă rezultă drepturile de care a fost privat) iar apoi compararea acestui rezultat cu diferenţa plătită de către instituţia noastră pentru a-l compensa pe reclamant de drepturile de care a fost privat.

##### că statele de plată cu privire la drepturile băneşti încasate de către reclamant se găsesc depuse în mai multe rânduri în cadrul dosarului. Pentru a fi reperate mai cu uşurinţă (existând depuse în mai multe rânduri) indică de exemplu filele 100-103 din volumul III al dosarului (ce cuprind statele de plată pentru perioada ianuarie 2001 – ianuarie 2011), filele 23-84 din volumul III al dosarului ( ce cuprind statele de plată aferente perioadei februarie 2011 – martie 2016). Totodată, notele de şedinţă nr. 492171/TS depuse pentru şedinţa din 22.03.2023 încep la fila 87 din volumul III al dosarului, iar adresa Structurii financiare nr. 342584 din 21.03.2023 care precizează că brutul drepturilor băneşti efectiv încasate de către reclamant în perioada de referinţă este de 207.900 Iei este la fila 90 din volumul III al dosarului. De asemenea, notele de şedinţă nr. 493110/TS din 22.05.2023 ce cuprind şi adresa structurii financiare nr. 344723/18.05.2023 ce precizează valoarea netă a acelor sume se regăsesc la filele 130-132 din volumul III al dosarului.

Cuantumul net al drepturilor băneşti încasate de către reclamant în perioada de referinţă este de 154.864 RON (conform înscrisurilor anexate notelor de şedinţă nr.492171/TS depuse în cadrul notelor de şedinţă din 22.03.2023, ce cuprind sumele brute, precum şi a adresei structurii financiare nr. 344723/18.05.2023 ce precizează valoarea netă a acelor sume). De altfel, cu privire la această sumă, prima instanţă în mod total eronat o reţine ca fiind vorba de brut (brutul pentru drepturile băneşti efectiv încasate de către reclamant în perioada de referinţă este de 207.900 lei).

Totodată, ca urmare a dispoziţiei şefului inspectoratului nr. 1724/08.12.2017, reclamantului i s-au achitat şi 109.410 ron net (Conform: Stat de plată diferenţe drepturi salariale conform sentinţei penale nr. ### dosar nr. ####/325/2012 – ##### loan, Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017 şi a ordinelor de plată ce însoţesc acest înscris).

Astfel, printr-un simplu calcul matematic se observă că IPJ ##### i-a achitat reclamantului pentru perioada de referinţă drepturi băneşti în cuantum de 264.274 ron net, compus din:

e) 154.864 ron net, cuantumul al drepturilor băneşti efectiv încasate de către reclamant în perioada de referinţă;

f) 109.410 ron net, reprezentând diferenţele de drepturi salariale conform sentinţei penale nr. ### dosar nr. ####/325/2012 – ##### loan, Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017.

Aşadar, din motive greu de înţeles, prima instanţă, într-o contradicţie totală cu prevederile legate mai sus enunţate (care prevăd că pe perioada cât poliţistul se află la pus la dispoziţie beneficiază de anumite drepturi salariale, cât şi faptul că în situaţia incidenţei prevederilor art. 27 ind.29 din Legea nr. 360/2002 acesta beneficiază de drepturile de care a fost privat, fără a fi stipulată crearea unei situaţii materiale mai avantajoase decât cea în care s-ar fi aflat în situaţia în care nu ar fi intervenit diversele modificări ale raporturilor de serviciu ca urmare a calităţii şi situaţiei avute în cadrul dosarului penal) a pronunţat o hotărâre prin care a aplicat întru totul greşit normele de drept material incidente în speţă, aducându-i reclamantului un veritabil câştig nejustificat de prevederile legale, obligând practic instituţia la a plăti din nou drepturile salariale de care a beneficiat efectiv în perioada de referinţă reclamantul. Practic, instanţa, dincolo de puterea noastră de înţelegere, a refuzat a lua în calcul (chiar şi contrar celor reţinute de către expert care a precizat în suplimentul de expertiză că din suma de 249.625 RON (ce reprezintă totalul salariilor nete ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada de referinţă) trebuie scăzute sumele achitate de către IPJ #####, iar apoi verificată diferenţă). Or prima instanţă, a luat în calcul doar diferenţa achitată de către instituţie pentru a-l compensa pe reclamant, nu şi sumele reprezentând cuantumul drepturilor băneşti efectiv încasate de către reclamant în perioada de referinţă, în cuantum de 154.864 ron net (pe lângă confuzia realizată de către instanţă că această sumă ar fi brută).

Aşadar, devine vădit că obligaţia legală ce i-a revenit instituţiei potrivit prevederilor art. 27 ind.29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului şi având în vedere situaţia de fapt şi de drept din prezenta cauză a fost de a calcula şi achita diferenţa între cât s-ar fi cuvenit să primească reclamantul în situaţia în care nu ar fi fost privat de anumite drepturi salariate ca urmare a punerii la dispoziţie/suspendării sale şi sumele efectiv achitate reclamantului în perioada de referinţă cât timp acesta a fost pus la dispoziţie (realizându-se astfel un total al drepturilor salariale ce corespunde drepturilor de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit toate consecinţele ce au decurs din diversele sale calităţi şi situaţii din cadrul dosarului penal).

Or, prima instanţa, aplicând cu totul greşit normele de drept material indicate mai sus, a nesocotit întru totul faptul că IPJ ##### avea obligaţia de plată doar a acelei diferenţe şi nu avea obligaţia de a plăti atât diferenţa menţionată mai sus cât şi de a plăti din nou drepturile salariale efectiv încasate de către reclamant conform reglementărilor în vigoare pe perioada de referinţă.

Rezultă aşadar caracterul cu totul neîntemeiat al pretenţiilor reclamantului (având în vedere faptul că acesta a primit din partea instituţiei chiar mai mult decât suma calculată de către doamna expert), iar pe cale de consecinţă, se observă că din cauza aplicării greşite a normelor de drept material s-a ajuns şi la a se pronunţa soluţii greşite asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cât şi asupra excepţiei lipsei de obiect.

Cu alte cuvinte, aplicând în mod corect normele de drept material, rezultă că acţiunea reclamantului este neîntemeiată, iar în temeiul prevederilor art. 2.517 din Codul Civil coroborate cu prevederile art. 2539 alin. 2 din Codul Civil se impunea admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Chiar dacă reclamantul a investit instanţa de judecată la data de 21.06.2017 cu o acţiune având acelaşi obiect (ce a format obiectul dosarului civil nr. ####/30/2017), consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2539 alin 2 din Codul civil, pentru a putea considera că ar fi fost întrerupt cursul prescripţiei, având în vedere caracterul neîntemeiat al acţiunii ce devine vădit prin corecta aplicare a normelor de drept material.

De asemenea, aplicând în mod corect normele de drept material, devine vădit, că pe lângă faptul că se impune respingerea acţiunii în temeiul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, (ignorând faptul că în situaţia respingerii acţiunii ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, nu s-ar mai fi analizat şi excepţia lipsei de obiect) şi soluţia care se impune asupra excepţiei lipsei de obiect ar fi una de admitere a acesteia şi de respingere a acţiunii ca fiind lipsită de obiect.

Apreciază că în prezenta speţă sunt incidente prevederile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 6 din C.pr.civ, având în vedere următoarele aspecte:

Conform prevederilor art. 425 alin. 1 lit. b din C.pr.civ.:

„Conţinutul hotărârii:

(l)Hotărârea va cuprinde:

b)considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;”.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Aşadar, luând în considerare şi prevederile art. 425 alin. 1 lit. b din C.pr.civ (indicat mai sus), instanţa trebuie să arate obligatoriu fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, cu menţionarea motivelor pentru care unele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi soluţionarea acestora, normele juridice aplicabile la situaţia de fapt stabilită. Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac.

Aceasta reprezintă o obligaţie esenţială a instanţei de judecată, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.

Studiind hotărârea atacată rezultă, în mod vădit, atât că aceasta cuprinde considerente/motive contradictorii cât şi faptul că motivarea instanţei este superficială/lipseşte aproape cu totul şi mai mult decât atât cuprinde considerente străine de natura cauzei.

Cu privire la drepturile de care a fost privat şi care se cuvin reclamantului, expunerea instanţei începe după în felul următor:

“Pe fondul cauzei, tribunalul reţine că incidente sunt prevederile art. 27 ind.29 din Legea nr. 360/2002: ” Atunci când s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea ta aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul este repus în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării.”.

În prezentul litigiu nu se contestă dreptul reclamantului de a beneficia de drepturile de care a fost privat pe durata suspendării/punerii la dispoziţie, însă au opintii diferite cu privire la cuantumul acestor drepturi.

În vederea stabilirii acestui cuantum s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, iar concluzia doamnei expert a fost că reclamantului i se cuvine suma de 280.081 lei. Ulterior, prin suplimentul la expertiză, ca urmare a faptului că nu s-au avut în vedere perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului, precum şi raportarea la alt salariu brut în lunile aprilie 2003, noiembrie 2009 şi decembrie 2019, doamna expert a procedat la recalcularea sumei cuvenite reclamantului, aceasta fiind stabilită la 249.625 lei. “.

####, în cele ce urmează, prima instanţă a procedat la expunerea unei motivări prin care aceasta reţine considerente/motive contradictorii şi, totodată, motivarea instanţei este superficială/lipseşte aproape cu totul şi mai mult decât atât cuprinde considerente străine de natura cauzei.

In primul rând, trebuie observat că lipsit de orice fundament sau motivare şi cu totul străin de natura cauzei, prima instanţă a refuzat să reţină că instituţia a achitat reclamantului suma de 264,274 lei, expunerea acesteia fiind:

“… însă instanţa nu va reţine aceste susţineri, deoarece în cauză s-a făcut dovada faptului că a fost achitată reclamantului suma de 109.410 lei, aşa cum a fost stabilită prin dispoziţia şefului IPJ ##### nr. 1724/08.12.2017, iar din statele de plată depuse pentru perioada de referinţă rezultă sumele brute în cuantum de 154.864 lei, sumă care nu poate fi adăugată la suma netă efectiv achitată. “

Conform celor menţionate în suplimentul de expertiză, totalul net al salariilor ce i s-ar fi cuvenit reclamantului pentru perioada de referinţă este 249.625 ron net.

Conform precizărilor doamnei expert suma calculată reprezintă totalul net al salariilor ce i s-ar fi cuvenit reclamantului pentru perioada de referinţă, din care trebuie să se scadă sumele achitate de către IPJ ##### către reclamant, pentru a rezulta diferenţa care trebuia achitată (capitolul III Concluzii din suplimentul de expertiză).

Or, deşi în fundamentarea soluţiei date instanţa de judecată se bazează pe cele reţinute în cadrul raportului de expertiză (cu obiecţiunile şi completările ulterioare), aceasta a procedat la a aprecia că sumele plătite de către instituţie pentru perioada de referinţă nu pot fi adăugate la suma de 109.410 lei ( reprezentând diferenţa achitată în urma emiterii Dispoziţiei de repunere în situaţia anterioară nr. 1724/08.12.2017). Se creează, astfel, o contradicţie totală între partea din considerente fundamentată pe raportul de expertiză (cu modificările, precizările şi completările ulterioare) prin care expertul precizează în mod expres faptul că din suma de 249.625 ron net trebuie scăzute sumele achitate de către IPJ ##### şi partea din considerente în care instanţa refuză să ia în calcul sumele plătite de către instituţie în perioada de referinţă.

Or, este vădit şi nici nu a fost contestat vreodată în cursul acţiunii de către reclamant că acesta a beneficiat în perioada de referinţă de plata unor drepturi băneşti din partea IPJ #####, conform prevederilor legale enunţate în cuprinsul dezvoltării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din C.pr.civ.

Mai mult, se observă aşadar că pe lângă contradicţia evidentă, expusă mai sus, instanţa de judecată nici nu procedat la a expune motivul pentru care refuză să includă sumele plătite de către instituţie reclamantului în perioada de referinţă.

Totodată, într-un mod cu totul inexplicabil şi lipsit de vreo motivare, instanţa de judecată a precizat “din statele de plată depuse pentru perioada de referinţă rezultă sumele brute în cuantum de 154.864 lei”. Astfel, deşi instanţa de judecată face trimitere le statele de plată pentru perioada de referinţă, aceasta a reţinut, lipsit de orice motivare şi în contradicţie totală cu înscrisurile respective şi restul înscrisurilor existente la dosarul cauzei cu privire la drepturile salariale încasate efectiv de către reclamant în perioada de referinţă, că sumele pentru perioada de referinţă constituie un cuantum brut de 154.864 lei, iar nu un cuantum net. Or, chiar înscrisurile la care instanţa de judecată face trimitere, cât şi restul înscrisurilor cu privire la drepturile salariale de care a beneficiat reclamantul în perioada de referinţă, dovedesc că suma de 154.864 lei este una netă, brutul pentru acea perioadă fiind de 207.900 lei.

Aşadar, cuantumul net al drepturilor băneşti încasate de către reclamant în perioada de referinţă este de 154.864 ron (conform statelor de plată pentru perioada de referinţă precum şi a notelor de şedinţă nr. 492171/TS depuse în cadrul notelor de şedinţă din 22.03.2023, ce au anexată adresa Structurii financiare nr. 342584 din 21.03.2023 ce precizează cuantumul brut al acestor sume, precum şi a adresei structurii financiare nr. 344723/18.05.2023 ce precizează valoarea netă a acelor sume). Aşadar, cu privire la această sumă, prima instanţă în mod total eronat, lipsit de orice motivare şi în contradicţie evidentă cu probele pe care le indică în fundamentarea celor reţinute, o retine ca fiind vorba de o 154.864 ron brut, iar nu net (brutul pentru drepturile băneşti efectiv încasate de către reclamant în perioada de referinţă este de 207.900 lei).

Totodată, pe lângă toate aceste inadvertenţe, iarăşi prima instanţa printr-o contradicţie evidentă, dublată de o motivare necorespunzătoare/chiar lipsa unei motivări, reţine doar că s-a făcut dovada faptului că a fost achitată reclamantului suma de 109.410 lei, şi deşi face trimitere în mod expres la statele de plată pentru perioada de referinţă a refuzat să reţină că reclamantul a beneficiat din partea instituţiei de plata unor drepturi salariale pentru perioada de referinţă în cuantum de 154.864 lei net (207.900 brut) (această inadvertenţă completând tot lanţul de contradicţii, confuzii, erori şi aspecte profund eronate şi nemotivate sau motivate necorespunzător).

În consecinţă rezultă fără putere de tăgadă că hotărârea instanţei de judecată cuprinde considerente/motive contradictorii şi, totodată, motivarea instanţei este superficială/lipseşte aproape cu totul şi mai mult decât atât cuprinde şi considerente străine de natura cauzei (fiind astfel incidente prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 din C.pr.civ.).

Totodată, apreciază că această situaţie echivalează, în acelaşi timp, şi cu o nemotivare a hotărârii, fiind aplicabile şi prevederile art. 488 alin. 1 pct. 5 din C.pr.civ.

Mai mult, trebuie observat că în cuprinsul întregului proces reclamantul nu a contestat faptul că a beneficiat în perioada de referinţă de drepturile salariale expuse în cuprinsul statelor de plată pentru perioada de referinţă. Or, acest aspect, este unul ce în mod adiţional dovedeşte considerentele contradictorii, nemotivarea/motivarea superficială şi existenţa unor considerente străine de natura cauzei în hotărârea pronunţată de prima instanţă, care a nesocotit cu totul drepturile achitate de către instituţia noastră în perioada de referinţă reclamantului.

Mai mult, decât atât acestui factor adiţional prezentat adineauri, îi sunt incidente nu doar prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 din C.pr.civ, ci şi prevederile art. 488 alin. 1 pct. 5 din C.pr.civ, întrucât instanţa de judecată a nesocotit cu totul prevederile codului de procedură civilă cu privire la forţa probantă a înscrisurilor referitoare la drepturile salariale încasate de către reclamant în perioada de referinţă, mai ales ţinând cont şi de faptul că aceste aspecte nu au fost în vreo secundă contestate de către reclamant.

Totodată, apreciază că întreaga situaţie expusă pe larg în paginile de mai sus se circumscrie şi ca un alt factor de invocare a art. 488 alin.1 pct. 5 din C.pr.civ ca motiv de recurs, din prisma încălcării de către instanţa de judecată a prevederilor art. 22 alin. 6 din C.pr.civ., întrucât apreciază că instanţa de judecată şi-a depăşit prin soluţia pronunţată limitele investirii.

În concret, reclamantul a cerut exclusiv (sub aspectul drepturilor salariale) compensarea celor de care a fost privat. Or, astfel cum a învederat pe larg instanţei de judecată în cele de mai sus, prima instanţă printr-un lanţ întreg de aplicări greşite ale normelor de drept material, reţinerea unor motive contradictorii şi restul criticilor de nelegalitate aduse prezentei hotărâri (evidenţiate pe larg în cadrul cererii de recurs) a obligat IPJ ##### la a plăti practic din nou drepturile băneşti de care a beneficiat efectiv în perioada de referinţă reclamantul. #### vădit că nu acesta a fost obiectul cererii de chemare în judecată (reclamantul necontestând faptul că a beneficiat de plata unor drepturi salariale în perioada de referinţă), ci compensarea celor de care a fost privat. însă prima instanţă, prin întregul lanţ de motive de nelegalitate a hotărârii a reuşit să refuze să ia în considerare că reclamantul a beneficiat din partea IPJ ##### în perioada de referinţă de plata unor drepturi salariale în conformitate cu diversele norme de drept material, iar, în consecinţă, a pronunţat o hotărâre prin care practic din cuantumul total al salariilor nete ce i s-ar fi cuvenit a scăzut doar sumele acordate de către IPJ ##### ca şi compensare, obligându-ne în esenţă la a plăti din nou drepturile salariale de care reclamantul beneficiase deja în perioada de referinţă (fapt necontestat). Aşadar, devine vădit că prima instanţă a obligat IPJ ##### nu la plata compensării solicitate de către reclamant, ci la plata din nou a drepturilor de care reclamantul a beneficiat în perioada de referinţă. Or, nu acesta a fost obiectul cererii de judecată, fiind depăşită limita învestirii.

De asemenea, solicită obligarea reclamantului ##### loan la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 12.500 lei, reprezentând partea din onorariul expertului ce a fost stabilită ca obligaţie de plată executorie în sarcina IPJ ##### prin sentinţa civilă atacată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5. 6 şi 8 din Legea ######## privind Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 554/ 2004, O.G. nr.38/ 2003 şi Legea nr.330/2009.

Prin recursul declarat de reclamantul – recurent ##### #### s-a solicitat în temeiul art. 20 alin. (3) fraza a II-a, teza întâi din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, respectiv partea din dispozitivul sentinţei atacate referitoare la admiterea în parte a acţiunii, la obligarea pârâtului la plata către subsemnatul reclamant doar a sumei de 140.215 lei şi la respingerea în rest a acţiunii, ca fiind fără obiect şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, cu indicaţia pentru aceasta de a dispune refacerea raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea contabilitate, cu luarea în considerare a faptului că reclamantul a ocupat, în perioada de referinţă, funcţia de ofiţer specialist I şi nu funcţia de ofiţer principal I, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond şi expertul desemnat în cauză.

În motivarea recursului arată că soluţia instanţei de fond este nelegală, în speţa fiind incidente trei motive de casare, prevăzute de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C.proc.civ.

##### că respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiza tehnică judiciară în specialitatea contabilitate şi respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize atrag nulitatea sentinţei, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Aşa cum a învederat instanţei de fond, expertiza judiciară administrată în faţa instanţei de fond este complet eronată. #### a formulat obiecţiuni, cât şi o solicitare de administrare a unei noi expertize, cereri însoţite de înscrisuri doveditoare, instanţa a respins solicitările efectuate.

###### expert judiciar s-a mărginit doar la a copia menţiunile din cuprinsul Dispoziţiei Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017 şi a stabilit faptul că drepturile salariale datorate sunt cele indicate de către Şeful Inspectoratului.

Pentru a furniza o expertiză corectă din punct de vedere contabil, ar fi avut nevoie ca doamna expert să calculeze, în baza legii salarizării, cuantumul fiecărui salariu lunar datorat de către instituţie, ceea ce nu s-a întâmplat.

În cuprinsul raportului de expertiză toate calculele pleacă de premisa că, la momentul arestării preventive a subsemnatului, ar fi ocupat funcţia de ofiţer principal I, ceea ce nu este adevărat.

Potrivit Fişei postului din 27.10.1999 era încadrat, inclusiv la momentul arestării preventive, pe funcţia de ofiţer specialist I, funcţie remunerată cu un nivel salarial superior celei de ofiţer principal I.

Încadrarea nu a fost niciodată schimbată, fiind eronată susţinerea I.P.J. ##### potrivit căreia la momentul arestării preventive ar fi ocupat funcţia de ofiţer principal I.

În fine, doamna expert judiciar nu a făcut altceva decât să reproducă conţinutul Dispoziţiei Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017, aceasta copiind efectiv cele notate în această dispoziţie şi însumând toate sumele de bani indicate prin respectiva dispoziţie.

####### judiciară contabilă nu a verificat acurateţea datelor din această dispoziţie şi nu căutat să verifice dacă sumele, coeficienţii sau funcţia ocupată erau corespunzătoare realităţii.

Mai mult decât atât, doamna expert avea la dispoziţie, în dosarul instanţei, statele de plată din cuprinsul cărora ar fi rezultat, fără putinţă de tăgadă, faptul că a ocupat funcţia de ofiţer specialist I, funcţie ce se bucura de un nivel superior de salarizare faţă de funcţia indicată de către conducerea autorităţii publice pârâte.

De altfel, în dosar există ultima fişă de post semnată, respectiv cea din 27.10.1999, când era încadrat în funcţia de ofiţer specialist I.

Consideră că, respingerea obiecţiunilor formulate, precum şi respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize trebuie sancţionate cu nulitatea sentinţei, fiind necesară trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în vederea administrării un expertize utile cauzei.

##### că sentinţa se întemeiază pe motive străine de natura cauzei, aspect sancţionat de prevederile art.488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ.

Aşa cum a arătat supra, întregul raţionament al instanţei de fond este viciat, judecătorul cauzei plecând de la premisa că ar fi ocupat funcţia de ofiţer principal I, astfel cum a susţinut, în mod nefondat, autoritatea publică pârâtă.

În realitate, conform Fişei postului din data de 27.10.1999, ultima fişă asumată personal sub semnătură, ocupa funcţia de ofiţer specialist I, funcţie de ce se bucura de o treaptă superioară de salarizare.

De altfel, raţionamentul instanţei este eronat, neputând exista o explicaţie pentru care în luna octombrie a anului 1999 ocupa funcţia de specialist, iar, mai apoi, în decembrie 2001 a fost numit în funcţia de principal, poziţie inferioară celei anterior deţinute. Practic, în raţionamentul instanţei, între octombrie 1999 şi decembrie 2001 ar fi suferit o retrogradare din funcţia de ofiţer specialist, în funcţia de ofiţer principal, ceea ce este complet eronat şi neadevărat.

Referitor la aplicarea greşită a normei de drept material reprezentată de art. 2729 din Legea nr. 360/2002, aspect sancţionat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ##### că a fost cercetat în dosarul de urmărire penală nr. ###/P/1998 al Parchetului ####### Timişoara, fiind arestat preventiv la data de 26.01.2001, cu consecinţa suspendării din funcţie. La acel moment, ocupa poziţia de ofiţer de poliţie cu grad de căpitan şi şef de serviciu în cadrul I.P.J. ##### – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Prin sentinţa penală nr. ###/09.05.2014, pronunţată de Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. ####/325/2012, rămasă definitivă la data de 30.06.2014 prin decizia penală nr. ## a aceleiaşi instanţe, s-a dispus achitarea în baza art. 16 lit. b) teza I C.proc.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi încetarea procesului penal pentru infracţiunile de favorizare a infractorului, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numărul de înmatriculare fals şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006, în baza art. 16 lit. f C.proc.pen. Faptele pentru care s-a pronunţat această soluţie au făcut obiectul dosarului de urmărire penală mai înainte indicat.

Conform art. 2729 din Legea nr. 360/2002:

„Atunci când s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul este repus în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării”.

Consideră că trebuia să fiu repus şi să beneficiez de toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie, drepturi aferente funcţiei de ofiţer specialist I, ceea ce nu s-a întâmplat.

Instanţa de fond a aplicat în mod greşit norma de drept material indicată şi a-l repune în funcţia de ofiţer principal, urmând ca toate calculele efectuate în baza acestui considerent să fie eronate, această funcţie având garantat un venit mai mic decât funcţia pe care ar fi trebuit să fie repus.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 20 din Legea cu nr. 554/2004 şi art. 488 alin.1 pct. 5, 6 şi 8 C.proc. civ.

Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate de către recurenţi, cât şi în conformitate cu dispoziţiile art.483 şi următoarele C.pr.civ., Curtea reţine următoarele :

Pe calea demersului judiciar supus analizei, astfel cum a fost clarificat la primul termen de judecată, reclamantul ##### #### a solicitat recuperarea drepturilor salariale pentru perioada 27.01.2001 – 28.03.2016, raportat la soluţia de achitare pronunţată în dosarul nr.####/325/2012 şi prevederile art.27 ind.29 din Legea nr.360/2002.

##### instanţă a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 140.215 lei, respingând în rest acţiunea ca fiind fără obiect. De asemenea, a obligat părţile la plata sumei de 25.000 lei onorariu definitiv expertiză, după cum urmează: reclamantul suma de 11.000 lei (având în vedere că acesta a achitat avansul în cuantum de 1500 lei), iar pârâtul suma de 12.500 lei.

Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâtul IPJ #####, acesta din urmă criticând şi încheierea de şedinţă din data de 16.02.2022, ambii recurenţi invocând motivele de casare prevăzute de art.488 pct.5, 6 şi 8 C.pr.civ.

Referitor la recursul promovat de către recurentul – reclamant ##### ####, ce urmează a fi analizat cu prioritate, se constată că aceasta a invocat motivele de casare prevăzute de art.488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 Cod de procedură civilă.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art.488 pct.5 C.pr.civ., recurentul – reclamant a susţinut incidenţa acestuia prin raportare la respingerea obiecţiunilor sale la raportul de expertiză contabilă şi la respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize.

Întrucât acest motiv de recurs are în vedere situaţia când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, poate deveni incident doar în situaţia în care instanţa a încălcat, în procesul administrării probelor, reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Astfel, modul în care instanţa a apreciat utilitatea şi pertinenţa unei probe sau a interpretat ansamblul probatoriu administrat în cauză nu pot face obiect de critică din perspectiva acestui motiv de casare.

Ori în speţă, se constată că instanţa a respins motivat obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de reclamant şi cererea de refacere a raportului de expertiză prin încheierea de şedinţă din data de 18.01.2023, de altfel necontestată, tribunalul reţinând că „Din înscrisurile depuse la dosar de către pârât rezultă că reclamantul ##### ####, prin dispoziţia şefului IPJ ##### din 15.12.2000 a fost numit în funcţia de ofiţer operativ principal I la IPJ #####, funcţie pe care a ocupat-o şi la momentul suspendării din funcţie. #### de aceste aspecte, instanţa constată că nu sunt întemeiate susţinerile reclamantului, motiv pentru care le va respinge”.

Se constată astfel că instanţa a respectat normele de procedură privind administrarea probelor, motivând soluţia de respingere a obiecţiunilor şi a cererii de refacere a expertizei, astfel că acest motiv de casare nu poate fi reţinut. De altfel, prin criticile subsumate acestui motiv de casare recurentul critică doar modalitatea în care a fost întocmit raportul de expertiză, fără a indica expres vreo normă de procedură încălcată de instanţă.

#### incidenţa motivului de casare reglementat de legiuitor in art.488 alin.1 pct.6 C.pr.civ. nu poate fi reţinut, acesta fiind invocat pur formal de către recurentul – reclamant, împrejurarea că nu este de acord cu raţionamentul instanţei nu semnifică că sentinţa se întemeiază pe motive străine de natura cauzei.

S-a mai invocat de către recurentul – reclamant motivul de casare reglementat de legiuitor in art.488 alin.1 pct.8 C.pr.civ., respectiv aplicarea greşită de către prima instanţă a art.27 ind.29 din Legea nr.360/2002, cu motivarea că trebuia să fie repus în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie, drepturi aferente funcţiei de specialist I, însă instanţa de fond în mod eronat îl repune în funcţia de ofiţer principal I, funcţie la care raportează toate drepturile salariale.

Curtea nu poate reţine aceste critici, deoarece prin prezenta acţiune, astfel cum a fost clarificată de către reclamant la primul termen de judecată, s-a solicitat recuperarea drepturilor salariale pentru perioada 27.01.2001 – 28.03.2016, raportat la soluţia de achitare pronunţată în dosarul nr.####/325/2012 şi prevederile art.27 ind.29 din Legea nr.360/2002, instanţa de fond nefiind învestită cu stabilirea încadrării reclamantului în funcţia de specialist I sau de ofiţer principal I.

Astfel, că în mod corect prima instanţă, în aplicarea prevederilor art. 2729 din Legea nr. 360/2002 care prevede că „Atunci când s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul este repus în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării”, s-a raportat la funcţia deţinută la data punerii la dispoziţie/suspendării ce rezultă din actele de la dosar.

Ori, astfel cum a arătat tribunalul prin încheierea de şedinţă din data de 18.01.2023, la care face referire şi în considerentele hotărârii, din înscrisurile depuse la dosar de către pârât rezultă că reclamantul ##### ####, prin dispoziţia şefului IPJ ##### din 15.12.2000 a fost numit în funcţia de ofiţer operativ principal I la IPJ #####, funcţie pe care a ocupat-o şi la momentul suspendării din funcţie. #### postului din anul 1999 la care face referire reclamantul nu are relevanţă în cauză pe de o parte, pentru că încadrarea unui funcţionar public nu se stabileşte prin fişa postului, iar pe de altă parte este anterioară Dispoziţiei şefului IPJ ##### din 15.12.2000 prin care reclamantul a fost numit în funcţia de ofiţer operativ principal I la IPJ #####.

În consecinţă, recursul formulat de către reclamant se dovedeşte a fi neîntemeiat, urmând a fi respins.

Recurentul – pârât IPJ ##### a formulat recurs atât împotriva încheierii de şedinţă din data de 16.02.2022, prin care instanţa a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi decăderii, invocând motivele de casare prevăzute de art.488 cpt.5 şi 6 C.pr.civ., cât şi împotriva sentinţei motivat de greşita aplicare a legislaţiei aplicabile în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.02.2022, instanţa a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi decăderii din dreptul de a formula acţiunea invocate de către pârât, excepţia inadmisibilităţii invocată prin raportare la două aspecte: inadmisibilitatea cererii privind repunerea reclamantului în funcţia deţinută la data de 26.01.2001 (anterior suspendării) motivat de faptul la acest moment raporturile de serviciu ale reclamantului au încetat ca urmare a pensionării şi inadmisibilitatea acţiunii datorată neparcurgerii procedurii prealabile.

Contrar criticilor recurentului – pârât, Curtea nu identifică nicio neregularitate procedurală în soluţionarea acestor excepţii şi nici motive străine de natura cauzei. Astfel, raportat la motivele invocate de către pârât prin întâmpinare în susţinerea acestor excepţii, în mod corect a reţinut prima instanţă referitor la inadmisibilitatea cererii privind repunerea reclamantului în funcţia deţinută la data de 26.01.2001, că reclamantul a clarificat obiectul cererii ca fiind recuperarea drepturilor salariale corespunzătoare perioadei 27.01.2001-28.03.2016 ca urmare a soluţiei de achitare pronunţată în dosarul penal.

Reclamantul nu a contestat Dispoziţia Şefului IPJ nr.1724/08.12.2017 prin care i-au fost acordate drepturile în temeiul art. 2729 din Legea nr. 360/2002, reclamantul solicitând achitarea în plus a unor drepturi salariale, ceea ce nu determină inadmisibilitatea acţiunii, fiind vorba despre temeinicia acesteia. De altfel, prin Decizia ICCJ nr.22/2020 invocată de către reclamant în concluziile scrise depuse ca răspuns la excepţiile susţinute de pârât, s-a reţinut că în litigiile de funcţie publică vizând obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum şi atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ ori actul respectiv nu a fost comunicat funcţionarului public, acesta se poate adresa direct instanţei de contencios administrativ, fără a fi necesar ca anterior sesizării instanţei să fi solicitat angajatorului acordarea aceloraşi drepturi.

Motivarea este similară şi în ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii decurgând din neparcurgerea procedurii prealabile, deoarece reclamantul prin prezenta acţiune nu solicită anularea vreunui act administrativ, ci urmăreşte recuperarea integrală a unor drepturi salariale, astfel că acesta se poate adresa direct instanţei de contencios administrativ, fără a fi necesar ca anterior sesizării instanţei să fi solicitat angajatorului acordarea aceloraşi drepturi.

În mod corect a respins tribunalul şi excepţia decăderii reclamantului din dreptul de a formula acţiune, întemeiată de pârât pe dispoziţiile art. 11 alin.1 lit. a şi b din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că au fost depăşite termenele de 6 luni şi de 1 an de la data încălcării dreptului pretins, deoarece, raportat la obiectul acţiunii, obligarea pârâtului la acordarea unor drepturi salariale suplimentare, în speţă devin incidente dispoziţiile Codului civil privind prescripţia dreptului la acţiune, excepţie unită de tribunal cu fondul cauzei.

Rezultă aşadar că recursul formulat de către pârât împotriva încheierii de şedinţă din data de 16.02.2022 se dovedeşte a fi neîntemeiat, urmând a fi respins.

În ce priveşte însă recursul formulat de pârât împotriva sentinţei, întemeiat pe motivul de casare reglementat de legiuitor in art.488 alin.1 pct.8 C.pr.civ. Curtea constata că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu aplicarea parţial greşită a prevederilor art. 2729 din Legea nr. 360/2002 care prevede că „Atunci când s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul este repus în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării”.

Astfel, dacă în ceea ce priveşte funcţia deţinută în mod corect s-a raportat prima instanţă la data punerii la dispoziţie sau suspendării, cu privire la cuantumul drepturilor salariale poliţistul faţă de care s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, beneficiază doar de acelea de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării. Cu alte cuvinte are loc o repunere în drepturi şi compensarea celor de care a fost privat.

Curtea reţine că în perioada 27.01.2001 – 28.03.2016, pentru care se solicită recuperarea drepturilor salariale, raporturile de serviciu ale reclamantului au fost următoarele :

-în perioada 26.04.2001-13.10.2003 s-a aflat la dispoziţia unităţii pentru cercetare în baza ordinului şefului IPJ ##### nr. 0403/26.04.2001;

-în perioada 14.10.2003-21.11.2004 a fost suspendat din funcţie în baza dispoziţiei şefului IPJ ##### nr. S/17 din data de 14.10.2003;

-în perioada 22.11.2004-05.08.2014 s-a aflat la dispoziţia unităţii pentru cercetare în baza dispoziţiei şefului inspectoratului nr. S/563/09.12.2004;

-în perioada 01.09.2014 – 28.03.2016 ofiţerul s-a aflat în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului.

În baza raportului ofiţerului nr. 123848 din data de 22.02.2017 prin care a solicitat să i se comunice în scris situaţia repunerii în drepturi şi compensarea celor de care a fost privat, a fost emisă Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. 1724/08.12.2017 prin care reclamantului i-a fost achitată suma de 109.410 lei net diferenţe drepturi salariale.

Din analiza statelor de plată, concluziile expertului reiese că reclamantului i se cuvine suma netă de 249.625 lei, aspect corect reţinut şi de către prima instanţă.

#### tot din actele dosarului rezultă că reclamantului i-au fost achitate efectiv în perioada de referinţă drepturi salariale în cuantum de 154.864 lei net (207.900 lei brut), având în vedere că potrivit art.65 din Legea nr. 360/2002 poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite, în scris, de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege.

##### în vedere că prin Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr.1724/08.12.2017 reclamantului i-a fost achitată suma de 109.410 lei net diferenţe drepturi salariale, reiese că reclamantului i-au fost acordate de către pârât drepturi salariale în cuantum total de 264.274 lei net, nemaiexistând astfel nicio diferenţă de plată impunându-se respingerea acţiunii. De altfel, Curtea constată că reclamantul nici nu a făcut referire la un cuantum exact al drepturilor salariale, criticile acestuia vizând doar încadrarea în funcţia de ofiţer specialist I în loc de ofiţer principal I, critică ce excedează cadrului prezentei acţiuni.

Ca o consecinţă a respingerii acţiunii, raportat la dispoziţiile 2.539 alin. (2) C.civil potrivit cu care „Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă”, Curtea constată că şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune se dovedeşte a fi întemeiată.

Pentru considerentele de fapt şi de drept anterior menţionate, Curtea apreciază că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 488 alin. 1 punctul 8 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), conform cărora „casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”, hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor legale menţionate anterior, astfel că, în baza art. 498 alin. 1 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010) – va admite recursul formulat de recurentul – pârât împotriva sentinţei civile nr.###/21.06.2023, va casa hotărârea recurată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea formulată de reclamant.

În temeiul art.453 C.pr.civ., recurentul – reclamant fiind în culpă procesuală, Curtea îl va obliga la plata către recurentul – pârât a sumei de 12.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând partea din onorariul de expert achitată de către pârât conform ordinului de plată nr.3372/22.08.2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant ##### #### având C.N.P. #############,cu domiciliul procesual ales la Cabinetul Individual de Avocat ######## #####, cu sediul situat în Municipiul Timişoara, B-dul. #### #######, nr. 6, ### #, Jud. ##### împotriva sentinţei civile nr.###/21.06.2023 pronunţată de Tribunalul ##### în dosar nr. ####/30/2021 în contradictoriu cu intimatul – pârât INSPECTORATUL DE POLITIE ######## ##### cu sediul în #### #########, B-dul #### ####### nr. 44-46, #### #####.

Respinge recursul declarat de recurentul – pârât INSPECTORATUL DE POLITIE ######## ##### împotriva încheierii de şedinţă din 16.02.2022 pronunţată de Tribunalul ##### în dosar nr. ####/30/2021.

Admite recursul declarat de recurentul – pârât INSPECTORATUL DE POLITIE ######## ##### împotriva sentinţei civile nr.###/21.06.2023 pronunţată de Tribunalul ##### în dosar nr. ####/30/2021, în contradictoriu cu intimatul – reclamant ##### ####.

Casează hotărârea recurată şi, în rejudecare, respinge în tot acţiunea reclamantului.

Obligă intimatul – reclamant la plata către recurentul – pârât a sumei de 12.500 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 19 decembrie 2023, prin punerea minutei la dispoziția părților prin intermediul grefei instanţei.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

##### ####### ###### #### ####### ######## ########

GREFIER

##### #####

Red.### -30.01.2024

Tehnored ###– 21.12.2023

4 expl

Conf. art. 427 (1) din NCPC, hotărârea se comunică tuturor părţilor

##### instanţă –Tribunalul #####

Judecător – ######## #######

Drepturi salariale polițist achitat